Foileton: Emisferele de Brandenburg (28)

emisfere-28M-am înspăimântat de cât de multe lucruri reţinusem despre el. Nu-i nimic, fetiţă, somn uşor şi mâine e o zi şi vorba poetului: „Noaptea e un sfeşnic bun !” (Că sfetnic nu avea să-mi fie, eram sigură de asta…)

Am continuat, după amiezi în şir, timp de vreo două luni, plimbările. Mai exact, rătăcirile. Dimineţile ni le petreceam la cursuri, apoi luam masa la cantină (îşi luase şi el o cartelă, numai „prânz”), apoi urmau plimbările. Parcul Operei, Grădina botanică, Cişmigiu, Parcul Circului, Herăstrău. Şi străzile: Dr. Lister, Dr. Staicovici, Uranus, Ştefan cel Mare, Labirint, Vintilă, Mântuleasa, Calea Moşilor, Sfânta Vineri, Magheru, Ana Ipătescu, Calea Victoriei. Descopeream Bucureştiul. Aşa cum  mi-l imaginasem dintotdeauna: misterios, poetic, întortocheat, când un sat mai mare, când un oraş modern, sever, cu clădiri reci, îndepărtate, imense, din timpul lui Carol I: CEC-ul, Poşta (apoi Muzeul Naţional de Istorie), Casa Centrală a Armatei.

Foileton: Emisferele de Brandenburg (27)

Emisferele-de-Brandenburg(27)Aşa mi se întâmpla şi mie acum: acceptasem uşor, prea uşor dialogul cu mine însumi, întrebările şi răspunsurile se despicau, când tăioase, când tandre, când „telefonate”, când    pline de neprevăzut.

Poate că uneori eşti depăşit de realitate şi atunci mintea ta caută, cu înfrigurare, soluţii.

-Ce s-a întâmplat de fapt cu mine?

-Asta aş vrea s-o ştiu şi eu!

-De cât timp sunt  aici ?

-De câteva zile bune, sigur.

-Dar unde sunt acum?

Foileton: Emisferele de Brandenburg (26)

Emisferele-de-Brandenburg(26)E clar: trebuie să vorbesc cu colegii lui din teatru. Sunt  sigur că îl vor ajuta…

…În fond, sunt un timid. Şi, ca orice timid, incapabil de nuanţe. Există, pentru timizi, un prag de suportabilitate, cam ceea ce ar reprezenta zona de siguranţă la animale. Odată depăşit acest prag, timidul devine violent, brutal, în realitate nesigur. Deci, imprevizibil. Curios, această timiditate e una relativă. Inexistentă în spaţiile cunoscute, pe care timidul le stăpâneşte, prin cultură, prin proprie experienţă, prin repetiţie, timiditatea devine absolută în acele relaţii pe care timidul nu le poate domina: în armată, în relaţia cu justiţia, cu poliţia, cu medicii, cu vânzătoarele, cu mulţimile neorganizate (spontane).

Foileton: Emisferele de Brandenburg (25)

Emisferele-de-Brandenburg(25)Pagini de Jurnal

(Adăugat cu cerneală albastră: posibil bruion”, crochiu dintr-un discurs-monolog)

…În această seară, stimaţi spectatori, aveţi o şansă unică.  Un om, adică eu, va încerca să intre în dialog cu Dumneavoastră, monologând. Fireşte că mă simt emoţionat. E, şi pentru mine, ca şi pentru Domniile Voastre, extrem de dificil.

Ne-am obişnuit să ne ascundem gândurile în dosul cuvintelor. Cineva spunea că limbajul a fost inventat tocmai pentru a ne ascunde mai bine gândurile. Cine are nevoie atunci de sinceritate, de adevăr ? Preferăm aluziile, jumătăţile de măsură, jumătăţile de minciună sau de adevăr. Preferăm şoapta unei voci sincere, directe, clare. Nu ştiu a cui e vina, dacă e vorba de o vină colectivă sau nu, dacă e vorba propriu-zis de o vină a cuiva.

Foileton: Emisferele de Brandenburg (24)

Emisferele-de-Brandenburg(24)Încerc să-mi aduc aminte ce mai ştiu despre respiraţie, despre igiena coardelor vocale, lucruri învăţate pedant în facultate. Poate îmi trece, dacă n-o bag în seamă. Aşadar, pe puncte (sau pe litere):

Reguli obligatorii:

  1. a) vindecarea oricărei răguşeli, guturai, faringite, laringite sau traheite trebuie să înceapă cu un regim de repaus vocal.

(Ceea ce şi fac, acum apelez la …monologul interior);

  1. b) tusea, dregerile de glas obturează aparatul fonator şi corzile. Se impun măsuri medicamentoase.

(Conform butadei: dacă o răceală e netratată, se vindecă în 14 zile. Dacă e tratată, în doar 2 săptămâni);

Foileton: Emisferele de Brandenburg (23)

Emisferele-de-Brandenburg(23)Internaţionalismul proletar al Verei funcţiona ireproşabil: avusese la pat, fără prejudecăţi, elevi români, doctoranzi chinezi, lectori americani, studenţi arabi, antrenori canadieni, doctori vietnamezi, ziarişti chilieni, funcţionari ruşi de la ambasadă.

Am fost şi eu cu ea de vreo câteva ori şi mărturisesc că sentimentul pe care îl încercam era acela al imensităţii.

Vera era unică, avea peste un metru şi optzeci, un trup de voleibalistă (sau de baschetbalistă), cu sâni frumoşi, cam mari pentru o sportivă de performanţă, dar perfecţi „pentru o muritoare” – cum se exprimase un prieten de-al meu, cuceritor şi el al nurilor formidabilei.

Foileton: Emisferele de Brandenburg (22)

Emisferele-de-Brandenburg(22)Am privit-o cu atâta intensitate, de parcă aş fi văzut-o pentru prima dată şi cu toate astea aş fi încercat să-mi aduc aminte  unde o  mai văzusem cândva; sau cu credinţa că dacă n-aş privi-o aşa, s-ar risipi în azur.

Şi atunci, fără voia mea, am murmurat cuvintele ce s-ar fi putut închega într-un vers: „Mă vrei iubire? Iată-mă cuvânt…”

…Visez, ca toţi oamenii,  fără să ştiu, când mă trezesc, ce anume am visat.

Totuşi îmi amintesc acum perfect de un vis pe care l-am avut recent.

Foileton: Emisferele de Brandenburg (21)

Emisferele-de-Brandenburg(21)Se grăbea să ningă: fulgi mari, cât nişte labe de pisică, alergau spre pământ, căutându-şi parcă un loc pe solul negru, îngheţat şi tare. Ningea învrăjbit şi, când întunericul s-a lăsat cu adevărat, jos zăpada era de un lat de palmă.

Ne-am grăbit şi noi să înălţăm focul în poiană. Focul se ridicase, brusc, vesel, încercând parcă să se strecoare în întuneric prin ploaia de fulgi, nevrând parcă să atingă nici unul. Ningea însă atât de tare, încât era pericol să ni se stingă focul şi, odată stins, nu văd cum l-am fi putut reaprinde. Ne cuprinse o uşoară nelinişte.

Foileton: Emisferele de Brandenburg (20)

Emisferele-de-Brandenburg(20)Am privit-o mai atent. Acum era fericită, nu se mai temea de ea sau de mine.  Parcă şi sânii se măriseră şi erau mai obraznici. Un şarpe vineţiu, mai mult ca o umbră, se ascunsese între ei. Şi coapsele ei erau mai pline. Se aplecase uşor peste mine, a luptă sau a joacă şi sânii păreau grei, copţi de dragoste şi de lapte. M-am prăbuşit la picioarele ei şi când ea s-a aplecat, sânii păreau clopote ciudate, întoarse.

Ne-am iubit din nou, ne-am rostogolit prin iarba care înviase sub ploaie, ploua peste noi şi trupul ei devenise mai mat, crescuse parcă, avea în el un soi de triumf: „iată-mă: sunt tânăr, plin de iubire, sănătos şi puternic”;  şi eu eram altfel acum, cea cu care mă iubeam era o femeie care îmi dădea şi îmi cerea dragoste.

Foileton: Emisferele de Brandenburg (19)

Emisferele-de-Brandenburg(19)Avem, prin urmare, toate păcatele pentru a fi un bun coleg. Nu urma, prin… consecinţă, să fac prea mulţi purici pe aici.

Nu eram sabotat, asta ar fi fost o cinste nemeritată, eram pur şi simplu ignorat, toată lumea era corectă cu mine, prea corectă, foarte corectă.

Matroanele mă priveau cu superioritate, eram prea tânăr, s-ar fi compromis cu mine într-o relaţie directă, iar una clandestină se temeau s-o practice, s-ar fi aflat, ce nu se află în teatru !?!, erau ocupate, cuplate cu colegi mai „copţi” sau erau amantele unor directori sau, mă rog, unor „factori de interes şi de putere” – cum se exprimase ironic un coleg mai tânăr, urmărindu-mi atent reacţia.