Copilărie
Proza
DONATORII DE SUFLETE (170)
Pe coridoare, până la bibliotecă, se aflau icoane înfățișându-le pe sfintele Tereza de Avila, Edith Stein, Tereza de Lisieux, Tereza de Calcutta, Agnesa de Boemia, Sfânta Irina, Sfînta Elisabeta de Siena, Jeanne d’ Arc, Teodora de la Sihla, Filoteia, Barbara, Brighita a Suediei, Iustina, Agata, Kinga, Faustina Kowalska, Yda de Lorena, Niceta, Angela de Merici…, – pe peretele din stânga – și sfinții: Ioan al Crucii, Titus Brandsma, Francisc de Assisi, Pahomie, Ioan Iacob de la Neamț, Ghelasie, Jan Hus, Martin Luther, Jean Calvin, John Wycliffe, Huldrych Zwingli, Ilie, Ștefan – pe peretele din dreapta.
Existau obiceiuri ciudate la Bradu. Ca vizitator erai obligat să-i îmbrățișezi pe toți cei pe care îi întâlneai acolo, bărbați, femei, copii.
DONATORII DE SUFLETE (169)
Numitorul are același rol, de reducere a timpului de căutare. La început este o literă mare, de la A la Z, urmată de două cifre, de la 10 la 99. Se caută în Tabelele de autor (care se găsesc în orice bibliotecă) un grup de litere cât mai apropiat de cel al autorului, căruia îi corespund două cifre. De pildă, dacă autorul este Bărbulescu se caută la Ba (10), apoi la Bar (28), apoi la Barb (29) și în fine la Barbu (30). Deci Bărbulescu se va scrie B 30. Eugeniu se va scrie E 89, iar Ștefan S 81. Probleme apar când e vorba de scriitori cu același nume, de exemplu Sadoveanu. Avem Isabela Sadoveanu, Profira Sadoveanu, Ion Marin Sadoveanu, Mihail Sadoveanu. Se caută cifra corespunzătoare pentru Sadoveanu, respectiv S 13, la Sad… Apoi în dreapta cifrei 13 se pune o literă mare: I pentru Isabela, P pentru Profira, M pentru Mihail… La fel se procedează și cu operele aceluiași autor: Baltagul va primi B, Frații Jderi F, Creanga de aur C ș.a.m.d.
DONATORII DE SUFLETE (168)
Ștefan rămase multă vreme pe gânduri. În toate cazurile, era vorba de munca eroică, singulară a unui om. Toți, dar absolut toți cei care realizaseră lucruri minunate, o făcuseră din iubire. Se cuvenea ca și lucrarea lui să aibă aceeași motivație. Era convins că până la urmă nu va fi singur…
Sufletul lui pereche trebuia să-și găsească până la urmă cuibul…
DONATORII DE SUFLETE (167)
ȘTEFAN PRIMISE O IMPORTANTĂ DONAȚIE ÎN COMUNA BRADU. VINDECASE O FAMILIE ÎNTREAGĂ, – SOȚ, SOȚIE ȘI COPIL – ȘI CAPUL FAMILIEI SE HOTĂRÂSE SĂ-I DEA O BUCATĂ DE PĂMÂNT LA VREO ZECE KILOMETRI DE ȘOSEA.
Pământ – atât cât să poți construi pe el o mănăstire, care să aibă și ceva pășune și un drum până la acareturi. Și un pârâu destul de năbădăios care trecea foarte aproape.
DONATORII DE SUFLETE (166)
Erau și cărți care puteau fi editate având drept suport aerul. Informațiile puteau fi împachetate în așa fel, încât bibliotecile lumii încăpeau într-un cub cu latura de un centimetru…
Cărțile puteau fi străvezii, iar conținutul lor schimbat după preferință. Dacă îți plăcea o scenă de dragoste, o puteai prelungi. Dacă întâlneai o scenă violentă, o puteai comprima sau chiar suprima. Cărțile erau vii… Oamenii renunțaseră la hrană pentru că puteau să se aprovizioneze direct cu energie. Oamenii renunțaseră la hainele de sezon, la mănuși, la căciuli, la bluze, la pantaloni. Purtau acum un costum vibrațional, care îi proteja de orice, inclusiv de priviri indiscrete. Se acopereau cu un fel de peliculă care putea avea orice culoare, în funcție de dorință, putea avea chiar irizații, pentru cei nehotărâți. Temperatura corpului era reglată automat. Nu se mai produceau infecții, nu mai apăreau boli. Totul era rezolvat din fașă. Copilului i se administra un așa-zis vaccin și acesta îi asigura o imunitate perfectă. Dispăreau cancerul, tuberculoza, ciuma, holera, toate bacteriile, toți virușii.
DONATORII DE SUFLETE (165)
AM AVUT UN VIS CIUDAT: AM SCĂPAT DIN MÂNĂ O OGLINDĂ ÎN CARE MĂ PRIVEAM. OGLINDA S-A SPART ÎN ZECI DE CIOBURI. NUMAI CĂ FIECARE CIOB NU ARĂTA ACELAȘI CHIP, AȘA CUM SE ÎNTÂMPLĂ LA O OGLINDĂ NORMALĂ, CI TOT ATÂTEA CHIPURI CÂTE CIOBURI ERAU.
Culmea, acele chipuri îmi erau cunoscute. Erau cele pe care și Ștefan și le imaginase: Ștefana, Corina, Vera, Maria, Calipso, Ecaterina, Zara, Anastasia, Irinel, Silvia, Kata, Alina, Hypatia, Iștar, Zsofia, Marija, Vartic, Pulheria, Sara, Cleopatra, Iulia, Marcia, Ulpia, Fatima, Rectina, Venera, Marie, Silvana, Ildiko, Hatșepsut, Neferu Re, Maat, Hathor, Lilith, Eva, Ada, Sala, Noema, Azura, Luluwa, Salomeea, Elisabeta, Irodiada, Veronica, Simona, Isabela, Augusta, Elena, Casandra, Ana, Varvara…
DONATORII DE SUFLETE (164)
A urmat o anchetă lungă, sâcâitoare, cu tot personalul teatrului chemat la audieri, declarații peste declarații. Până la urmă s-a dat un NUP, iar soluția a fost moarte prin imprudență, Maria ar fi luat din greșeală o doză mortală dintr-o otravă puternică.
Praful alb, care trebuia să fie zahăr, s-a dovedit a fi cianură de potasiu.
După înmormântarea Mariei, am părăsit teatrul fără nicio explicație.
Mulți au spus că am înnebunit. Nu știu dacă a fost sau nu așa. Sufletul meu mă părăsise sau, în cel mai bun caz, se certase cu trupul…
DONATORII DE SUFLETE (163)
…Pentru un Actor, cel mai greu rol pe care îl poate juca este cel al… Actorului. Sâmbătă jucam acest rol. Regizorul îmi dăduse deplina libertate: „…spui ce vrei, joci ce vrei, numai să-i lași pe spectatori fără suflare. Adică lasă-i cu sufletul la gură.”
De fapt, propunerea regizorului mă cucerise de la început: să joc într-o săptămână zece roluri diferite. Uneori chiar două roluri într-o zi. Am reușit. Mai aveam sâmbătă – Actorul, iar duminică – Îndrăgostitul. Le-am vorbit la început spectatorilor despre rolurile atât de diferite pe care într-o viață le interpretează un actor.
DONATORII DE SUFLETE (162)
Invit pe scenă două persoane să le ghicesc bolile. Stau pe un scaun, persoanele în picioare în fața mea. Prima e o persoană tânără. Îi spun că nu are mai nimic, doar că e însărcinată în luna a treia. Publicul aplaudă frenetic. Tânăra confirmă că așa e. Din nou, ropote de aplauze. Cineva, un tip obraznic, mă întreabă „de unde am știut, dacă nu cumva e însărcinată cu mine”. Îi răspund că orice femeie își protejează instinctiv copilul. Prin urmare, femeia avea mâna pusă ocrotitor pe pântec. Și am știut că e în luna a treia pentru că sarcina nu e încă vizibilă. Din nou aplauze furtunoase, apoi o tăcere profundă, de așteptare.
DONATORII DE SUFLETE (161)
În piesă, construiam o arcă uriașă, din lemn gofer (chiparos), având lungimea de trei sute de coți, lățimea de cincizeci de coți și înălțimea de treizeci de coți. Eram și Meșterul Manole și preotul care își construiește singur schitul, biserica.
Le-am cerut oamenilor să vină cu animalele lor de companie. Au venit și sala era plină de pisici, de câini, de păsări în colivii: scatii, canari, papagali, de arici, de bizami, de veverițe, de pârși, de purcei, de ursuleți, de iezi, de miei, chiar de maimuțe sau de șerpi.
Le promisesem că cel mai „neașteptat” animal va fi premiat, odată cu stăpânul său. Și pe scenă erau câteva animale. Cu adevărat uluitor a fost faptul că nu s-a auzit în timpul spectacolului niciun lătrat, mârâit, cotcodăcit, urlet, măcăit, guițat, bâzâit. Animalele asistaseră, într-o liniște cucernică, la spectacol.
Până la urmă am premiat o fetiță care venise cu un pinguin.
Poezie
SONETUL ENIGMATICULUI SFINX (90)
mă simt senin ca omul lui Vitruviu
fantomă de apă vis de ivoriu
trecând prin rai prin iad prin purgatoriu
fluviu cu fluviu biblicul diluviu
îi adresez lui Dumnezeu memoriu
să ard ca steaua nu să fiu Vezuviu
sunt piatră gânditor umil eluviu
nimic celebru mai nimic notoriu
SONETUL LEVATEI (89)
plâns râs aceeași lacrimă sărată
cerneală sânge e aceeași pată
blestem și cântec în aceeași gura
încălecăm același drum aceeași roată
creștin ateu la fel ne e scriptura
de șarpe sau de tigru mușcătura
girafă om aceeași beregată
SONETUL PIETREI (88)
domnul mi-a dat la naștere o piatră
sisif vei fi de vrei s-o urci pe munte
e bună stăvilar pentru o punte
pentru o moară o cetate vatră
iar de va fi așa ca un grăunte
o vei cinsti cum omenești o voatră
în casă ca pe-o zestre dintr-o natră
pe deget de mireasă să te-nfrunte
SONETUL ZODIACELOR STRANII (87)
pășesc prin sideralele băltoace
și-mi număr zile stele în abace
mai cred că ceru-i plin de stâlpi cerdace
lumina-i învelită în cojoace
din milioanele de dobitoace
doar noi lăsăm lumina să se joace
deschidem larg ferestrele opace
SONETUL LUNII (86)
Vin caii lumii-n ceruri să mai pască
Albastre ierburi din tăcute focuri;
Din lună-și fac râzând zeii brelocuri…
O-așteaptă lupii răbdători să crească.
Mereu cuprinsă-i noaptea de amocuri
Și uită-atunci să își mai pună mască…
Din goluri, dintre nouri, vrea să nască
Mirări și spaime, bucurii pe-alocuri.
SONETUL FLORII DEVENITE FEMEIE (85)
cum nu aleg un fulg dintr-o ninsoare
razei din ochi nu-i caut un alt soare
val înspumat pentru adânca mare
ce pleoapă să îți prind la cingătoare
ce lacrimă albastră nu te doare
un dumnezeu e-n fiece mișcare
și-un curcubeu e punte peste zare
SONETUL RAVNITEI BIBLIOTECI (84)
natura e umbra unei biblioteci
cărțile-n suluri își amintesc copaci
rânduri se-ndoaie ca vița pe araci
silabele spade se ascund în teci
vin litere-n vârtejuri vii vârcolaci
scrisul se desparte în negre poteci
visările se-ascund în case culbeci
oamenii mării-au rămas fără tălmaci
fără cuvinte suntem omizi gândaci
ciraci stângaci robaci tenaci sub gârbaci
fără aureolă aurolaci
suntem cel mult pe veci reci dieci meteci
secunda se scufundă calm în parseci
ajungem deci în curând cercopiteci
Lucian Strochi
SONETUL HIMEREI (83) E
pentru un vis privire clară trează
pentru speranță pot fi chiar o rază
și pentru noapte cântec de amiază
pentru tăcere o subtilă frază
pentru săraci un om ales de vază
pentru un paști dorită bobotează
pentru lunatici ochiuri cu turcoază
pentru artist subtilă ipostază
pentru timizi o inimă vitează
pentru fecioare chiar o barză brează
hiperbolă timidă sau emfază
un duh romantic sau un film de groază
și pentru-nchipuire dreaptă bază
Lucian Strochi
SONETUL MUNTELUI (931) (82) E
eu vă vorbesc de vremuri vechi cărunte
domnul vroia pentru natură–o luntre
și-a început semeț să se încrunte
și-a pus atunci mirat mâna la frunte
și-așa a apărut întâiul munte
nu mai cunosc prea multe amănunte
cine și ce vroiau să se înfrunte
o luptă grea între civili și junte
SONETUL BOLII DIVINE (81)
Când iubim frunzele devin albastre,
Rotindu-se în spirale străvezii;
Pietrele par turme migrând, iată, vii…
Lumânările de priveghi sunt astre…
Miros și norii a trupuri de copii,
Pădurile ajung pe rând fiastre;
Pe umeri cresc brutal aripi măiastre
Și uiți să mai cânți, să scrii, să-ți aparții…





Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.