Azi mă gândii că norocul o să mă pască,⁹ –se remarcă monorima, precum şi  omonimia.

că sufletul meu nu e iască¹⁰ –iasca este un simbol al uscăciunii.

şi tot ce e vers,¹¹ – aluzie la maqamă: chiar dacă ea este proză rimată şi ritmată, versul este cel care impresionează.

 tot ce e mers,¹² –prin „mers” se înţelege „cale”, „traiectorie”.

 mereu merită un drum,¹³ –„drumul” înseamnă „călătorie”, dar şi „iniţiere”.

 chiar de e fum.¹⁴ –prin „fum” înţelegem „iluzoriul”, „zadarnicul”, „inutilul.”

Ajunsei cum spusei într-un târziu,¹⁵ –orice drum se sfârşeşte, temporal, la apusul soarelui.

Al Harun Al Rashid ibn Hassan povesteşte:

În zile,¹ albe copile,² ca roze zambile,³ vrui să ajung la Damasc;⁴ mă-nveşmântai în damască,⁵ mi-am pus şi o mască,⁶ unde doar ochii şi gura se cască.⁷ Aveam cu mine azimă şi pască.⁸ Azi mă gândii că norocul o să mă pască,⁹ că sufletul meu nu e iască¹⁰ şi tot ce e vers,¹¹ tot ce e mers,¹² mereu merită un drum,¹³ chiar de e fum.¹⁴

Ajunsei cum spusei într-un târziu,¹⁵ undeva în pustiu,¹⁶ fumuriu,¹⁷ încă viu,¹⁸ la un bătrân,¹⁹ ce era peste toate stăpân,²⁰ şi care ne zise:

– Pentru cei care cred în vise²¹ învinse²², în verb,²³ în herb²⁴ şi în cornul de cerb,²⁵ acerb,²⁶ deschid această nobilă luptă,²⁷ ruptă²⁸ din cronici şi vremi: pe cine chemi, prea cinstite Rashid:²⁹  muză, buză, vorbă lehuză?³⁰

Mă înclinai,³¹ eram în serai³² şi spusei cu temei:³³ Aşadar, aşa dar Ashad ar da…³⁴

Al Hariri ibn Haman,³⁵ bătrânul, stăpânul, spânul, divinul³⁶ îmi spuse:

-Cuvintele-s apuse, răpuse, supuse.³⁷ Cine ar îndrăzni să-l înfrunte pe poet în astă, fastă zi a sa?

Veniră poeţi din străine, depărtate ţări,¹¹ –exagerare. Dar pentru acea epocă,   Orientul fiind împărţit în diferite califate, emirate, ţări , putem vorbi şi de „depărtate ţări”. Sau, păstrându-se tonul de basm, „depărtatele ţări” sunt cele care sporesc  misterul.

plini de mirări, căci nimeni nu se gândise,¹² –vestea unui concurs „internaţional” îi surprinde pe toţi, maqama fiind în general mult mai redusă ca participare.

pe pământ şi în vise,¹³ –adică atât în lumea reală, cât şi în cea virtuală, imaginară.

să se întreacă-ntre ei, poeţii.

Veniră Hafiz,  cu încă un tiz, Hafez,¹⁴ –am lămurit „confuzia”. Aici ea pare voită, tocmai pentru a amplifica numărul participanţilor.

poet plin de miez, Saadi¹⁵ – Saadi, pe numele său adevărat Abu Muhammad al-Din bin Abdallah Shirazi (1210, Şiraz, d.1292) este unul dintre cei mai importanţi poeţi persani. Este autorul a două vaste culegeri: Golestan (Grădina Florilor) şi Bustan (Grădina Fructelor), dar şi a altor scrieri, însumând sute de gazeluri şi catrene.

Al Harun Al Rashid ibn Hassan¹ povesteşte:

„S-a întâmplat ca Emirul al Saddam ibn Saddam² să poftească din nou, o noapte de poezie,³ ca pe o rafinată beţie.⁴

Şi a trimis veste poruncă în cele patru colţuri ale lumii,⁵ ca în numele poeziei şi-al lunii,⁶ să vină poeţii la Damasc,⁷ doar aici cuvintele noi se nasc,⁸ să se întreacă în cuvânt sfânt,⁹ ce-i zice metaforă, adică tainic gând.¹⁰

Veniră poeţi din străine, depărtate ţări,¹¹ plini de mirări, căci nimeni nu se gândise,¹² pe pământ şi în vise,¹³ să se întreacă-ntre ei, poeţii.

Semnează secret sfârşitul. Omar Kayyam¹⁶ –Textele din această maqamă care fac parte din „concurs”, adică au toate cuvintele începând cu „S”, a apărut întâi în volumul de proză scurtă intitulat Memoria fulgerului sub titlul Sol, text reluat apoi în Opere complete, vol.2, în primul volum al Integralei prozei scurte, intitulat Ultima Sirenă. Omar Khayyam pe numele său adevărat Ghias od- Din Abul-Fatah Omar ibn Ibrahim Haiam Nişaburi (născut la Nişapur în Persia în 1048 şi decedat în 1131) a fost un poet, un matematician, un filosof şi un astronom persan. Supranumele de Khayam îi desemnează pe „meşteşugarul care face corturi”. I se spunea şi Ghaqi, adică risipitorul.

zâmbi şi spuse, cu priviri supuse : „Sfântă, sacră sărbătoare!” 

Abu Harvash¹⁷ – deşi apare de mai multe ori în maqame , nu ştiu dacă acest nume este unul real sau fictiv, dacă l-am găsit undeva sau este o invenţie a mea.

adăugă, ridicând mâinile a rugăciune şi pe dată spune: „Salvaţi sufletele sărmane!”  Se trece cu avânt, la încă un cuvânt. Al Mu^,tamid,¹⁸  – Al Mu^,tamid,  a fost un mare talent poetic, unul dintre iluminaţii hispano-arabi calif abbasid, m.1095

aproape livid : Savantul salvează sincronic savana. Abu Mutanabbi,¹⁹ Abu Mutanabbi,⁴⁵  – poet medieval celebru (al-Mutannabi). Cel mai mare poet abbasid. Numele lui se traduce prin Cel care se pretinde profet.” S-a născut în 915. A fost ucis de hoţi  pe când se întorcea din Irak şi Iran. 

Emirul al Saddam ibn Saddam¹ ceru poeţilor, după o noapte de insomnie² şi o zi arămie,³ să scrie pe hârtie,⁴ să se ştie,⁵ cuvinte cu litera capitală,⁶ plină de fală,⁷ a numelui său, adică „S”,⁸ cel de şarpe ales.⁹ Trebuiau să pornească cuminte,¹⁰ de la trei cuvinte¹¹ şi apoi să crească,¹² ca o pască.¹³  Al Harun Al Rashid ibn Hassan¹⁴ scrise : Salvele salvează satul. Toţi clătinară din cap, încuviinţând pe rând. Scrise şi Al Hariri ibn Haman:¹⁵ Semnează secret sfârşitul. Omar Kayyam¹⁶ zâmbi şi spuse, cu priviri supuse : „Sfântă, sacră sărbătoare!”  Abu Harvash¹⁷ adăugă, ridicând mâinile a rugăciune şi pe dată spune: „Salvaţi sufletele sărmane!”  Se trece cu avânt, la încă un cuvânt. Al Mu^,tamid,¹⁸ aproape livid : Savantul salvează sincronic savana. Abu Mutanabbi,¹⁹ cel iubit de arabi,²⁰ scrise pedant şi elegant:  Sună supus sunetul simetric.  Ibn Haldun,²¹ cel pe jumătate geniu, pe jumătate nebun: Sacadat sună sibilinic silabe. Ibn al Nadim,²² poet delicat şi sublim: Solul salută supus solul. Emirul al Saddam,²³ cu ochii-n pământ,²⁴ ceru încă-un cuvânt.²⁵ Ibn al Muqaffa,²⁶ cel venit din Jaffa²⁷ înclină carafa²⁸ şi scrise pe vine,²⁹ după ce bău bine:³⁰ Soi siniliu străbate sol sicativ.  Abu Firasal,³¹ pentru cuvânt amant³² şi vasal,³³ scrise, ca trezit din îndepărtate vise: Secretele scheletelor scapă simţurilor simandicoase. Al Gahiz,³⁴ vecinul lui Hafiz,³⁵ divinul, adăugă:  Solul suie sprinten spre stele. 

Un arlechin,²³ –înţelegem că e vorba de o galerie a vorbitorilor, după pehlivan, urmând acrobatul, semn că sensul turcesc e mai apropiat.

anonim,²⁴ –datorită costumului, arlechinul este un anonim, nefiind personalizat, individualizat, cum ar fi un actor.

altfel blajin,²⁵ – arlechinul e lipsit de impetuozitatea antevorbitorului.

cu bluză carmin,²⁶ –carminul mai este numit şi cârmâz, roşu natural este un pigment obţinut din sarea de aluminiu a acidului carminic, care este produs de unele insecte, cum ar fi coşenila roşie sau cea poloneză. Este un colorant roşu-profund. Termenul provine din italiană: carmin, în latină carminium, în arabă qîrmîz (cârmâz).

 şi şalvari de satin²⁷  – satinul este o ţesătură lucioasă şi alunecoasă pe o parte (faţă), extrem de plăcută la atingere. De obicei se obţine din mătase.

bleumarin,²⁸ –bleumarin este o culoare albastru închis. Termenul provine din franceză: bleu marine (albastru  ca marea).

puţin libertin,²⁹ – cu sensul de frivol.

spuse într-un suspin:³⁰ –expresia a spune într-un suspin am auzit-o la un copil şi mi-a plăcut. Până atunci auzisem de a spune    într-un suflet.

„Ursuze muze,³¹ –spunerea arlechinului seamănă cu un descântec. Jumătate din cuvinte rimează. Ideea transmisă este aceea că până şi muzele pot fi geloase pe un discurs inspirat.

mofluze, obtuze,³² –muzele apar aici într-o postură mai puţin obişnuită.

Ne-am strâns într-o seară,¹ aşa într-o doară,² când timpul de-afară,³ te înfioară.⁴ Înnebunise vântul,⁵ se-ntuneca şi cerul şi pământul,⁶ doar străveziu⁷ mai era, aşa cum îl ştiu, cuminte,  în minte,⁸ cuvântul.⁹

Stând pe divan,¹⁰ un pehlivan¹¹ roşcovan,¹² năzdrăvan,¹³ în haină havan,¹⁴ lâng-un paravan,¹⁵ ne zise: „E mare bravură,¹⁶ să ai cenzură,¹⁷ în dreaptă cezură,¹⁸ versul să-ţi fie captură,¹⁹ ieşită pe gură,²⁰ cu măsură,²¹ a minţii dublură”.²²

Un arlechin,²³ anonim,²⁴ altfel blajin,²⁵ cu bluză carmin,²⁶ şi şalvari de satin²⁷  bleumarin,²⁸ puţin libertin,²⁹ spuse într-un suspin:³⁰ „Ursuze muze,³¹ mofluze, obtuze,³² ar vrea să refuze, confuze,³³ cuvinte călăuze,³⁴ aflate în minte şi buze”.³⁵

Un influent agent,³⁶ aduse ca argument,³⁷ un fragment,³⁸ document,³⁹ din Orient,⁴⁰ scris pe pergament,⁴¹ un testament,⁴² transcendent,⁴³ plin de sentiment.⁴⁴

În încăpere se trezi vorbind şi-o muiere,⁴⁵ cu durere,⁴⁶ despre iniţiere,⁴⁷ prin înviere,⁴⁸ cu plăcere⁴⁹ despre mistere,⁵⁰ despre cariere⁵¹ şi avere.⁵²

Un preot plin de adoraţie,⁵³ făcu o afirmaţie,⁵⁴ o imprecaţie,⁵⁵ plină de incantaţie,⁵⁶ despre creaţie,⁵⁷ despre fascinaţie,⁵⁸ într-o oraţie,⁵⁹ ce-i proba o certă vocaţie⁶⁰ şi inspiraţie⁶¹ ce creară senzaţie.⁶²

În antreu,⁶³ într-un ciudat antereu,⁶⁴ un arhiereu⁶⁵ certa un derbedeu,⁶⁶ plebeu⁶⁷ c-un provocator maieu  şi mult tupeu.⁶⁸

O tânără abia ieşită din adolescenţă,⁶⁹ în aparenţă,⁷⁰  cerea decenţă,⁷¹ dar şi clemenţă,⁷² pentru lipsa de coerenţă⁷³ şi esenţă,⁷⁴ de experienţă,⁷⁵ ce părea indecenţă⁷⁶ sau chiar insolenţă,⁷⁷ într-o secvenţă⁷⁸ plină de virulenţă.⁷⁹

Aşa s-a întâmplat în acea adunare,⁸⁰ unde fiecare⁸¹ vorbea prea tare,⁸² adunare ce unii o numesc şezătoare,⁸³ iar alţii, nicio dramă,⁸⁴ îi spun maqamă.⁸⁵

Lucian Strochi

MAQAMĂ TERMINATĂ ÎNAINTE DE A ÎNCEPE 

Ne-am strâns într-o seară,¹  –maqama înseamnă în arabă sfat, şezătoare, adunare şi este o povestire în proză, rimată şi ritmată. Este un text de virtuozitate lingvistică, fiecare participant la concurs (orice maqamă presupune un concurs poetic), încercând să surprindă auditoriul cu formulări unice, memorabile. Schema epică este extrem se simplă: un învăţat, emir, calif, şeic etc. invită participanţii la o întrecere, propunând o temă sau rezolvări lingvistice dificile. Concurenţii îşi etalează pe rând talentul, iar în final se alege câştigătorii (care de obicei sunt ascultătorii), nu pot fi diferenţiaţi şi toţi concurenţii sunt declaraţi câştigători. Este aleasă seara sau noaptea, întrucât treburile zilnice s-au terminat, iar seara (noaptea) aduce cu ea mai mult mister. Aluzie şi la 1001 de nopţi.

aşa într-o doară,² –se mimează lejeritatea, întâmplarea; în realitate lupta este extrem de disputată adesea.

când timpul de-afară,³ –se presupune că adunarea are loc   într-un cort sau un iatac.

te înfioară.⁴ –vremea de afară este potrivnică.

Înnebunise vântul,⁵ –e sugerată chiar o furtună.

se-ntuneca şi cerul şi pământul,⁶ –natura se dezlănţuie, cerul şi pământul par „totuna”.

doar străveziu⁷ – o obsesie de-a mea: cuvântul străveziu. Aşa cum am aflat, din legende bogomilice, că era şi pământul. L-au întunecat păcatele omeneşti. La fel şi cuvântul, silit să ducă injurii, cuvinte licenţioase, realităţi din câmpul semantic al urâtului.

mai era, aşa cum îl ştiu, cuminte,  în minte,⁸ –cuvântul rămâne pur, străveziu  doar în minte.

cuvântul.⁹ –cuvântul, ca şi scrisul, trebuie să fie de origine divină. Mai mult chiar, cred că scrisul e numai umbra cuvântului, iar cuvântul înseamnă lumină.

Stând pe divan,¹⁰ –e poziţia obişnuită a celor care povestesc sau ascultă.

un pehlivan¹¹ – pehlivanul este un nume turcesc, derivat din persană (pehlevan) şi înseamnă campion, erou, om puternic. În română numele are conotaţie negativă, însemnând un personaj comic (acrobat, scamator, jongler) care se producea la spectacole de circ sau de bâlci. Mai înseamnă om mucalit, glumeţ, ghiduş, dar şi şarlatan, escroc. În această maqamă el joacă rolul cerşetorului, dervişului sărac.

roşcovan,¹² –roşcovanii erau prin definiţie „suspecţi”, datorită culorii neobişnuite a părului.

năzdrăvan,¹³ – termenul se referă tocmai la calităţile lui de bufon, de scamator, de acrobat, stârnind admiraţia privitorilor prin exerciţiile sale.

în haină havan,¹⁴ – de culoare maronie, culoarea havanei.

lâng-un paravan,¹⁵ –paravanul este un element asiatic, putând fi folosit şi drept decor pentru un spectacol. Se  remarcă monorima în „-van”.

ne zise: „E mare bravură,¹⁶ –aici cu sensul de „performanţă”.

să ai cenzură,¹⁷ –cenzura implică o selecţie, o staţionare, o interdicţie. În principal cenzura previne diseminarea informaţiei către public de către un grup de control (cenzorii). Cenzura este asigurată de autoritate: guvern, armată, grup religios, mass-media. Cenzura poate fi una de război (militară)  sau una practicată de Totalitarism. Uneori cenzura purifică textul de cuvinte şi expresii obscene, triviale  etc.

în dreaptă cezură,¹⁸ –cezura este o pauză în vers, de obicei marcată printr-un semn grafic (o virgulă – cel mai des) şi care împarte versul în două părţi egale (emistihuri).

versul să-ţi fie captură,¹⁹ –adică să fie „prins”.

ieşită pe gură,²⁰ –e vorba de recitare.

cu măsură,²¹ –rostirea poetică se deosebeşte mult de rostirea obişnuită, intervenind puternic paraverbalul. E vorba de a emoţiona, nu atât de a comunică, a informa.

a minţii dublură”.²² –versul trebuie să fie, pe lângă aspectul formal, şi o expresie a minţii, a gândului. Pehlivanul dă o lecţie de rostire poetică, implicit de actorie.