LINIŞTE! SE REPETĂ…

LINIŞTE! SE REPETĂ…
de Michael Frayn

Liniste-se-repeta-regia-Sorin-Militaru

Spectacolul regizorului Sorin Militaru se poate citi în cel puţin trei registre. Primul dintre ele e cel realist. Naraţiunea piesei e relativ simplă: în primul act asistăm la o acţiune banală, petrecută undeva în Anglia, într-o casă reabilitată dintr-o moară, cu exasperant de multe uşi. O familie se refugiază în Spania pentru a scăpa (iluzoriu) de Fisc. Menajera, contrar cutumelor (miercurea e liberă!), rămâne acasă pentru a urmări la televizor defilarea pălăriilor din alaiul reginei, prezentă cu suita la Derby. Casa e bântuită pe rând de un agent imobiliar şi amanta sa, de un hoţ, de înşişi proprietarii ce îşi doresc o după-amiază liniştită, domestică şi clandestină.

Dramaturgul Michael Frayn complică însă lucrurile, ne găsim în „teatru în teatru”, textul se repetă, sunt câteva reluări, suntem în repetiţii, intervine regizorul în câteva rânduri, Dotty, menajera pare epuizată înainte de a repeta, încurcă ziarul cu farfuria cu scrumbii, are amnezii, totul se degradează, textul, replica, mişcarea, obiectele înseşi par a se coroda, repetiţia înaintează greu, dar, în cele din urmă, se trage cortina. Actul doi schimbă cu o sută optzeci de grade perspectiva. Suntem în spatele scenei, înaintea unui spectacol, textul se despică: pe scenă (de fapt în spatele scenei reale), se încearcă prezentarea textului din actul întâi, dar în culise se joacă adevărata piesă, adevăratele drame: iubiri, trădări, refuzuri, mici biruinţe, mofturi, stereotipi, convenienţe, poliţe şi politeţuri. Al treilea act ne introduce într-un moment solemn: a suta reprezentaţie. E poate ultimul spectacol, nimeni nu mai vrea să joace, şi-au făcut suma (la propriu şi la figurat), relaţiile s-au uzat, iubirea a devenit şi ea o marfă oarecare. Până şi moartea nu mai impresionează decât superficial, totul s-a deşirat, destrămat, centrifugat.