ELISABETA VARTIC SAU DESPRE STRUCTURA PSIHOSOMATICA A VERSURILOR(2)

O parabolă interesantă, derivată dintr-un cunoscut  text kafkian este Rost:

Dincolo de zid: zidul/dincolo de zidul acesta: zidul zidului,/dincolo de zidul zidului: alt zid/dincolo de alt zid:/mai multe ziduri laolaltă…//şi numărătoarea creşte, se complică/are un rost

Timpul capătă uneori o concreteţe halucinantă: părinţii cerneau făina anilor în albie,/viermii creşteau în carnea poamelor roşii. //Am sosit –în urma mea toate himerele se culcaseră/blând, pe cozile lor ca şopârlele.

Penelopa nu mai ţese fire care să fie destrămate noapte, ci cuvinte. Pedeapsa e oarecum aşteptată: Şi-am început să ţes pânza cuvintelor/şi-am început să-nălbesc de aşteptare…

Elisabetei îi reuşesc poemele replică, opera sa fiind însă independentă de tiparul originar, cum sunt aceste versuri ce amintesc de mistreţul cu colţi de argint al lui Ştefan Aug. Doinaş:

ELISABETA VARTIC SAU DESPRE STRUCTURA PSIHOSOMATICA A VERSURILOR (1)

Elisabeta Vartic a debutat editorial în 1979 într-o plachetă de doar 16 pagini (cu coperţi cu tot!), dar sub auspiciile a nu mai puţin de trei instanţe: Comitetul de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Botoşani, Centrul judeţean de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă şi Festivalul naţional Cîntarea României ediţia a II-a.

Mai relevanţi sunt lectorii: Lucian Valea şi Dumitru Lavric.

Titlul opului este neconcludent, dar în spiritul vremii: La ţărmul cuvîntului (Theodor Neculuţă avea un volum cu un titlu şi mai tranşant: Spre  ţărmul dreptăţii.). Poeta scria versuri în manieră blagiană (Blaga, cel din Mirabila sămânţă): Cuvintele, /seminţe de suflet sînt/din carre se-nalţă culoarea privirilor,/zîmbetul/ şi caldă atingerea mîinii.//Laudă lor,/celor care nu se sfiesc să adaste-odrăslirea…/…/Cuvintele ca nişte boabe de grîu –lanuri de gînd etc. Pământul trebuia să fie …rotund ca o pîine./noi îi spunem ţară sau dor/ şi ştim că de strămoşi el a fost plămădit,/din trupul şi sângele lor./…/ Străbunii s-au schimbat în pîine şi vin/ acolo, sub rădăcinile ierbii, amare. (Dacă tovarăşii de la cenzură ar fi auzit de Iisus, cu siguranţă nu am fi citit aceste versuri!).