patru² samurai³ –

o nobilă cetate⁴ –

trei săbii roşii ⁵

Lucian Strochi

PECETE ¹(MONO NO AWARE)  – pecetea este un simbol generos, întrucât poate însemna o rană (cicatrice), un sărut, o consfinţire, o autentificare, o marcă a timpului, un sigiliu (blazon). Cineva îmi atrăgea atenţia asupra unei ciudăţenii: dacă extragem din cuvânt vocale

prieteni¹ – mustul – ²

toamnă lungă³ roşie⁴ –

azi sunt fericit⁵

Lucian Strochi

 Răgaz (mono no aware) 

prieteni¹  – acest haiku are trei cezuri, trei pauze şi în acest caz titlul nu e deloc întâmplător ales.  Cuvântul-cheie este ultimul din haiku întrucât le leagă pe toate celelalte: prieteni – must  – toamnă lungă roşie – azi. Kigo este şi el interesant, fiind sugerat prin must şi indicat direct: toamnă. Dar există şi un alt determinat temporal: azi  – care întăreşte ideea de anotimp: toamna. Fericirea nu poate fi deplină dacă e consumată în singurătate. Ea trebuie consumată în doi – cazul iubirii – sau în mai mulţi – cazul prieteniei. Nu ştim dacă substantivul prieteni este la nominativ sau la vocativ.

mustul² – băutură obţinută prin presarea la rece a fructelor, îndeosebi a strugurilor. Nu e o băutura specifică japonezilor.

toamnă lungă³ – toamna lungă se mai numeşte şi vara indiană şi este una dintre cele mai plăcute perioade ale anului.

roşie⁴  – aluzie la frunzele muşcate de brumă sau, mai degrabă, la fructele care, coapte, capătă această culoare.

azi sunt fericit⁵  – formulă conclusivă ce nu are nevoie de traducere.

Haikuul este canonic: tristih cu structura 5-7-5 silabe.

limpede apă – ¹

clepsidra îşi frânge brusc²

fragil mijlocul³

Lucian Strochi

 Câteodată timpul (sabi) 

limpede apă – ¹  – un  haiku  dedicat timpului, curgerii sale iremediabile. Apa este aici un simbol extrem de încăpător: apa este unul dintre cele patru elemente fundamentale, alături de aer, foc şi pământ. Totuşi apa este primul dintre aceste elemente, întrucât încălzită puternic devine aer (abur), devine foc (energie) atunci când această energie este captată, şi este pământ, înconjurându-l, transportându-l, mângâindu-l. Apa este şi expresia timpului, din cauza a cel puţin două calităţi: curge (panta rhei)  şi este transparentă asemenea timpului. În fine apa poate măsura timpul prin clepsidre (adevăratele clepsidre sunt cele cu apă, cele cu nisip numindu-se nisiparniţe).

urma de penel – ¹

despică lumea-n culori²

departe pânza³

Lucian Strochi

 Artă poetică (fueki) 

urma de penel – ¹ – titlul haikuului ar trebui să ne atragă  atenţia că aparenta sa simplitate ascunde destule capcane. Prima observaţie: în text sunt toate vocalele limbii române, şapte la număr, ca şi culorile din spectrul ROGVAIV, o „corespondenţă” tulburătoare. Consona „p” este consoana-cheie care leagă imagistic cele patru cuvinte-cheie: penel – despică – departe – pânza. Dar pătratului, cifrei patru – care semnifică perfecţiunea –  îi corespunde triunghiul logic: penel – culori – pânza. Triunghiul însemnând stabilitate. Reunite

teme-te de cei²

fără umbră:³ ei vin din⁴

prea limpezi ape⁵

   Lucian Strochi

Duhul delfinilor¹ – şi acest haiku a avut o variantă, într-o poezie fără titlu, din volumul Cuvântul cuvânt, care începea aşa:   „teme-te de cei fără umbră: ei vin/din ne-ncepute ape şi sunt/de stirpe aleasă şi care se termina cu distihul: „şi vin să îndrepte să culce/făpturile noastre piezişe”. Poezia era un elogiu adus actorilor. Am aflat apoi de faptul că delfinii sunt suflete de tâlhari care acum se pocăiesc. (v. poezia Delfinul din Alfabetul animalelor). Transferul s-a făcut uşor, actorii fiind nişte tâlhari ai inimilor noastre, răpindu-ne lacrimi, zâmbete şi sentimente.

teme-te de cei²   – să remarcăm onomatopeea obţinută prin prezenţa vocalei „e” în toate cuvintele din primul vers; de altfel aceeaşi vocală e prezentă şi în toate cuvintele din ultimul vers.

fără umbră:³ ei vin din⁴ – între primul şi al doilea vers avem un enjambament, cezura venind la jumătatea versului al doilea. Fără umbră e doar cineva care e în plină lumină şi mai mult este un duh, un spirit, un suflet (orice corp are o umbră). Se sugerează că absenţa umbrei se datorează mediului pur din care provin acele duhuri ale delfinilor.

prea limpezi ape⁵ –apele nu ascund, ci dimpotrivă evidenţiază dansul delfinilor care însoţesc nava. Poemul este realizat din cuvinte care exprimă vagul. De altfel tot haikuul nu are decât două substantive (umbră şi ape  – şi acelea fluide, fără corporalitate) la un total de 12 cuvinte. Structura haikuului este una clasică: un tristih cu 5-7-5 silabe.

sinucigaşa¹

sete de simetrie²

semn străveziul³

Lucian Strochi

 Dans (wabi)

sinucigaşa¹    – dansul m-a fascinat dintotdeauna. Mi-a plăcut faptul că e o artă totală: poezie, pictură, sculptură, muzică, poză şi… dans.  Mi se părea că dansul surprinde ritmul pur, forma perfectă a naturii. În acelaşi timp l-am considerat un joc al asimetriilor şi simetriilor. Într-un poem din volumul Cuvântul cuvânt începeam o poezie omonimă astfel: „ sinucigaşa sete de simetrie/dorită asemenea unui joc de copii/şi iată viaţa/ împrejmuindu-mi hotarul despicat /între haos şi ritm.” Cuvântul sinucigaşa prezintă câteva particularităţi interesante: are cinci vocale (cifra actului, a atmanului), are doi de „i” şi doi de „a”, adică cea mai închisă şi mai deschisă vocală,     sugerându-se o apertură maximă şi un „u” vocala care asigură vibraţia

sete de simetrie²    – simetria este una din obsesiile universului atunci când haosul  se cosmicizează. În fond noi, oamenii, suntem realizaţi simetric.

semn străveziul³ –dansul nu lasă urme, el este o permanentă mişcare străvezie, un semn străveziu. Am văzut cu mulţi ani în urmă un film de animaţie a lui Mc Larren (cu un fond muzical asigurat de naiul lui Gheorghe Zamfir), în care dansul descompus, aproape străveziu, realiza adevărate volute, o artă uluitoare.

Acest haiku este realizat în formulă clasică: tristih cu silabele structurate după canonul 5-7-5, nu conţine nici un verb, are doar şase cuvinte şi cu excepţia unei prepoziţii,toate cuvintele încep cu „s”, s indicând şerpuirea, voalul care înconjură trupul cântăreţei.

un cheag de umbre-i casa²

şi numai visul ³

o părere păreţii⁴

Lucian Strochi

CASA (FUEKI) 

şi numai visul¹ –   visul este un copil al imaginarului, extrem de insistent şi de acaparator. El devine tiranic, nimeni nereuşind să scape de el.

un cheag de umbre-i casa²  –umbra este eternă, în timp ce fiinţa este perisabilă. Casa este o lume a umbrelor. Umbrele nu au identitate, pot aparţine oricui. Altfel spus, o casă supravieţuieşte în general mai multor generaţii de proprietari.

doar patru pereţi³ –o casă este o construcţie cu forme extrem de diferite. Dar ideea de casă va avea întotdeauna doar patru pereţi.

De aici şi opţiunea mea de a considera acest kaiku ca aparţinând categoriei estetice FUEKI, care, amintim, semnifică eternul, ceea ce este constant, dimensiunea atemporală a artei, a naturii. Trebuie spus că natura naturata – adică natura aşa cum o ştim, fără intervenţia omului, e completată de o casă, adică de natura artifex. Adevărata natură cuprinde, vectorial, atât natura naturata, cât şi natura artifex.

Privighetoarea – ²

s-a sinucis în cântec³

nu am văzut-o⁴

 Lucian Strochi

HAIKU (SABI¹) 

privighetoarea – ² –acest haiku, perfect din punct de vedere formal (tristih, 5-7-5 silabe (onji)) este unul dintre poemele mele preferate. Privighetoarea este o pasăre neînsemnată ca dimensiuni sau culori. Dar este incontestabil, regina cântecului. E o pasăre enigmatică, arareori văzută. E  o pasăre nocturnă. Categoria estetică SABI adică tristeţea singurătăţii, a declinului a sărăciei acceptate, a timpului atotdistrugător este foarte bine reprezentată.

s-a sinucis în cântec³  – arta cere jertfă, iar trilurile divine ale bărbătuşului trebuie „pedepsite”, pentru că nimeni nu are dreptul să deţină atâta frumuseţe.

nu am văzut-o⁴  – ultimul vers conclusiv, încheiat brutal, ar vrea parcă să anuleze o emoţie firească. În acelaşi timp e vorba de o tristeţe imensă a singurătăţii, atât pentru că poetul nu poate fi complicele păsării, cât şi pentru faptul că nu poate împărtăşi nimănui, eventual iubitei, miraculul la care tocmai a asistat, e drept doar auditiv. Primele două versuri conţin câte şapte vocale, ceea ce presupune o iniţiere completă.

o noapte albă –¹

şi roua dimineţii²

un nou univers³

Lucian Strochi

 HAIKU (WABI) 

o noapte albă –¹  – şi acest kaiku are o structură clasică: tristih cu 5-7-5 silabe. Haikuul debutează cu un kenygen.  Nu ştim dacă e vorba de o noapte albă, ca fenomen natural, ce indică apropierea de pol, indicând o prelungire a zilei sau este vorba de o noapte albă, adică una a insomniei. Şi într-un caz şi în altul e vorba totuşi de un timp smuls pentru viaţa activă. Kirejiul nu este anulat de conjuncţia „şi” datorită cezurii marcată grafic. Roua dimineţii este o prelungire a nopţii albe, dar şi o sferă-oglindă ce poate reflecta un întreg univers.

şi roua dimineţii² –adesea roua dimineţii permite şi descompunerea culorii albe în spectrul rogvaiv, încă un semn de supunere a universului.

un nou univers³ –prin ultimul vers este asigurată curgerea eternă (ryuko). Vocala „o” plasată în cuvinte-cheie asigură echilibrul compoziţional. Primul cuvânt din fiecare vers contribuie la realizarea esenţei androgine a lumii sau altfel spus  o tensiune conciliată.

zece haikuuri¹

pentru un mare poet²

eu o silabă³ haiku (Karumi)

haiku (Karumi)

Lucian Strochi

zece haikuuri¹  – acest haiku este o aluzie la o afirmaţie a lui Bashō. Acesta spunea că un poet este mare, „dacă reuşeşte să scrie într-o viaţă şase haikuuri reuşite”.

pentru un mare poet²   – un poet care scrie zece haikuuri este un foarte mare poet, de valoarea lui Bashō, Buson, Issa sau Shiki.

eu o silabă³  – e vorba aici de o hiperbolă diminutivală. Un poet oarecare e mulţumit dacă reuşeşte să fie o silabă dintr-un haiku nemuritor.