Copilărie

Proza

DONATORII DE SUFLETE (170)

Pe coridoare, până la bibliotecă, se aflau icoane înfățișându-le pe sfintele Tereza de Avila, Edith Stein, Tereza de Lisieux, Tereza de Calcutta, Agnesa de Boemia, Sfânta Irina, Sfînta Elisabeta de Siena, Jeanne d’ Arc, Teodora de la Sihla, Filoteia, Barbara, Brighita a Suediei, Iustina, Agata, Kinga, Faustina Kowalska, Yda de Lorena, Niceta, Angela de Merici…, – pe peretele din stânga  – și sfinții: Ioan al Crucii, Titus Brandsma, Francisc de Assisi, Pahomie, Ioan Iacob de la Neamț, Ghelasie, Jan Hus, Martin Luther, Jean Calvin, John Wycliffe, Huldrych Zwingli, Ilie, Ștefan – pe peretele din dreapta.

Existau obiceiuri ciudate la Bradu. Ca vizitator erai obligat să-i îmbrățișezi pe toți cei pe care îi întâlneai acolo, bărbați, femei, copii.

DONATORII DE SUFLETE (169)

Numitorul are același rol, de reducere a timpului de căutare. La început este o literă mare, de la A la Z, urmată de două cifre, de la 10 la 99. Se caută în Tabelele de autor (care se găsesc în orice bibliotecă) un grup de litere cât mai apropiat de cel al autorului, căruia îi corespund două cifre. De pildă, dacă autorul este Bărbulescu se caută la Ba (10), apoi la Bar (28), apoi la Barb (29) și în fine la Barbu (30). Deci Bărbulescu se va scrie B 30. Eugeniu se va scrie E 89, iar Ștefan S 81. Probleme apar când e vorba de scriitori cu același nume, de exemplu Sadoveanu. Avem Isabela Sadoveanu, Profira Sadoveanu, Ion Marin Sadoveanu, Mihail Sadoveanu. Se caută cifra corespunzătoare pentru Sadoveanu, respectiv S 13, la Sad… Apoi în dreapta cifrei 13 se pune o literă mare:   I pentru Isabela, P pentru Profira, M pentru Mihail… La fel se procedează și cu operele aceluiași autor: Baltagul va primi B, Frații Jderi F, Creanga de aur C ș.a.m.d.

DONATORII DE SUFLETE (168)

Ștefan rămase multă vreme pe gânduri. În toate cazurile, era vorba de munca eroică, singulară a unui om. Toți, dar absolut toți cei care realizaseră lucruri minunate, o făcuseră din iubire. Se cuvenea ca și lucrarea lui să aibă aceeași motivație. Era convins că până la urmă nu va fi singur…

Sufletul lui pereche trebuia să-și găsească până la urmă cuibul…

DONATORII DE SUFLETE (167)

ȘTEFAN PRIMISE O IMPORTANTĂ DONAȚIE ÎN COMUNA BRADU. VINDECASE O FAMILIE ÎNTREAGĂ, – SOȚ, SOȚIE ȘI COPIL – ȘI CAPUL FAMILIEI SE HOTĂRÂSE SĂ-I DEA O BUCATĂ DE PĂMÂNT LA VREO ZECE KILOMETRI DE ȘOSEA.

Pământ – atât cât să poți construi pe el o mănăstire, care să aibă și ceva pășune și un drum până la acareturi. Și un pârâu destul de năbădăios care trecea foarte aproape.

DONATORII DE SUFLETE (166)

Erau și cărți care puteau fi editate având drept suport aerul. Informațiile puteau fi împachetate în așa fel, încât bibliotecile lumii   încăpeau într-un cub cu latura de un centimetru…

Cărțile puteau fi străvezii, iar conținutul lor schimbat după preferință. Dacă îți plăcea o scenă de dragoste, o puteai prelungi. Dacă întâlneai o scenă violentă, o puteai comprima sau chiar suprima. Cărțile erau vii… Oamenii renunțaseră la hrană pentru că puteau să se aprovizioneze direct cu energie. Oamenii renunțaseră la hainele de sezon, la mănuși, la căciuli, la bluze, la pantaloni. Purtau acum un costum vibrațional, care îi proteja de orice, inclusiv de priviri indiscrete. Se acopereau cu un fel de peliculă care putea avea orice culoare, în funcție de dorință, putea avea chiar irizații, pentru cei nehotărâți. Temperatura corpului era reglată automat. Nu se mai produceau infecții, nu mai apăreau boli. Totul era rezolvat din fașă. Copilului i se administra un așa-zis vaccin și acesta îi asigura o imunitate perfectă. Dispăreau cancerul, tuberculoza, ciuma, holera, toate bacteriile, toți virușii.

DONATORII DE SUFLETE (165)

AM AVUT UN VIS CIUDAT: AM SCĂPAT DIN MÂNĂ O OGLINDĂ ÎN CARE MĂ PRIVEAM. OGLINDA S-A SPART ÎN ZECI DE CIOBURI. NUMAI CĂ FIECARE CIOB NU ARĂTA ACELAȘI CHIP, AȘA  CUM SE ÎNTÂMPLĂ LA O OGLINDĂ NORMALĂ, CI TOT ATÂTEA CHIPURI CÂTE CIOBURI ERAU.

Culmea, acele chipuri îmi erau cunoscute. Erau cele pe care și Ștefan și le imaginase: Ștefana, Corina, Vera, Maria, Calipso, Ecaterina, Zara, Anastasia, Irinel, Silvia, Kata, Alina, Hypatia, Iștar, Zsofia, Marija, Vartic, Pulheria, Sara, Cleopatra, Iulia, Marcia, Ulpia, Fatima, Rectina, Venera, Marie, Silvana, Ildiko, Hatșepsut, Neferu Re, Maat, Hathor, Lilith, Eva, Ada, Sala, Noema, Azura, Luluwa, Salomeea, Elisabeta, Irodiada, Veronica, Simona, Isabela, Augusta, Elena, Casandra, Ana, Varvara…

DONATORII DE SUFLETE (164)

A urmat o anchetă lungă, sâcâitoare, cu tot personalul teatrului chemat la audieri, declarații peste declarații. Până la urmă s-a dat un NUP, iar soluția a fost moarte prin imprudență, Maria ar fi luat din greșeală o doză mortală dintr-o otravă puternică.

Praful alb, care trebuia să fie zahăr, s-a dovedit a fi cianură de potasiu.

După înmormântarea Mariei, am părăsit teatrul fără nicio explicație.

Mulți au spus că am înnebunit. Nu știu dacă a fost sau nu așa. Sufletul meu mă părăsise sau, în cel mai bun caz, se certase cu trupul…

DONATORII DE SUFLETE (163)

…Pentru un Actor, cel mai greu rol pe care îl poate juca este cel al… Actorului. Sâmbătă jucam acest rol. Regizorul îmi dăduse deplina libertate: „…spui ce vrei, joci ce vrei, numai să-i lași pe spectatori fără suflare. Adică lasă-i cu sufletul la gură.”

De fapt, propunerea regizorului mă cucerise de la început: să joc într-o săptămână zece roluri diferite. Uneori chiar două roluri într-o zi. Am reușit. Mai aveam sâmbătă  – Actorul, iar duminică – Îndrăgostitul. Le-am vorbit la început spectatorilor despre rolurile atât de diferite pe care într-o viață le interpretează un actor.

DONATORII DE SUFLETE (162)

Invit pe scenă două persoane să le ghicesc bolile. Stau pe un scaun, persoanele în picioare în fața mea. Prima e o persoană tânără. Îi spun că nu are mai nimic, doar că e însărcinată în luna a treia. Publicul aplaudă frenetic. Tânăra confirmă că așa e. Din nou, ropote de aplauze. Cineva, un tip obraznic,  mă întreabă „de unde am știut, dacă nu cumva e însărcinată cu mine”. Îi răspund că orice femeie își protejează instinctiv copilul. Prin urmare, femeia avea mâna pusă ocrotitor pe pântec. Și am știut că e în luna a treia pentru că sarcina nu e încă vizibilă. Din nou aplauze furtunoase, apoi o tăcere profundă, de așteptare.

DONATORII DE SUFLETE (161)

În piesă, construiam o arcă uriașă, din lemn gofer (chiparos), având lungimea de trei sute  de coți, lățimea de cincizeci de coți și înălțimea de treizeci de coți. Eram și Meșterul Manole și preotul care își construiește singur schitul, biserica.

Le-am cerut oamenilor să vină cu animalele lor de companie. Au venit și sala era plină de pisici, de câini, de păsări în colivii: scatii, canari, papagali, de arici, de bizami, de veverițe, de pârși, de purcei, de ursuleți, de iezi, de miei, chiar de maimuțe sau de șerpi.

Le promisesem că cel mai „neașteptat” animal va fi premiat, odată cu stăpânul său.  Și pe scenă erau câteva animale.   Cu adevărat uluitor a fost faptul că nu s-a auzit în timpul spectacolului niciun lătrat, mârâit, cotcodăcit, urlet, măcăit, guițat, bâzâit. Animalele asistaseră, într-o liniște cucernică, la spectacol.

Până la urmă am premiat o fetiță care venise cu un pinguin.

Poezie

SONETUL ENIGMATICULUI SFINX (90)

Sfinxul – ilustratie de George Romila

mă simt senin ca omul lui Vitruviu

fantomă de apă  vis de ivoriu

trecând prin rai prin iad prin purgatoriu

fluviu cu fluviu biblicul diluviu

 

îi adresez lui Dumnezeu memoriu

să ard ca steaua nu să fiu Vezuviu

sunt piatră gânditor umil eluviu

nimic celebru mai nimic notoriu

SONETUL LEVATEI (89)

încătușată liberă-i natura

plâns râs aceeași lacrimă sărată

cerneală sânge e aceeași pată

blestem și cântec în aceeași gura

 

încălecăm același drum aceeași roată

creștin ateu la fel ne  e scriptura

de șarpe  sau de tigru mușcătura

girafă om aceeași beregată

SONETUL PIETREI (88)

domnul mi-a dat la naștere o piatră

sisif vei fi de vrei s-o urci pe munte

e bună stăvilar pentru o punte

pentru o moară o cetate vatră

 

iar de va fi așa ca un grăunte

o vei cinsti cum omenești o voatră

în casă ca pe-o zestre dintr-o natră

pe deget de mireasă să te-nfrunte 

SONETUL ZODIACELOR STRANII (87)

 

pășesc prin sideralele băltoace

și-mi număr zile stele în abace

mai cred că ceru-i plin de stâlpi cerdace

lumina-i învelită în cojoace

 

din milioanele de dobitoace

doar noi lăsăm lumina să se joace

deschidem larg ferestrele opace

SONETUL LUNII (86)

Vin caii lumii-n ceruri să mai pască

Albastre ierburi din  tăcute focuri;

Din lună-și fac râzând zeii brelocuri…

O-așteaptă lupii răbdători să crească.

 

Mereu cuprinsă-i noaptea de amocuri

Și uită-atunci să își mai pună mască…

Din goluri, dintre nouri, vrea să nască

Mirări și spaime, bucurii pe-alocuri.

SONETUL FLORII DEVENITE FEMEIE (85)

nu voi alege o anume floare

cum nu aleg un fulg dintr-o ninsoare

razei din ochi nu-i caut un alt soare

val înspumat pentru adânca mare

 

ce pleoapă să îți prind la cingătoare

ce lacrimă albastră nu te doare

un dumnezeu e-n fiece mișcare

și-un curcubeu e punte peste zare

SONETUL RAVNITEI BIBLIOTECI (84)

natura e umbra unei biblioteci

cărțile-n suluri își amintesc copaci

rânduri se-ndoaie ca vița pe araci

silabele spade se ascund în teci

 

vin litere-n vârtejuri  vii vârcolaci

scrisul se desparte în negre poteci

visările se-ascund în case culbeci

oamenii mării-au rămas fără tălmaci

 

fără cuvinte suntem omizi gândaci

ciraci stângaci robaci tenaci sub gârbaci

fără aureolă aurolaci

 

suntem cel mult pe veci reci dieci meteci

secunda se scufundă calm în parseci

ajungem deci în curând cercopiteci

Lucian Strochi

SONETUL HIMEREI (83) E

pentru iubire  animal  de pază

pentru un vis privire clară trează

pentru speranță pot fi chiar o rază

și pentru noapte cântec de amiază

 

pentru tăcere o subtilă frază

pentru săraci un om ales de vază

pentru un paști dorită bobotează

pentru lunatici ochiuri cu turcoază

 

pentru artist subtilă ipostază

pentru timizi o inimă vitează

pentru fecioare chiar o barză brează

hiperbolă timidă sau emfază

 

un duh romantic sau un film de groază

și pentru-nchipuire dreaptă bază

Lucian Strochi

SONETUL MUNTELUI (931) (82) E

eu vă vorbesc de vremuri vechi cărunte

domnul vroia pentru natură–o luntre

și-a început semeț să se încrunte

și-a pus atunci mirat mâna la frunte

 

și-așa a apărut întâiul munte

nu mai cunosc prea multe amănunte

cine și ce vroiau să se înfrunte

o luptă grea între civili și junte

SONETUL BOLII DIVINE (81)

Când iubim frunzele devin albastre,

Rotindu-se în spirale  străvezii;

Pietrele par turme migrând, iată, vii…

Lumânările de priveghi sunt astre…

 

Miros și  norii a trupuri de copii,

Pădurile ajung pe rând fiastre;

Pe umeri cresc brutal aripi măiastre

Și uiți să mai cânți, să scrii, să-ți aparții…