Unul fu tot Constantin,¹² –Constantin era cel mai mare dintre fii săi. În continuare, toate aprecierile îmi aparţin. În troparul din 1726 a mitropolitului grec Calinic al Haricleei, fiii lui Constantin sunt caracterizaţi astfel: Constantin cel Viteaz, Ştefan cel minunat, Radu cel vrednic de laudă, Matei cel mic, dar cu mintea ca un bărbat desăvârşit.

Verde ca un mândru pin,

Muri fără vreun suspin,

Fără vreo ocară,

În oraşul ce-i purtară,

Numele, ultima oară.¹³ Adică Constantinopol. În realitate, la acea vreme oraşul se numea Stambul (Istambul).

DOINĂ DESPRE CEI CINCI BRÂNCOVENI¹– această doină se apropie foarte mult de o baladă populară. În folclorul românesc chiar circulă câteva variante a unei balade având acelaşi subiect. Am considerat textul ca fiind totuşi o doină pentru că textul are un epic minimal, dar esenţializat, punctul culminant luând locul desfăşurării acţiunii. Intensitatea sentimentelor, atitudinea lirică, elegiacă, durerea – toate acestea transformă textul dintr-unul epic într-un text liric. Există şi unele argumente exterioare, cum ar fi sintagma frunză verde specifică doinei sau folosirea monorimei în mai multe situaţii. Au existat desigur mai mulţi Brâncoveni, dar ne-am oprit la un singur moment şi anume execuţia celor cinci; de altfel ei apar explicit într-o gravură, inclusiv cu numele lor.

DOINĂ DESPRE CEI CINCI BRÂNCOVENI¹ DECAPITAŢI ÎMPREUNĂ CU DE DOUĂ ORI CREDINCIOSUL IANACHE SFETNICUL² 

Frunză verde de pelin,³

Brâncoveanu Constantin,⁴

Domn muntean şi domn creştin,⁵

Piere de-un hanger străin.⁶

Brâncoveanu voievod,⁷

Dă tristeţilor năvod⁸

Într-un veac trist şi nerod.⁹

Se pregăteşte să moară