SONETUL IERNII1 (XX)

Iarna coboară în suflet, decisă2;

Eu cad în somn, o scurtă hibernare3;

De vis4, culoarea e-n fine ucisă5

Şi gândul meu, întors,6 n-are hotare7.

 

În inocenţa ei, poate să curme

Vieţi prăbuşite noaptea în zăpadă8.

Cruzimea ei nu lasă roşii urme9,

Căci nu e suflet, dramele să vadă.

SONETUL NOPTII MAGICE1 (XIX)

Sunt stele ugere pline de lapte2,

Iar luna nară-adâncă, de jivină3.

Planetele par mere roşii, coapte,4

Murate-n siderala lor lumină5.

 

Pădurile-s imperiul ferm al fricii6,

În care locuiesc silvani7 şi iele8,

Ca ochi de pradă parcă, licuricii9

Se-ascund amar, în cetini verzi şi grele10.

SONET DESPRE TAINA LUMINII1 (XVIII)

Murind, poetul a cerut lumină2,

Să poată să străbată întuneric,3

Spre calea-n cer4, senină şi divină5,

Spre un tărâm târziu, de vis feeric6.

 

Lumina din lumină oare naşte?7

Din sori, din pulbere de stele…8

Lumina naşte, ca în nopţi de paşte,9

Ca val uşor sau ca mătăsuri grele.10

SONETUL GANDULUI1 (XVII)

Unii cred că sunt scânteie2, femeie3,

Alţii că-s fulger4, vorbă5, veste6 sau nerv7,

Sau că vin din tării8, ca o idee9,

Sau că, oricărui muritor, îi sunt serv10.

 

Mă caută mulţi, căci mă cred panaceu11,

Că-mpart tuturor bucurie divină12;

Alţii coboară în mituri13, mă cred un zeu14

Ce s-a născut, negreşit, din lumină.15

SONETUL BIBLIOTECARULUI NEBUN1 (XVI)

Ascuns în umbra albă2a-unei biblioteci3,

Te crezi în sumbru peisaj din Dante4,

Sau într-o peşteră de diamante,

Dar tu ai vrea să scoţi cuvinte din teci5

 

Şi vrei lumina, ca pe pisoi s-o-neci6,

S-asculţi din muzici, note doar andante7,

Să ai silabe pure ca amante8,

Sau versul sterp, calp, să îţi trăiască-n veci9.

SONETUL HERALDIC 1 (XV)

Mai râd şi-acum în scuturi sfâşiate2,

Culori vestite2 şi regeşti metale4,

Bătrâne fiare îmbrăcate-n zale5,

Creneluri vechi, de piatră, de cetate6.

 

Trist cavaler din vremuri triumfale,7

Eşti însetat de luptă şi dreptate8

Ce vălmăşag de arme e în spate:9

Un inorog10 semeţ îţi iese-cale,

SONETUL DANSULUI1 (XIV)

Sinucigaşa sete de simetrie2

Sau tandră amintire androgină3,

Dorinţă-adâncă, aprigă şi vie,4

Şi două trupuri ce îşi cer virgină

 

Unirea5, cea dintâi şi de pe urmă.6

Cu mâini pierdute, în păgână rugă,7

Mişcări ce liniile ştiute scurmă8,

Foc alb şi solzi de şarpe9, de păstrugă,10

SONETUL POETULUI1 (XIII)

A fost sărac, hulit întotdeauna2,

Adesea alungat şi din cetate3,

E singurul care miroase luna4

Şi-ntrebă soarele de sănătate5.

 

E slab, de bolile celeste şi ftizii 

Atins6, nu ştie adesea floarea vieţii7,

Dar el, doar el aduce grav, din tării, 

Parfumul amărui al dimineţii8.

SONETUL CASTELANEI1 (XII)

Prinţesa are astăzi faţa tristă,2

De-un an întreg nu are nicio ştire,

De când a fluturat tăcut batistă3

Celui plecat, prea tânăr, la oştire.4

 

Plecat-au toţi, zâmbind, la cruciadă,

Spre-a apăra, dârz, sfintele morminte;

Coif lângă coif, de-argint vie cascadă,5

C-un singur ţel, în inimi şi cuvinte.