Se duse mai departe omul, sau lupul, suspinând.

Drumeţul fu pe dată încercat de-un gând,

Apoi dădu, într-o sură, aspră pădure,

De-al doilea lup şi puse iarăşi mâna pe secure:

-„Nu mă ucide”-i spuse lupul, cu glas omenesc; eu

Sunt doar Diavolul¹⁶, pedepsit de Dumnezeu, – Diavolul  are mai multe nume şi înfăţişări: dracul, demonul, Satan(a), Samuel, Necuratul, Înfricoşatul, Nichipercea, Ăl cu coarne, Talpa Iadului, Lucifer. La început Diavolul era bun, era apropiat Domnului, dar trufia l-a determinat să se creadă că este egalul acestuia şi a fost izgonit din rai.

Plâns de copii, prieteni şi de soţioară,

Un negustor s-a întâmplat să moară.¹ – această fabulă este o parabolă. Tonul discursului este cel al unei povestiri. Există şi o uşoară notă ironică: „s-a întâmplat să moară”. De fapt se vrea evitarea clişeului în care tatăl muribund transmite fiului mai mare un mesaj.

Totuşi, abia şoptind, cu ultime puteri,

Îi spuse fiului cel mare²: – fiul cel mare moşteneşte în tradiţia multor popoare averea părinţilor. Dar el este şi cel care trebuie să asigure respectarea ultimului cuvânt al părintelui, ceea ce îi lasă acesta „cu limbă de moarte”.

Fabule

O definiţie „de dicţionar” a fabulei stabileşte că aceasta este: 1. Nucleul faptelor din care este construită acţiunea unei opere literare. 2. Specie a genului epic, alegorică, în proză sau în versuri, în  care personajele sunt: animale, plante, lucruri (personificate, umanizate) şi din care se desprinde o morală. Fabula are un caracter didactic, satirizând anumite trăsături negative de caracter sau forme de comportament. Fabula se aseamănă cu câteva specii literare. Aparţine atât genului epic, cât şi genului liric şi dramatic, precum balada. Morala poate avea claritatea, acurateţea, eleganţa unui aforism. Conflictul dintre personaje transformă adesea fabula, prin dialog, într-o veritabilă piesă de teatru. Prin vehemenţa tonului, poate semăna cu pamfletul. Prin faptul că animalele, plantele, lucrurile vorbesc, fabula se apropie de basm. Boris Tomaşevski în Teoria literaturii separă fabula de subiect (până la el, confuzia era totală). Fabula reprezintă ceea ce s-a petrecut efectiv, (acţiunea pură),iar subiectul –modul în care cititorul ia cunoştinţă de cele petrecute. Romanele, nuvelele, povestirile, schiţele sunt lucrări fabulative, în timp ce poeziile

Drumeţul fu pe dată încercat de-un gând,

Apoi dădu, într-o sură, aspră pădure,

De-al doilea lup şi puse iarăşi mâna pe secure:

-„Nu mă ucide”-i spuse lupul, cu glas omenesc; eu

Sunt doar Diavolul¹⁶, pedepsit de Dumnezeu,

Un înger negru¹⁷, răzvrătit şi azvârlit din cer…

Nu-s lup, de-aceea îndurare… viaţa-ţi cer…”

Acestea spuse şi se duse-n depărtări,

Învineţind pe dată cele patru zări.

Drumeţul ajunse la o apă, o luncă, un mărăciniş

Şi-al treilea lup se strecură şi el furiş

Şi când să fie însemnat de moarte-i spuse:

„-Eu vin din vremi străvechi de mult apuse

Şi vreau să ştii că-s însuşi Creatorul

Atotputernicul, Atoateziditorul.¹⁸

În lup mă–nfăţişez acuma ţie:

Să ştii că Domnul, în adevăr poate să fie,

Un şarpe, miel, măgar sau zburătoare,

Căci toate-aceste forme, cu îngândurare

Le-am zămislit, când lumea nu era atât de mare.”¹⁹

Acestea spuse şi se topi şi el în depărtare…

Plâns de copii, prieteni şi de soţioară,

Un negustor s-a întâmplat să moară.¹

Totuşi, abia şoptind, cu ultime puteri,

Îi spuse fiului cel mare²: „Până mai ieri

Credeam că pot supune lumea întreagă,

Că lucrurile pentru mine se dezleagă

Şi pot cuprinde, în mituri şi eresuri,