Pasărea măiastră este albastră şi morala fabulei propuse e simplă: pe un cer albastru o pasăre albastră e invizibilă. Adică aşa cum trebuie să fie o pasăre măiastră. E greu să precizezi dacă pasăre aparţine unei specii necunoscute sau nu. Forma ei ne îndreaptă şi spre o pasăre de hârtie, care, nu-i aşa, şi ea zboară. Sau este o creaţie a pictoriţei, un patent, un proiect de pasăre.
Tabloul Pasărea conţine un avertisment. Pasărea este o sinecdocă pentru toate păsările din t
ablou (aşa cum unu înseamnă şi tot). Sunt şapte păsări, poate cocoşi (parcă am fi în ghicitoarea din copilărie: la cap pieptene/ la coadă seceră/, la picioare/ răşchitoare). Poziţia păsărilor, goana lor haotică (trei aleargă spre stânga, patru spre dreapta) sugerează spaima. Dar culorile păsărilor sunt cele fundamentale: albastru, roşu, verde, ca în vitralii sau ca în treimea Iubire – Speranţă –Adevăr. Având în spate acest triunghi al certitudinii, spaima e una doar aparentă.
În alt Colaj ţesătură populară avem un triptic iniţiatic de scoarţe: prima în culori mai mult decât sobre, vorbeşte parcă despre naşterea universului: o farfurie poate fi un ochi, după cum inversul se naşte din puncte, linii, lungimi de unde. Suntem înaintea Facerii. În a doua scoarţă apar primele certitudini: un disc roşu, ce poate fi al soarelui şi al lunii, o încercare timidă de a fixa punctele cardinale, doar patru la număr. Culoarea se desface spectrală iar primele cuvinte se desprind de obiect, devenind nume. În fine, a trei scoarţă încheie devenirea : rotundul devine Hora, după ce fusese ochi sau astru.
În acelaşi timp hora sugerează o farfurie inscripţionată aşa cum apar uneori farfuriile populare. Dar dincolo de această horă apar numele: Maria, Ioana, Hora (Cora), Gherghina, Răsura (sau Frăsina), Marghioala, Vitoria, Călina (?)Parascheva, Casandra, Venera, Dochiţa, Verginica, Catrina, Vergina. Paisprezece, fără a socoti Cora, adică de două ori şapte, o dublă iniţiere. Dar ultima scoarţă mai are cel puţin două valori simbolice: cea de pisanie, de pomelnic, de rememorare şi cea de palimpsest, literele desluşindu-se cu greu. Unele nume dispar, altele reapar, semn că nimic nu e pierdut, dar nici veşnic. Ne aflăm acum într-o dimensiune umană, timpul învingând spaţiul.
Pomul vieţii e prezentat ironic, fie ca un stâlp de telegraf, fie ca o sorcovă. O verticală e tăiată de trei linii orizontale; iar interpretarea acestui semn este multiplă. Verticala e cea care uneşte subpământeanul, pământeanul şi celestul. Pomul e traversat de flori într-un fenomen de transparenţă, copacul nereuşind să anuleze fundalul. Păsările simetric şi elicoidal dispuse sunt trei albastre şi trei verzi, împreună cu fondul roşu refăcând triada cromatică primordială: roşu, albastru şi verde. Frunzele şi florile au aceeaşi culoare, sugerând nediferenţierea.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.