Visele cerului sunt nori trădători,¹

Cum mincinos e-un curcubeu în zare.²

Luna – ban de aur – ne-a găsit datori,³

Cum orizonturi au grădini, hotare.⁴

Iluzii ne-au minţit de-atâtea ori,⁵

Urcând continuu într-o scufundare.⁶

Visele cerului sunt nori trădători,⁷ 

Nu-mi plac statui¹, au buzele de cretă²

Şi marmura-i vândută la preţ de os;³

N-au eleganţa albă de egretă,⁴

Nici sângele-n vine, ochiul luminos.⁵

Desigur au şi o viaţă secretă⁶

Şi fapte măreţe, trecut maiestuos.⁷

Nu-mi plac statui,⁸ au buzele de cretă⁹

Şi marmura-i vândută la preţ de os,¹⁰   

La naştere-mi veniră ursitoare,¹

Să îmi urzească, lacome, destinul:²

„Fie frumos, cum nu-i nimeni sub soare,³

Să-i placă dansul, versul, viaţa, vinul,⁴

Să nu îl plângă nicio bocitoare,⁵

Doar zâmbet să cunoască, nu suspinul.”⁶

La naştere-mi veniră ursitoare⁷

Să îmi urzească, lacome, destinul.⁸ 

Visăm mereu nu cărţi, ci biblioteci¹

Şi ne iubim, ascunşi sub vagi cascade²

Şi mişcătoarele rânduri sunt poteci³

Şi faptele sunt cele din balade.⁴

Nu suntem nici prieteni, nici meteci,⁵

Din rafturi, câte-o carte albă cade.⁶

Visăm mereu nu cărţi, ci biblioteci⁷

Şi ne iubim, ascunşi sub vagi cascade.⁸

Piciorul dansatoarei – secundarul¹

Şi coapsele păzind cu grijă ora;²

Pământul arde roşu cum e jarul³

Şi timpul e rotund cum este hora;⁴

Dansăm, din zei nebuni ne vine darul;⁵

Dansăm până se-arată aurora.⁶

Piciorul dansatoarei – secundarul⁷

Şi coapsele păzind cu grijă ora;⁸

Iubire, moarte, dansul e hotarul…⁹

Dansul e-al tău, cum este-al tuturora.¹⁰

Sunt greierii limbile pământului¹

Şi păsările, celeste silabe²

Şi frunzele, literele vântului³

Cuvintele, prea lungi nopţi arabe.⁴

Cuvintele-s seminţele gândului,⁵

Când mâna devine, creşte din labe.⁶

Sunt greierii limbile pământului⁷

Îmi regăsesc, tăcut, în calendare,¹

Iubiri păgâne, fragede, nătânge,²

Sublimele zile de dezlegare:³

Năvod de ochi, cearşaful încă strânge.⁴

Ne pregătim pentru marea uitare

De sine,⁵ de lumina divină răsfrânge.⁶

Îmi regăsesc, tăcut, în calendare,⁷

Iubiri păgâne, fragede, nătânge.⁸

Lumina lumii este iar în cearcăn,¹

Cuprinsă de nevroze şi de vicii.²

Zadarnic demiurgul³ mai încearcă-n

Van, s-o ferească de grave suplicii.⁴

Grav, mai vine peste noi şi vestea că-n

Curând, moartea ne-oferă noi indicii.⁵

Lumina lumii este iar în cearcăn,⁶

Cuprinsă de nevroze şi de vicii.⁷

Suntem urmaşii stelei de mare,¹

Dar purtăm galactice nostalgii.²

Mintea noastră caută hotare³

Pentru siderale, albe făclii.⁴

Lumini ne-aducem din depărtare:⁵

Vrem să cunoaştem şi vrem să fim vii;⁶

Suntem urmaşii stelei de mare,⁷

Dar purtăm galactice nostalgii.⁸

„În ochi e singurul înec” ²

Nu-n vise, ape sau oglinzi… ³

Aşa spunea un mare grec;⁴

O rază altfel n-o cuprinzi.⁵

Lumina pare timbru sec,⁶

Când se strecoară printre grinzi.⁷

În ochi e singurul înec⁸

Nu-n vise, ape sau oglinzi.⁹

Pe plaje trupuri se petrec¹⁰

Şi umbre din iubiri desprinzi.¹¹

Nu scapi de trasul la edec. ¹²

De-un adevăr poţi să depinzi:¹³

În ochi e singurul înec.¹⁴

Lucian Strochi

RONDELUL ¹ OCHIULUI

RONDELUL ¹ OCHIULUI –  rondelul este o poezie de formă fixă, obligatoriu cu refren şi a apărut în Franţa Evului Mediu sub numele de rondeau. Este o formă muzicală, rondelul fiind legat la începuturi de cântec şi de dans, aşa încât în secolul al XV-lea era considerat mai mult o formă muzicală decât una literară. În secolul XIV se scria rondelul simplu, din care a derivat trioletul şi rondelul avea pe atunci şapte sau opt versuri şi doar două rime. Rondelul evoluează şi în funcţie de refren, trecând de la două la trei, patru şi chiar cinci versuri (rondeau terset, rondeau double, rondeau cinquain). În secolul al XVI-lea rondelul se schimbă în primul rând datorită lui Clément Marot (1496- 1544). Lungimea versului devine variabilă, dar repartiţia versurilor pe strofe este fixă. Strofele pot avea patru, cinci sau şase versuri. Principala temă a rondelului este dragostea, dar poate fi şi o meditaţie asupra lumii. Există o tradiţie impresionantă în Franţa în ceea ce priveşte rondelul. Amintesc pe cei mai cunoscuţi autori de rondeluri: Adam de la Halle, Guillaume de Machaut, Eustache Deschamps, Charles d Orleans, Vincent Voiture, Saint-Amant, Alfred de Musset, Theodore de Banville. La noi, Alexandru Macedonski şi Leonid Dimov.

(1) „În ochi e singurul înec” ² – acest vers m-a obsedat multă vreme şi apare în mai multe poeme ale mele. Trebuie spus de la bun început că refrenul din rondelurile mele nu e doar o simplă repetiţie formală, ci o adâncire a înţelesurilor versurilor. În acest lucru constă în primul rând originalitatea acestor rondeluri. Ochiul înghite totul, fără să mai restituie ceva. E vorba de un înec perfect, total.   

(2) Nu-n vise, ape sau oglinzi… ³ – visul, apa şi oglinda sunt alte medii propice înecului. Atâta doar că ele restituie „corpul” înecatului.

(3) Aşa spunea un mare grec;⁴   – ironie. Nici un grec nu a rostit aceste cuvinte. Avem mereu tendinţa de a face trimiteri ilustre la filosofi antici, în loc să ne asumăm originalitatea gândirii noastre.

(4) O rază altfel n-o cuprinzi.⁵     – ambiguitate: nu ştim dacă e vorba de raza raţiunii sau de raza de lumină. În primul caz ironia continuă: avem nevoia de validări antice; în al doilea caz se referă la faptul că doar prin înghiţire pot cuprinde toată lumina, raza fiind o sinecdocă.   

(5) Lumina pare timbru sec,⁶ –timbrul sec nu colorează obiectul, dar îl deformează prin compresie. În plus el asigură autenticitatea unui act.

(6) Când se strecoară printre grinzi.⁷ –prin urmare lumina nu taie grinda, dar îi modifică în timp culoarea şi stare.

(7) În ochi e singurul înec⁸  – ochiul este cel mai încăpător ocean, înecând toată realitatea înconjurătoare după ce a convertit-o în lumină.                                        

(8) Nu-n vise, ape sau oglinzi.⁹ –visele, apele şi oglinzile au o suprafaţă superficială. Prin urmare corpul înecatului nu poate trece de aceste suprafeţe, înecul nefiind unul real. Din vis te trezeşti, din apă poţi ieşi, salvându-te, în oglindă nici nu poţi intra.                    

(9) Pe plaje trupuri se petrec¹⁰    – vers metaforic, din cauza verbului a (se) petrece, acesta având sensul de a sărbători, dar şi a trece unul prin altul.

(10) Şi umbre din iubiri desprinzi.¹¹ –deşi adesea nuditatea este prezentă pe plajă, nu există acolo decât umbra unei iubiri din cauza lipsei de intimitate.                     

(11) Nu scapi de trasul la edec. ¹² – a trage la edec semnifică a munci din greu. Dar edecul se referă la tragerea unei ambarcaţiuni  de-a lungul unui rău. Evident e vorba de o imagine metaforică a vieţii conjugale, în doi.                     

(12) De-un adevăr poţi să depinzi:¹³ –prin urmare primul vers al rondelului tinde să aibă o valoare absolută.                         

(13) În ochi e singurul înec.¹⁴ – înecul înseamnă şi trecerea în altă lume. Cu ochii muţii vedem şi cea ce nu se vede, vedem dincolo de realitatea imediată. Ochiul este de fapt o prelungire a creierului, poate cel mai mare miracol al naturii. Dar după cum bine ştim, ochiul este o sinecdocă pentru iubită (Eminescu, Blaga).     

Rima acestui rondel este încrucişată: a¹b¹ababa¹b¹abababa¹; se repetă versurile 1,7 şi 13 şi versurile 2 şi 8. Rondelul poate fi structurat pe două terţine şi un monostih final, care repetă de fapt primul vers.