RECUZITA FANTASTICĂ (II)
TITLURILE operelor fantastice frizează adesea paradoxalul, insolitul, bizarul, unicul, spectaculosul, senzaţionalul. Adalbert von Chamisso scrie Nemaipomenita poveste a lui Peter Schlemihl; Jorge Luis Borges – Grădina potecilor care se bifurcă, Pierre Menard, autorul lui Quijote, Nemuritorul, Cealaltă moarte, Pumnalul, Un mister parţial, Înspăimântătorul mânuitor Lazarus Morell, Neadevăratul impostor Tom Castro, Idolatrizatul om mort, Văduva Ching, pirata, Funes cel ce nu uită, Tema trădătorului şi a eroului, Miracolul secret, Moartea şi busola, Simulatorul infamiei, Oglinzile abominabile, Vrăjitorul amânat, Loteria din Babilonia, Hlamida purpurie, Forma spadei, Cei doi regi şi cele două labirinturi, Omul din prag, Oglinzile acoperite, Captivul, Simulacrul,Dialogul morţilor, Duelul, Celălalt duel, Stratagema, Cartea de nisip, Tigrii albaştri, Roza lui Paracelsus, Dezinteresatul asasin Bill Harrigan, Omul din colţul străzii roşietice (ultimele două titluri – excelente pentru romanele poliţiste de succes); Mircea Eliade – Secretul doctorului Honigberger, Ghicitor în pietre, Un om mare, Douăsprezece mii de capete de vite, Pelerina, Incognito la Buchenwald, În curte la Dionis, Les trois grâces, Tinereţe fără de tinereţe, 19 trandafiri, Dayan, La umbra unui crin; Vasile Voiculescu –Capul de zimbru, Iubire magică, Căprioara din vis; Adrian Maniu – Jupânul care făcea aur ; M. Blecher – Întâmplări din irealitatea imediată; Hoffmann – Elixirele diavolului; Ambrose Bierce – Moartea lui Halpin Frayser, Al. Macedonski – Masca; Cezar Petrescu – Aranca, ştima lacurilor, Ion Minulescu- Omul cu inima de aur, Victor Eftimiu – Un asasinat patriotic, N. Davidescu – O mie de nopţi şi a doua noapte, Tudor Arghezi –Asasinul; Pavel Dan – Copil schimbat; Al. Philippide – Îmbrăţişarea mortului; Laurenţiu Fulga – Taina în care s-a pierdut Sonia Condrea; Cella Delavrancea – Semnul; Emil Ivănescu –Metempsihoză; Oscar Lemnaru – Omul care şi-a vândut tristeţea; Olga Caba – Istoria celor cincizeci de coţi de pânză; Vladimir Colin – O perdea de glicină; Dominic Stanca- Profeţia lui Vasion; Alexandru George – Vocea stăpânului; Pan Izverna – Cântecul sirenei; Dumitru M. Ion – Diavolul la Sântul Ştefan; Barbu Cioculescu – Uşa pictată pe zid; Monica Pillat – Cadoul; Ov. S. Crohmălniceanu- Tratatul de la Neuhof; Willian Austin – Peter Rugg, dispărutul; Washington Irving – Aventura unui student german; Edgar Allan Poe – Prăbuşirea casei Usher; Julio Cortasar – Cea de departe; Jean Ray – Adevărul asupra unchiului Timotheus; Charles Dickens – Semnalizatorul; Mantague Rhodes James – Inimi pierdute; W.W.Jabobs –Laba de maimuţă; Robert Smythe Hichens – Dragostea cu sila a profesorului Guildea; Philip MacDonald – Domeniul interzis; Heikki Toppila – Fiul morţii; Honoré de Balzac – Elixirul de viaţă lungă; Marcel Jouhandeau – Astaroth sau vizitatorul nocturn; Jean-Louis Bouquet – Alouqua, sau comedia morţilor; Hans Heinz Ewers – Păianjenul; Jacques-Stephen Alexis – Inspectorul de fantasme; John Sherindan Le Fanu –Asediul casei roşii; Fitz-Fames O’Brien – Făcătorul de minciuni; Giovanni Papini – Poveste complet absurdă; Dino Buzzati –Cazul Aziz Maia; Junichiro Tanizaki – Tatuajul; Jan Potocki – Istoria comandorului de Toralva; Stefan Grabinski – Linia moartă; Pedro A. de Alarcon – Femeia uriaşă; Gustavo-Adolfo Becquer – Muntele strigoilor. Exemplele pot continua la nesfârşit.
Dacă romantismul, curent care dinamitează întreg eşafodajul de norme şi scheme ale clasicismului, lasă, paradoxal, cea mai bogată zestre de clişee, stereotipii şi ticuri lingvistice, imagistice şi „tehnice”, înregistrate vreodată în literatură, nu se putea ca fantasticul, progenitura sa plină de virtuţi şi de păcate, să nu lase o moştenire cel puţin la fel de notabilă.
Sintagma „literatură ştiinţifico-fantastică” este una dintre cele mai nefericite. Şi asta pentru simplul motiv că acest gen de literatură nu este nici ştiinţific, nici fantastic (cu rare excepţii). Comentând termenul de ştiinţific, Sergiu Pavel Dan simte nevoia unor precizări şi nuanţări:
Atât fantasticul, cât şi visul sunt refugii absolut necesare omului. Fără vis, omul nu poate supravieţui decât şapte zile. Experienţele făcute pe pisici au confirmat acest adevăr tragic. Fantasticul conţine şi el nevoia de a evada din realul prea concret, din cotidian. Pe de altă parte, e clar că atât fantasticul, cât şi visul au o funcţie cognitivă, gnoseologică şi ontologică. Având nevoie de un real cât mai puternic, fantasticul ne atrage atenţia asupra lui, ne face să-l cunoaştem mai bine, să acordăm atenţia cuvenită detaliilor. Visul, la rândul său, prin funcţia sa de premoniţie, poate avertiza şi chiar schimba un destin individual.
Încercând să definească fantasticul prin metoda negativă, a excluderii a ceea ce nu este fantastic, Roger Caillois elimină miraculosul dintr-o relaţie directă cu fantasticul, considerându-l un fantastic instituţionalizat, care asemeni fantasticului voit (intenţional) nu este fantastic pur, permanent şi universal:
Invitat de un prieten la „casa sa pe pământ”, scriam într-o dimineaţă în liniştea şi umbra unei livezi despre începuturile universului, o legendă cosmogonică, mai exact teogonică, când am simţit pe cineva în spatele meu, privind peste umărul stâng la textul care, albastru, se odihnea pe hârtia albă ca o şopârlă la soare.
Seria adjectivărilor stabileşte un loc geometric al unor realităţi distincte, din diferite domenii, fiecare „accepţie” aducând cu ea aluviuni care, în loc să limpezească apele, le tulbură, aducându-le până aproape de vizibilitatea zero. La urma urmelor, „inexistent” se poate opune lui „ireal”, „ireal” lui „aparent” ş.a.m.d.
DELIMITĂRI NECESARE. Precizarea conceptelor operatorii reprezintă, pentru criticul literar, întreprinderea cea mai anevoiasă, dar, în acelaşi timp, de o necesitate stringentă.
Există mai multe moduri de a aborda critic un text, literar sau nu.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.