DONATORII DE SUFLETE (39)

A tușit scurt, dureros și eu am simțit stelele galbene care îi prinseseră creierii. I-am sărutat mâna. Curios, nu și-a retras-o. Sau poate că era prea obosit să mai facă și acest lucru.”

MULT TIMP A CREZUT CĂ TOȚI OAMENII SUNT MEREU SĂNĂTOȘI, CĂ SE NASC ȘI TRĂIESC SĂNĂTOȘI, ȘI CHIAR ATUNCI CÂND MOR, MOR SĂNĂTOȘI, adică sunt sănătoși pe cealaltă lume, că nu există boli și bolnavi, că omul crește precum un copac, firesc, toate la vremea lor, înălțime, greutate, griji, bucurii. Adică trunchi, crengi, frunze și fructe. Firesc, ciclic, după un ceasornic impecabil, imuabil al naturii.

DONATORII DE SUFLETE (38)

A fost o slujbă frumoasă și eu am ascultat-o cu atenție. Așa cum asculți un cântec nou, un text nou. Oamenii erau tăcuți, nu vorbeau nici în șoaptă, nu se foiau, păreau statui.

Apoi s-a întâmplat ceva. De undeva, din stânga mea, a izbucnit focul. Și un fum negru, înecăcios, care ne-a învăluit imediat. Celelalte fete au coborât repede, înspăimântate…Eu nu știam ce să fac. Eram chiar în mijlocul corului. Apoi au venit peste mine focul și fumul și am simțit în mine un copac de foc. Cu coroana în plămâni și cu rădăcinile în cap. Am ajuns totuși jos, dar picioarele nu m-au mai ținut și am căzut. Am simțit peste mine picioarele altor oameni: grăbiți, înspăimântați, orbiți de frică și poate de durere.

DONATORII DE SUFLETE (37)

Și atunci am văzut-o. Căzuse, sau leșinase, sau… Vreo doi oameni trecuseră peste ea, călcând-o. Nu era decât un obiect, stânjenitor, pus pieziș, ca o piedică. Nici nu o vedeau,  privirile lor erau ridicate spre ușă. De acolo venea aerul rece, proaspăt și salvarea.

DONATORII DE SUFLETE (36)

Așa că acum comuna nu mai era comună, ci se despărțise, se împărțise și oamenii se potoliră cu greu, în câteva  luni, ca la un cutremur puternic, însoțit apoi de mai multe replici.

Și moartea lor năprasnică, fu înțeleasă și acceptată ca o pedeapsă de la Dumnezeu, pentru încălcarea legilor firești ale Firii.

VENISE MULTĂ LUME ÎN BISERICĂ, NEAȘTEPTAT DE MULTĂ.

ERA VARĂ, PERIOADA VACANȚELOR ȘI A CONCEDIILOR ȘI ZI DE DUMINICĂ, OMUL STĂ MAI MULT PE LA CASA LUI ȘI MAI RAR PE LA CASA DOMNULUI. Practic, dacă intrai, nu prea mai puteai ieși. Și locurile de pe scaune fuseseră toate ocupate.

DONATORII DE SUFLETE (35)

Căruța era mai domnească, avea covoare puse chiar pe lături, cu cai puternici și nervoși, care băteau pământul cu copitele puternic, ori de câte ori erau opriți. Ca și cum ar fi vrut să meargă continuu.

Accidentul s-a produs în jurul orei 18, 18 și ceva. A fost vorba de impactul dintre căruță și un tren de marfă. Dacă ar fi fost personalul, poate că mecanicul ar fi putut să frâneze.

De fapt nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu adevărat.

Căruțașul a încercat să se strecoare între cele două bariere. Fluierul locomotivei a speriat caii. Aceștia s-au întors întâi de-a latul, apoi s-au izbit de barieră.

DONATORII DE SUFLETE (34)

Se uita tot mai îndelung la fată, Paraschiva creștea frumos, îi plăcea să o spele îndelung, cu palma, nu cu buretele, și copila părea să reacționeze normal, adică se excita sau se gâdila, protesta râzând, mami, ce faci, mă gâdili, mi-e rușine, să-ți fie rușine de un bărbat, nu de mine, se gândi să o inițieze în arta dragostei, ce nebunie ar fi să facă dragoste în trei, adică ele amândouă și cu Vivi, puteau să o facă oricând și oriunde, nimeni n-ar fi bănuit nimic.

DONATORII DE SUFLETE (33)

În mai puțin de trei ani, biserica era gata. Trebuia sfințită și veni un mitropolit s-o târnosească. Venise lume multă, căci isprava preotului era una de mirare. Reușise să ridice aproape singur această biserică.

Între timp se căsătorise. Fata părea cuminte, nu foarte frumoasă, nu foarte bogată, dar părea cu suflet bun și ascultătoare. N-a știut niciodată dacă l-a iubit cu adevărat, adică din tot sufletul, sau doar l-a respectat. Nu i-a spus niciodată pe nume; chiar când erau în doi, îi spunea Părinte și îi săruta mâna. Părinții fetei erau mulțumiți: preotul era chipeș, era plin de energie, iubea oamenii și, cu siguranță, avea să fie un părinte iubit și respectat de enoriașii săi. Și fata lor avea să fie Coana Preoteasă, adică cea mai respectată femeie din comunitate.

DONATORII DE SUFLETE (32)

Altă dată, în vis, se credea o pasăre Phoenix. Nu mai știa câți ani are. El și pasărea. Unii cred că pasărea trăiește 13000 de ani. Adevărul e că nimeni nu a văzut-o murind. Își face un cuib din plante aromate și tămâie, apoi dă foc cuibului și se adăpostește în el, arzând odată cu ierburile. Din cenușa ei se formează o altă pasăre. Noua pasăre o îngroapă pe precedenta, punându-i rămășițele într-un veșmânt de smirnă și tămâie în formă de ou și le duce la sanctuarul din Heliopolis.  Este un simbol solar al timpului, Imperiului Roman, metempsihozei, consecrației, reînvierii; simbolizează viața în Paradis, Iisus Hristos, Fecioara Maria, virginitatea, omul excepțional…

DONATORII DE SUFLETE (31)

După hirotonie, arhiereul i-a dat sfatul, după Sf. Vasile:

„Străduiește-te, o, preotule, să fii lucrător fără rușine, drept îndreptând cuvântul adevărului. Niciodată să nu mergi la slujbă având vrăjmășie împotriva cuiva, ca nu cândva să alungi pe Mângâietorul  în  ziua sfintei slujbe. Nu te judeca și nici nu te certa, ci stând  în  biserică roagă-te și citește până la ceasul când trebuie să săvârșești dumnezeiasca slujbă tainică și astfel să pășești la sfântul altar cu pocăință și cu inima curată, neprivind încoace și încolo, și cu frică și cu cutremur să stai  în  fața împăratului cerurilor. Nu grăbi sau scurta rugăciunile din cauza purtării de grijă omenești și nu ține seamă de fața oamenilor, ci privește numai la împăratul ce este de față și la puterile cerești care stau împrejur.

Fii vrednic împlinitor al canoanelor sfinte. Nu liturghisi împreună cu cei ce sunt opriți de la slujbă. Bagă de seamă înaintea cui stai, cum liturghisești și pe cine împărtășești. Nu uita porunca Domnului și a Sfinților Apostoli care zice: „Nu dați cele sfinte câinilor și nu aruncați mărgăritarele  în  fața porcilor (Matei 7, 6).     Păziți-vă de câini (nepocăiții) și de alte curse. Vezi să nu cazi (din credință) de frica oamenilor.

DONATORII DE SUFLETE (30)

„Când cineva vrea să se facă preot, acela trebuie să fie de treizeci de ani, iar diaconul de douăzeci și cinci, iar citețul de optsprezece. Iar păcatele care opresc de preoție sunt acestea:

„De-l va strica alt copil sau el, copil fiind, va strica pe alt copil”.

„Sau va curvi cu muiere sau cu voinic, sau cu dobitoc sau cu femeia sa afară de fire” (sodomie, gomorie).

„Sau de nu-i va fi fost femeia fecioară când a luat-o”.

„Sau va fi fost logodit cu altă femeie, sau femeia lui cu altul”.