□ Aș compara o femeie cu o floare. Aș începe cu petalele, dar apoi m-aș fâstâci. □ Aș crede în criogenie, dacă nu ar exista blestemata proprietate a apei de a se dilata prin îngheț. □ Aș face rău, dacă aș fi sigur că asta ar putea determina pe cineva să facă bine. □ Aș fi cel mai bogat om din lume, dacă aș revendica tot ce nu are încă stăpân. □ Aș fi cel mai nefericit om, dacă mi s-ar îndeplini toate dorințele. □ Aș fi putut fi rege, împărat, președinte, duce, conte, prinț, țar, șahinșah. Aș fi stăpânit insule, provincii, țări, poate chiar continente. Am ales să fiu poet și lumea întreagă îmi aparține. □ Aș fi putut fi un Meșter Manole, dar am ezitat prea mult între a zidi o mănăstire și a săpa o fântână. Și în plus, eram și celibatar. □ Aș învinge timpul, dar nu am găsit vasul în care să-l păstrez. □ Aș merge lin prin viață, dacă nu    m-aș împiedica de atâtea întâmplări.□ Aș putea avea instrumente de mare precizie, dar îmi lipsește etalonul pentru a măsura acea precizie.   □ Aș vrea ca versul meu să fie aripă de înger și gheară de drac – spuse poetul și muri fericit.

.  □ Aș compara o femeie cu o floare. Aș începe cu petalele, dar apoi m-aș fâstâci. □ Aș crede în criogenie, dacă nu ar exista blestemata proprietate a apei de a se dilata prin îngheț. □ Aș face rău, dacă aș fi sigur că asta ar putea determina pe cineva să facă bine. □ Aș fi cel mai bogat om din lume, dacă aș revendica tot ce nu are încă stăpân. □ Aș fi cel mai nefericit om, dacă mi s-ar îndeplini toate dorințele. □ Aș fi putut fi rege, împărat, președinte, duce, conte, prinț, țar, șahinșah. Aș fi stăpânit insule, provincii, țări, poate chiar continente. Am ales să fiu poet și lumea întreagă îmi aparține. □ Aș fi putut fi un Meșter Manole, dar am ezitat prea mult între a zidi o mănăstire și a săpa o fântână. Și în plus, eram și celibatar. □ Aș învinge timpul, dar nu am găsit vasul în care să-l păstrez.

□ Ar trebui să citim numai acele cărți care ne ajută în viață. Din păcate, nimeni nu ne spune care sunt acele cărți, așa că suntem obligați să citim biblioteci. □ Ar trebui să existe și o instituție a prostului gust, un muzeu de pildă. Sunt sigur că mulți oameni s-au gândit la asta, dar le e teamă că vor avea prea multe exponate. □ Ar trebui să existe și o zi a cărților deschise. □ Ar trebui să existe și o organizație care să-și propună salvarea unor obiecte pe cale de dispariție, altele decât animalele. □ Ar trebui să existe și un zeu al neprevăzutului. □ Ar trebui să existe un tratat dedicat tăcerii, așa cum există tratate de oratorie.

□ Am o mare stimă pentru nebuni. Când aleg să fie cineva, aleg numai personalități accentuate. Noi, ceilalți, ne mulțumim adesea să fim doar noi înșine. □ Am o rezervă față de unele rezervații. □ Am observat cu surprindere că oamenii amabili sunt întotdeauna calmi. □ Am recitit de curând pe Dante. Câtă frumusețe, câtă risipă! □ Am riscat de mai multe ori pentru viață, dar nu pentru că nu mi-e dragă, ci pentru că o iubesc enorm. □ Am un dinte pe tine. Și nu e canin, ci măsea de minte. □ Am văzut atâtea corăbii plecând de la țărm, încât cred că au fost descoperite sute de continente. □ Am văzut pe marginea unui drum un indicator  cu o săgeată și o indicație:  Spre eternitate. Curios, pe drum nu trecea nimeni. □ Am vrea ca prietenii noștri să fie aceiași, dar să nu se repete.

□ Adevărul se poate uza în timp, dar nu atât de mult încât să ajungă o minciună. □ Adevărul seamănă cu lumina prin exclusivismul său: așa cum lumina nu suportă întunericul, adevărul nu acceptă minciuna. □ Adevărul și minciuna au totuși ceva în comun: pot jigni. □ Adevărul te poate răni mortal. Dar nici cu o minciună nu poți supraviețui prea multă vreme. □ Adevărul trebuie să convingă, pentru ca să învingă. □ Adevărul trebuie să convingă, nu să învingă.□ Adevărul vieții se constituie, paradoxal, dintr-o sumă de erori. □ Adjectivele se confundă adesea cu adverbele. Nu confundăm adesea însușirile cu caracteristicile?□ Adjectivele slăbesc substantivele, așa cum laudele îi slăbesc pe cei puternici. □ Adjectivele sunt pentru substantive ce e culoarea pentru desen. Cu toate acestea prefer verbele și adverbele. □ Admirația este o formă incipientă a sclaviei.

□ A nu crede în eroare este un abuz, o încălcare  a drepturilor fundamentale ale omului, o piedică în calea succesului. □ A nu lăsa în urma ta nimic material, ci doar fructele spiritului, e dovada unei înalte înțelepciuni. □ A nu se confunda dreptul de proprietate cu dreptul la existență. Primul solicită un spațiu comod, celălalt un spațiu vital sau măcar un spațiu de siguranță. □ A nu vedea pădurea din cauza copacilor; a nu vedea copacii din cauza frunzelor; a nu vedea frunzele din cauza cerului; a nu vedea cerul din cauza pădurii.□ A omorî pe cineva e discutabil și chiar scuzabil uneori. A omorî un mort merită însă cea mai mare pedeapsă.

Avea impresia că, fără știrea lui, o asemenea cometă traversase pământul. Găsi în drumul lui animale moarte: porci, câini, pisici, cai, vite…

Dar și fiare alungate din păduri: vulpi, iepuri, veverițe, pisici sălbatice, lupi, urși, mistreți, căprioare, râși. Din cer cădeau cu zgomot păsări: vrăbii, rândunici, porumbei, dar și bufnițe,  cocori, ulii, ciori, prăbușindu-se pe câmp, pe drumuri, în copaci sau în ape.

Copacii erau și ei răsuciți, își pierduseră frunzele, păreau mâini torturate, răsucite la spate.

Văzu totuși oameni. Dar nu știa dacă nu cumva acei oameni nu erau decât umbrele lor, dacă nu erau fantome, strigoi, moroi, duhuri rele, proiecția unei lumi care dispăruse în tăcere.

Ștefan avea nevoie de cuvânt și își reaminti cuvintele de început:

„La început a fost Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu.”

Ștefan ajunsese „la bălți”,  nu pentru a-i ajuta pe oameni să se însănătoșească, să se înzdrăvenească, ci pentru a-i ajuta cu slujba de înmormântare.

A stat acolo mai bine de trei săptămâni și a participat la îngroparea a sute de morți.

A ținut mai multe slujbe de înmormântare decât în tot cursul vieții sale de până atunci. Era atât de obosit, încât ajunsese să țină slujba și în somn.

Nu a uitat niciodată că oamenii erau înspăimântați nu atât de moarte, de murit se moare mereu, în fiecare zi, fiecare moare odată și odată, cât de Apocalipsă.

Așa a fost la început și la Tichilești, tot satul răsuna de clopote și de pârâituri, pocnitori, dar apoi cineva a remarcat că aici toți erau bolnavi și atunci, cine și de la cine să ia boala și așa au renunțat la aceste avertizări.

Totuși Ștefan întâlni pe stradă un moșneag cu mustățile răsucite în sus, cu plete lungi și cenușii pe care o căciulă mare nu reușea să le acopere. Omul purta opinci și, ca un fel de broderie și bordură, opincile aveau pe margini clopoței mici.

Ștefan îl întrebă de ce mai poartă clopoței. Omul ridică spre el doi ochi verzi, plini de uimire:

– Port clopoțeii ca să le spun furnicilor să se ferească, să nu le calc și să le strivesc.. Căci și ele sunt făpturi ale Domnului. Numai că ele sunt harnice, aleargă tot timpul și nu privesc în sus. Și atunci nu pot să se ferească de mine. Așa că le feresc eu.

Dar istoria e uneori nedreaptă.

În 1462 Biserica Sfântului Eugeniu a fost transformată în geamie, atunci când a avut loc cucerirea Trapezuntului de către Mohammed Cuceritorul.

Printre minunile sfântului Eugeniu se numără vindecări miraculoase de lepră, holeră, ciumă, tifos și boli ale mlaștinilor, probabil malarie, apoi învieri, mai ales ale celor înecați în mare.

În urmă cu un secol, a fost descoperit într-o peșteră, unde s-ar fi adăpostit Sfântul, un pergament în care Sfântul își mărturisește o tulburătoare poveste de dragoste pentru o frumoasă a locului, pe numele ei Maria.