Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul poetului (XIII – englez)
SONETUL POETULUI1 (XIII – ENGLEZ)
A fost sărac, hulit întotdeauna2,
Adesea alungat şi din cetate3,
E singurul care miroase luna4
Şi-ntrebă soarele de sănătate5.
E slab, de bolile celeste şi ftizii
Atins6, nu ştie adesea floarea vieţii7,
Dar el, doar el aduce grav, din tării,
Parfumul amărui al dimineţii8.
Doar el tiveşte9, tainic, universuri10,
Şi leagă, abil, stelele-n constelaţii11.
Etern îşi potriveşte, silnic, versuri12
Şi ne coboară timpuri, ample spaţii.13
Cerşeşte mult, dorindu-ne lumina,14
Şi asta-i este măreţia, vina.15
SONETUL POETULUI1 (XIII -ENGLEZ) – ne întoarcem, prin acest sonet, din nou la cuvânt şi la creatorul acestuia, poetul
A fost sărac, hulit întotdeauna2 – cu rare excepţii, poate şi din cauza dezinteresului său faţă de tot ce este material, poetul a fost dintotdeauna un om sărac. La aceasta s-a adăugat şi imaginea poetului vagabond, tâlhar, chiar ucigaş (a se vedea cazul Villon)
Adesea alungat şi din cetate3 – aluzie şi la Republica lui Platon. Acesta, filozof, nu preţuieşte un poet nici măcar cât un soldat.
E singurul care miroase luna4 – în realitate poetul este un geniu, un individ cu calităţi excepţionale, cu performanţe senzoriale ce nu pot fi atinse de alţi oameni.
Şi-ntrebă soarele de sănătate5 – poetul este nonşalant, indiferent la mărimile din zona socialului. El e singurul care poate purta un dialog de la egal la egal cu natura
de bolile celeste şi ftizii / Atins6 – poetul este atins de cele mai stranii maladii, maladiile celeste fiind nostalgia spre absolut, neostoita sete de cunoaştere, dar şi de bolile cele mai comune, cum era la un moment dat ftizia, supranumită „boala poeţilor” şi care a secerat multe vieţii în secolele XIX-XX.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.