VIATA CA ITINERARIU PSIHIATRIC
Nu e nicio spaimă, nicio nevroză,
Să treci printr-o metamorfoză.1
Dar viaţa asta nu e mereu roză,
Să fii cu universul în osmoză,2
Într-o continuă apoteoză…
Nu e nicio spaimă, nicio nevroză,
Să treci printr-o metamorfoză.1
Dar viaţa asta nu e mereu roză,
Să fii cu universul în osmoză,2
Într-o continuă apoteoză…
Stă scris solemn, în vechiul hronic,1
Din păcate mult prea laconic,2
Despre neamul nostru teutonic,3
Despre visul nostru faraonic,4
E plină lumea noastră de citate,1
De legi, cu litere, alineate,2
De judecată cu celeritate, 3
De apostile şi certificate.4
Din cauza atâtor controale,1
Astăzi mi-am ieşit din balamale.2
Da, erau doar nişte puşlamale,3
Stăteau cu tine la taclale,4
Dar cu ochii după trufandale,5
De, obiceiuri orientale.6
Întotdeauna m-am crezut un insurgent,1
Aveam carismă, faimă şi aveam talent2
Şi regilor păream un ultim descendent.3
Ca tânăr ofiţer aveam un regiment, 4
O stea se înălţase, sus, pe firmament,
Ştiam să joc, să cânt la orice instrument,5
E lumea asta plină de mistere:1
Iubiri, incesturi, crime, adultere,
Trădări şi furturi, şpagă, cacialmale,
Goană nebună doar după avere.2
Contractele se cern în aşternuturi,
Sau se discută-n tainice unghere.3
Nu mi-am propus să cânt la clavecin,1
Nici sorţii să îi fiu doar concubin.2
Întreaga viaţă-am fost un spadasin,3
Cu ilustru blazon, dar anonim.4
E astăzi ziua cărţilor deschise,1
Poţi să adormi profund în manuscrise,2
Visând la dragoste şi sinonime,3
La tandre, neştiute paradise.4
Cred uneori că timpul e un delincvent,1
Că nu există niciun timp drept argument,2
Că timpul se ascunde în catedrale,3
Că nimeni n-a lăsat cumva vreun testament.4
E aurul cel mai ales dintre metale1
Şi diamantul dintre giuvaericale.2
Erato e cea mai dorită dintre muze3
Şi adevărul este cea mai lungă cale.4
Cuvintele-s sparte, cu litere deşarte,
Consoanele se vor subtil, perfid, vocale.5
Mereu aceleaşi arme şi aceleaşi scuturi,6
Aceleaşi verbe şi aceleaşi numerale.7
Acelaşi ritual ciudat, calp, necunoscut,8
Aceleaşi trucuri, cu aceleaşi arsenale.9
Aceeaşi falsă şi tâmpă adoraţie,10
Aceiaşi câini, cu aceleaşi, calme, târcoale.11
Aceleaşi cântări, cu albi, aceiaşi trubaduri,12
Acelaşi surâs, despărţiri medievale13.
Aceleaşi flori, câmpii şi ape, munţi şi fluturi,
Aceleaşi ploi, sacadate, provinciale.14
Aceleaşi ştiri, acelaşi film, aceleaşi crime,
Acelaşi prim plan, cu aceleaşi fundale…15
Lucian Strochi
Gazel despre acea stare a omului ce i se spune plictis (20)
E aurul cel mai ales dintre metale1 – acest gazel îl continuă, ideatic şi atitudinal, pe precedentul. S-a renunţat la monorimă, dar a apărut anafora, folosindu-se adjectivul pronominal de identitate (aceleaşi, acelaşi, aceiaşi, aceeaşi). Primul vers este o lapalisadă, un adevăr evident, tocmai pentru a linişti lectorul, dar şi a-l deruta.
Şi diamantul dintre giuvaericale.2 –acest vers este continuare logică a precedentului. Într-adevăr aurul şi diamantul par cele mai preţioase lucruri.
Erato e cea mai dorită dintre muze3 –Erato este muza poeziei erotice, reprezentată cu o liră în mână,
Şi adevărul este cea mai lungă cale.4 –drumul spre adevăr pare lung, dar merită să fie parcurs.
Cuvintele-s sparte, cu litere deşarte,
Consoanele se vor subtil, perfid, vocale.5 – asistăm curios şi inedit la o revoltă a consoanelor, aceste fiind geloase pe statutul vocalelor. Această revoluţie a literelor vor schimba evident însăşi esenţa lumii, bazată de puterea cuvântului.
Mereu aceleaşi arme şi aceleaşi scuturi,6 – monotonia este şi ea o boală de sistem, generând întâi insatisfacţia şi apoi plictisul şi indiferenţa.
Aceleaşi verbe şi aceleaşi numerale.7 –limbajul se reduce, comunicând doar strictul necesar unei supravieţuiri vegetative, într-o lume lipsită de idei şi sentimente.
Acelaşi ritual ciudat, calp, necunoscut,8 –ritualul se bazează tocmai pe lucruri ştiute, intrate în tradiţie
Aceleaşi trucuri, cu aceleaşi arsenale.9 –minunile nu mai există, totul devenind un truc de scamator obosit, neconvingător.
Aceeaşi falsă şi tâmpă adoraţie,10 – e vorba desigur de adoraţia politică şi cea a vedetelor, nu de o adoraţie religioasă.
Aceiaşi câini, cu aceleaşi, calme, târcoale.11 – peisajul, deşi dinamic, pare incapabil să se schimbe
Aceleaşi cântări, cu albi, aceiaşi trubaduri,12 –suntem într-un ev mediu prelungit, plictisitor, absurd, în care totul e previzibil, inclusiv cântecul unui trubadur.
Acelaşi surâs, despărţiri medievale13. – gesturile, sentimentele, reacţiile sunt mimate, copiate, identice.
Aceleaşi flori, câmpii şi ape, munţi şi fluturi,
Aceleaşi ploi, sacadate, provinciale.14 – natura însăşi pare părăsită de Dumnezeu. În ciuda diversităţii ei, pare monotonă, incapabilă de a se reînnoi
Aceleaşi ştiri, acelaşi film, aceleaşi crime,
Acelaşi prim plan, cu aceleaşi fundale…15 – nici măcar iluzia nu este proaspătă. Până şi excepţionalul, crima, ştirea par a fi aceleaşi, repetabile. Acest sonet şi alte câteva ce vor urma fac parte dintr-un „ciclu al dezolării”.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.