DONATORII DE SUFLETE (45)

Că poate face bine, de asta era sigur. Nu era singur, era ajutat chiar de persoana în cauză.

Puterea, gândul, adică acțiunea mea, se întâlnesc cu a sa și împreună putem modifica stări, decizii, fapte chiar.

Sufletul și energia sunt mărimi vectoriale, nu scalare.

Copil fiind, nu știa că are inimă. Vedea că are ochi, gură, nas, urechi, cap, păr, gene, sprâncene, mâini, picioare, chiar buric. Le vedea. Dar inima? Inima nu se vede. Și cel mai adesea, nu se simte. Respira, aflase că are plămâni. Nici plămânii nu se văd. Îi curgea sângele, ori de câte ori se rănea, de obicei la un deget sau la genunchi. Curgea sângele. Își imagina corpul lui plin de sânge, asemenea unui butoi. Și sângele curgea ori de câte ori se ivea  prilejul.

DONATORII DE SUFLETE (44)

Așa că începu să alcătuiască o colecție de aforisme, când realiză prima mie, fu de-a dreptul încântat, apoi își propuse să adauge cel puțin câte douăzeci pe zi și reuși să scrie chiar mai multe.

Dar gândurile celelalte, cu adevărat lăuntrice, nu-l părăseau.

Începu să creadă că fusese ales de către Dumnezeu, dar nu pentru a ajunge vreun sfânt cumva, ci ca un fel de material didactic, un exemplu negativ sau pozitiv pentru ceilalți, un fel de Iov.

Fusese încercat de răni încă din copilărie. După cum, acum,  pe dinăuntru fusese bombardat cu pietre.

DONATORII DE SUFLETE (43)

Fu dus la pat și atunci când îl așezară în pat, simți o durere puternică, circulară, de parcă l-ar fi călcat o roată de  tren exact pe mijloc, nu își vedea tăietura, era bandajat peste tot mijlocul, dar profesorul îi spuse că tăietura avusese 66 de centimetri, un record personal pentru mine, plecase din apropierea ombilicului si se oprise undeva în spate, crezuse că va fi operat doar în zona rinichiului, dar nu fusese așa, operația durase foarte mult, începuse dimineața și se sfârșise spre seară, fusese  trecut apoi pe perfuzii, pe transfuzii, nu mai întrebă ce i se punea, urmărea doar picăturile căzând și bulele de aer ridicându-se în același ritm, cu siguranță pompaseră în el și calmante, nu mai simți nicio durere în toată perioada cât a fost internat; era un bărbat masiv, de aproape 120 de kilograme, nu neapărat gras, cât osos, musculos, nimeni nu îi dădea greutatea aceea, ci doar 90, hai să spunem o sută.

DONATORII DE SUFLETE (42)

Reveni peste două săptămâni și lăsă pentru laborator vreo câteva flacoane, aproape cât pentru o donare de sânge.

Când se duse a doua zi după rezultate, asistenta de la recepție dădu un telefon și apăru imediat cineva de la laborator, o cunoștință, ingineră chimistă, aceasta îl luă deoparte:„… știți, cred că va trebui să repetați analizele, câteva valori sunt anormale, absolut anormale, de parcă  s-ar fi recoltat sângele de la un extraterestru, de pildă trigliceridele sunt uriașe, n-am întâlnit în viața mea asemenea valori.”

DONATORII DE SUFLETE (41)

S-a gândit mult la această întâmplare, dacă într-adevăr era hărăzit cu o energie, forță, flacără sau cum i-o fi zicând și astfel putea să o dăruiască oamenilor, ca un nou Prometeu, sau chiar ca un nou Iisus, sau dacă nu era vorba de ceva mai simplu, oamenii aceia, aflați în intimitatea morții, găsiseră în el paiul de care se agățaseră ca să nu se înece, de fapt în ei stătuse acea putere care îi făcuse să se lupte cu moartea și, măcar vremelnic, să o învingă.

DONATORII DE SUFLETE (40)

Acum nu mă mai puteam mișca, infirmierele veneau cu „rățoiul”, vasul de sticlă în care urinam, nu le deranja asta, ba chiar părea să le amuze, le-am întrebat de ce zâmbesc și una mai îndrăzneață mi-a spus, nu vedem în fiecare zi scula popii, o spuneau fără rușine, apoi m-au liniștit, câte nu ne sunt date să vedem într-un spital, aici omul vine ca pacient, îi vedem goi, așa cum au apărut pe lume. În loc să mă tulbure, să mă amețească, berea m-a limpezit, migrena aceea teribilă sau ce o fi fost a dispărut, ca luată cu mâna.

DONATORII DE SUFLETE (39)

A tușit scurt, dureros și eu am simțit stelele galbene care îi prinseseră creierii. I-am sărutat mâna. Curios, nu și-a retras-o. Sau poate că era prea obosit să mai facă și acest lucru.”

MULT TIMP A CREZUT CĂ TOȚI OAMENII SUNT MEREU SĂNĂTOȘI, CĂ SE NASC ȘI TRĂIESC SĂNĂTOȘI, ȘI CHIAR ATUNCI CÂND MOR, MOR SĂNĂTOȘI, adică sunt sănătoși pe cealaltă lume, că nu există boli și bolnavi, că omul crește precum un copac, firesc, toate la vremea lor, înălțime, greutate, griji, bucurii. Adică trunchi, crengi, frunze și fructe. Firesc, ciclic, după un ceasornic impecabil, imuabil al naturii.

DONATORII DE SUFLETE (38)

A fost o slujbă frumoasă și eu am ascultat-o cu atenție. Așa cum asculți un cântec nou, un text nou. Oamenii erau tăcuți, nu vorbeau nici în șoaptă, nu se foiau, păreau statui.

Apoi s-a întâmplat ceva. De undeva, din stânga mea, a izbucnit focul. Și un fum negru, înecăcios, care ne-a învăluit imediat. Celelalte fete au coborât repede, înspăimântate…Eu nu știam ce să fac. Eram chiar în mijlocul corului. Apoi au venit peste mine focul și fumul și am simțit în mine un copac de foc. Cu coroana în plămâni și cu rădăcinile în cap. Am ajuns totuși jos, dar picioarele nu m-au mai ținut și am căzut. Am simțit peste mine picioarele altor oameni: grăbiți, înspăimântați, orbiți de frică și poate de durere.

DONATORII DE SUFLETE (37)

Și atunci am văzut-o. Căzuse, sau leșinase, sau… Vreo doi oameni trecuseră peste ea, călcând-o. Nu era decât un obiect, stânjenitor, pus pieziș, ca o piedică. Nici nu o vedeau,  privirile lor erau ridicate spre ușă. De acolo venea aerul rece, proaspăt și salvarea.

DONATORII DE SUFLETE (36)

Așa că acum comuna nu mai era comună, ci se despărțise, se împărțise și oamenii se potoliră cu greu, în câteva  luni, ca la un cutremur puternic, însoțit apoi de mai multe replici.

Și moartea lor năprasnică, fu înțeleasă și acceptată ca o pedeapsă de la Dumnezeu, pentru încălcarea legilor firești ale Firii.

VENISE MULTĂ LUME ÎN BISERICĂ, NEAȘTEPTAT DE MULTĂ.

ERA VARĂ, PERIOADA VACANȚELOR ȘI A CONCEDIILOR ȘI ZI DE DUMINICĂ, OMUL STĂ MAI MULT PE LA CASA LUI ȘI MAI RAR PE LA CASA DOMNULUI. Practic, dacă intrai, nu prea mai puteai ieși. Și locurile de pe scaune fuseseră toate ocupate.