Ultima sirenă

În genere fantasticul rămâne însă la Lucian Strochi în limitele unui joc intelectual cu ipostazele vieţii, sugerând liric zone de mister atât în cursul obiectiv al lucrurilor, cât şi în ordinea subiectivă a percepţiei ori conştiinţei. E cazul unor piese ca Amintirea zborului, Iluzia cea mare, Ultima sirenă. (Alexandru Condeescu)

Insula lui Iisus

Povestirea începe prin a fi un alt Robinson Crusoe şi sfârşeşte prin a avea accente biblice, devenind o parabolă. Sunt prezente şi câteva metafore obsedante ale autorului: lumea e o carte, nu trebuie sub nici un motiv să sugrumăm o naraţiune, întrucât ea este salvarea noastră ontologică, ideea sacrificiului, incopatibilitatea dintre lumi şi nevoia de comunicare… (Dan Dimitriu)

Trenul de sticlă

...Inventiv prin firea sa, când e vorba de a stăpâni toate registrele limbajului, în urma unei călătorii cu avionul în Grecia, autorul se imaginează a fi suferit o adevărată metamorfoză, chipul său având lumina unui Adonis, de care se îndrăgostesc toate femeile. A depăşit cumva altitudinea de zbor ridicându-se spre înălţimi nepermise asemenea lui Icar, sau contactul cu pământul elen, leagăn al culturii şi civilizaţiei, a fost pricina acestei schimbări? ... (Cornel Paiu)