INTERVIU DUPLEX LA CASA PRIETENIEI NEAMŢ – CHAMPAGNE-ARDENNE

eugen_craciunCu  DANIEL şi EUGEN CRĂCIUN

Lucian Strochi: Stimate domnule Daniel Crăciun, sunteţi pentru prima dată în Piatra-Neamţ?

Daniel Crăciun: Da, pentru prima dată la Piatra-neamţ şi pentru a doua oară în Moldova.

Lucian Strochi:Cum vi se pare municipiul nostru?

Daniel Crăciun: Mi se pare un oraş în care estetica şi-a impus primatul asupra sistematizării.

Lucian Strochi: Cum vi s-a părut vernisajul de la Casa Prieteniei Neamţ – Champagne-Ardenne?

Daniel Crăciun: M-a încântat ideea unui vernisaj într-un spaţiu inedit prin amplasarea sa în intimitatea naturii. Apoi publicul, avizat şi…entuziast.

Lucian Strochi: Care ar fi proiectele de viitor?

Daniel Crăciun: Printre proiecte: o „personală” în Bucureşti, la Atelier 35, la Eforie; apoi participarea la Salonul municipiului Bucureşti, la Saloanele Moldovei; o colaborare cu o galerie particulară din Timişoara şi o călătorie de documentare în Spania, Franţa şi Anglia.

Lucian Strochi: Spre ce credeţi că va evolua pictura Dvs.?

Daniel Crăciun:  Spre o rafinare a simbiozei expresionism – simbolism – fantastic, care să dinamiteze mai multe registre tematice, aflate deocamdată în stadiu embrionar; un posibil dialog  spre alte mijloace de exprimare plastică: obiect, colaj, tehnici mixte, posibile proiecte de instalaţii. Voi încerca să intru în dialog cu o mai veche iubire a mea: gravura.

O expoziţie eveniment: Duplexul EUGEN CRĂCIUN – DANIEL CRĂCIUN

LA CASA PRIETENIEI NEAMŢ – CHAMPAGNE – ARDENNE

eugen_craciunPână la sfârşitul lunii mai, Casa Prieteniei Neamţ – Champagne – Ardenne găzduieşte, la sediul său din strada Corbului, nr. 7, o incitantă expoziţie de artă plastică (îndeosebi „uleiuri”, dar şi o plastică „reificată”), aparţinând lui Eugen şi Daniel Crăciun, tatăl şi fiul.

Ne aflăm în timpuri şi spaţii mitice: atitudinal, cei doi sunt total diferiţi, Daniel fiind un icaric, obsedat de ascensional, având fervoarea şi nerăbdarea acestui tip uman, spiritual, iar Eugen Crăciun este un dedalic, obsesia sa, devenită mit, fiind labirintul (un labirint al gândirii, din care se evadează cel mai greu, zidurile fiind, aparent, invizibile).

Daniel Crăciun este un artist tânăr, dar pe deplin format, cu „obsesii” rezolvate inedit, incitant;

Daniel Crăciun are nostalgia purităţii şi, ca atare, ascensionalul e tema majoră a picturii sale.

O temă secundă ar fi teama: acea teamă de gol pe care o resimţeau acut africanii, primitivii şi asiaticii; apoi teama de maculare, teama de singurătate.

Omul apare la Daniel Crăciun redus la un bidimensional nedecorativ, dar mitic. Omul va fi invadat cu/de obiecte; obiectele sunt altoite dramatic, devenind atât excrescenţe, cât mai ales increscenţe.

Se manifestă la Daniel Crăciun un fenomen de „transparenţă”, specific copiilor, care nu pictează ceea ce văd, ci ceea ce ştiu. Daniel Crăciun va contopi un univers uman (pe care l-a cosmicizat prin legi picturale proprii) cu clare simboluri creştine, mitice sau venind dintr-un sistem concentraţionar având voluptatea totalitarului şi a totalitarismului.

Eugen Crăciun sau între perspectivă şi retrospectivă

Lucian Strochi - colectia de artaEugen Crăciun este un heraclitic. Heracliticul (indiferent de forma sa de exprimare) este întotdeauna proaspăt, imprevizibil, novator, inconsecvent cu sine, refuzând manierismul.

Dacă e şi prolific – şi Eugen Crăciun este un prolific – atunci heracliticul se poate totuşi organiza în cicluri ample, aparent contradictorii.

Libertatea de expresie îi permite să penduleze între un realism neaoş, ba chiar internaţionalist, plecând din şcoala sovietică (gen Muhina) şi un suprarealism lax, întâlnindu-se cu spirite precum de Chirico, Dali, între o candoare à la Klee şi un abstracţionism geometric gen Kandinski sau Malevici. Se simte în pensula sa disciplina desenului deprins de la Baba şi frenezia culorii pe care i-o relevase Ciucurencu.

În rest, printre sute, mii de lucrări, Eugen Crăciun rămâne un singuratic, un hidalgo – cum bine remarca cineva – un Don Quijote, dar în egală măsură şi un Sancho Panza, pentru ludicul unor lucrări, pentru bunul-simţ ţărănesc sigur şi echilibrat chiar când dansează pe sârmă.

Pictorul e în egală măsură un descoperitor şi atunci nu ezită să îmbrace halatul alb al unul savant, fie că e vorba de un astrolog, astronom, biolog sau geometru şi un cuceritor, mereu în căutare de teritorii noi, pe care să le cucerească blând, lilial, să le numească şi să le stăpânească.

Pictura sa este când bidimensională, decorativă, când tridimensională (Eugen Crăciun este un perspectivist de clasă), când cvadridimensional şi atunci devine cosmic.