Tag Archives: fantasticul in literatura universala

Dimensiuni ale fantasticului în proza lui Mircea Eliade: Un om mare

Dimensiuni-ale-fantasticului-in proza-lui-Mircea-Eliade-Un-om-mareScurta povestire Un om mare este semnificativă pentru propunerea de definiţie a fantasticului pe care am făcut-o.

Aşa cum afirmam în definiţie, e suficientă o singură adjectivare fantastică (om uriaş) pentru ca fantasticul să se manifeste iremediabil, plenar,  violentând elementele realului.

Eugen Cucoaneş, eroul povestirii, intră în opoziţie, pe rând, cu el însuşi, cu Leonora, cu naratorul, cu medicii, cu ziariştii, cu muncitorii, cu oraşul, integrându-se în final în natură. Există un explicabil şi un inexplicabil pentru „boala” sa.

Explicabilul constă în numele bolii, macranthropie, cauza fiind „o glandă dispărută în pleistocen, o glandă pe care mamiferele doar ar fi încercat-o şi apoi ar fi abandonat-o pentru că mai mult le încurca”.

Continue Reading →
Posted on

Dimensiuni ale fantasticului în proza lui Mircea Eliade: Nopţi la Serampore

dimensiuni-ale-fantasticului-nopti-la-seramporeCu adevărat indiană, începând chiar cu titlul, este povestirea Nopţi la Serampore.

Exotică şi senzaţională, cu destule valenţe detectivistice, povestirea impresionează prin autenticitatea culorii locale, a cadrului natural apt să absoarbă misterul şi să provoace fantasticul.

Apar din nou triadele, triunghiurile dinamice de personaje: naratorul – Bogdanof şi Van Manen, Budge – Suren Bose – naratorul, Nilamvara Dasa – Lila – Swami Shivananda, Suren Bose – Chatterjî –Swami Shivananda, ca chiar şi triadele spaţiale: localităţile (Calcutta – Serampore – Titagarh) şi labirinturile (spaţial, temporal, sapienţial).

Fantasticul se realizează în pădure, semn şi simbol al labirintului:

„Aveam mereu impresia că maşina apucase pe un drum greşit şi că ar fi trebuit de mult să ieşim în şoseaua cea mare. Nu-mi dădeam bine seama ce se întâmplă, dar mi se părea că nu mai recunosc peisajul. Impresia aceasta că rătăcisem drumul n-am primit-o brusc, ci se precizase în etape.”

Continue Reading →
Posted on

Dimensiuni ale fantasticului în proza lui Mircea Eliade: Domnişoara Christina

Dimensiuni-ale-fantasticului-in-proza-lui-Mircea-Eliade-Domnisoara-ChristinaDomnişoara  Christina  este un roman fantastic în care se îmbină livrescul explicit (Luceafărul lui Eminescu-îndeosebi) cu credinţa populară în strigoi (vampiri, vârcolaci). Fisura fantastică e asigurată de un tablou al pictorului Mirea.

Originalitatea textului e asigurată prin apariţia strigoiului (şi a erosului) în triadă: Sanda, Simina şi Christina, surori, acestei primei triade opunându-i-se, pentru echilibru compoziţional şi simetric, o a doua: Egor (pictorul), Nazarie (savantul, arheologul) şi Doctorul Panaitescu.

Continue Reading →
Posted on

FANTASTIC ŞI BASM. FANTASTIC ŞI FEERIC

FANTASTIC-SI-BASM-FANTASTIC-SI-FEERICÎntâlnim adesea, în studii dintre cele mai autorizate (cele mai cunoscute la noi fiind cele ale lui V.I. Propp – Rădăcinile istorice ale basmului fantastic şi Morfologia basmului (fantastic)), (ca să nu mai vorbim de cea mai celebră dintre clasificări  – Aarne-Thomson – ) sintagma „basm fantastic”. (La A. Aarne sunt considerate fantastice, basmele cuprinse între numerele 300-749).

În Morfologia basmului, Propp mărturiseşte dezarmant:

„Existenţa basmelor fantastice ca o clasă distinctă este admisă ca ipoteză necesară de lucru.” 1

Şi, peste doar cîteva rânduri:

„E vorba de o definiţie artificială, asupra căreia vom avea însă posibilitatea să revenim mai târziu, pentru a o preciza în temeiul concluziilor la care vom fi ajuns între timp.” 2

Continue Reading →
Posted on

RECUZITA FANTASTICĂ (III)

RECUZITA-FANTASTICA(III)Personajele – spunea, în Aspecte ale romanului E. M. Forster –  sunt „flotoarele luminoase ale ideilor.”

Personajele fantastice sunt confecţionate din orice fel de aliaj, cu condiţia ca acesta să fie vitalizat. Omul „adjectivizat” este un personaj fantastic; orice animal prezent sau absent dintr-o grădină zoologică poate fi un personaj fantastic. Orice obiect poate fi un obiect fantastic. Timpul, spaţiul, pot deveni personaje fantastice. Desigur acum ne referim la „posibilităţi”.

În realitate, şansele de a întâlni o bibilică fantastică sunt destul de reduse. În schimb, şarpele, simbol al fluidităţii, esenţializat la maxim (cap – trup), spiritualizat (trupul se pierde treptat), ascuns (din cauza dimensiunilor reduse), viclean (din cauza mişcărilor unduitoare), aparţinînd în egală măsură tuturor mediilor (acvatice, terestru, aerian) ca existenţă şi ca înfăţişare (aparţine animalierului prin constituţie, vegetalului prin analogie şi mineralului prin vocaţie), este foarte des întâlnit în literatura fantastică. Îl întâlnim la Mircea Eliade, la E.T.A. Hoffmann, la Vasile Voiculescu etc. Uneori şarpele se „deghizează” în lipitoare, şopârlă, balaur, dragon, salamandră, „târâtoare” –termen generic etc.,  funcţiile esenţiale rămânând aceleaşi.

Continue Reading →
Posted on

RECUZITA FANTASTICĂ (II)

RECUZITA-FANTASTICA(II)TITLURILE operelor fantastice frizează adesea paradoxalul, insolitul, bizarul, unicul, spectaculosul, senzaţionalul. Adalbert von Chamisso scrie Nemaipomenita poveste a lui Peter Schlemihl; Jorge Luis Borges – Grădina potecilor care se bifurcă, Pierre Menard, autorul lui Quijote, Nemuritorul, Cealaltă moarte, Pumnalul, Un mister parţial, Înspăimântătorul mânuitor Lazarus Morell, Neadevăratul impostor Tom Castro, Idolatrizatul om mort, Văduva Ching, pirata, Funes cel ce nu uită, Tema trădătorului şi a eroului, Miracolul secret, Moartea şi busola, Simulatorul infamiei, Oglinzile abominabile, Vrăjitorul amânat, Loteria din Babilonia, Hlamida purpurie, Forma spadei, Cei doi regi şi cele două labirinturi, Omul din prag, Oglinzile acoperite, Captivul, Simulacrul,Dialogul morţilor, Duelul, Celălalt duel, Stratagema, Cartea de nisip, Tigrii albaştri, Roza lui Paracelsus, Dezinteresatul asasin Bill Harrigan, Omul din colţul străzii roşietice (ultimele două titluri – excelente pentru romanele poliţiste de succes); Mircea Eliade – Secretul doctorului Honigberger, Ghicitor în pietre, Un om mare, Douăsprezece mii de capete de vite, Pelerina, Incognito la Buchenwald, În curte la Dionis, Les trois grâces, Tinereţe fără de tinereţe, 19 trandafiri, Dayan, La umbra unui crin; Vasile Voiculescu –Capul de zimbru, Iubire magică, Căprioara din vis; Adrian Maniu – Jupânul care făcea aur ; M. Blecher – Întâmplări din irealitatea imediată; Hoffmann – Elixirele diavolului; Ambrose Bierce – Moartea lui Halpin Frayser, Al. Macedonski – Masca;  Cezar Petrescu – Aranca, ştima lacurilor, Ion Minulescu- Omul cu inima de aur, Victor Eftimiu – Un asasinat patriotic, N. Davidescu – O mie de nopţi şi a doua noapte, Tudor Arghezi –Asasinul; Pavel Dan – Copil schimbat; Al. Philippide – Îmbrăţişarea mortului; Laurenţiu Fulga – Taina în care s-a pierdut Sonia Condrea; Cella Delavrancea – Semnul; Emil Ivănescu –Metempsihoză; Oscar Lemnaru – Omul care şi-a vândut tristeţea; Olga Caba – Istoria celor cincizeci de coţi de pânză; Vladimir Colin – O perdea de glicină; Dominic Stanca- Profeţia lui Vasion; Alexandru George – Vocea stăpânului; Pan Izverna – Cântecul sirenei; Dumitru M. Ion  – Diavolul la Sântul Ştefan; Barbu Cioculescu – Uşa pictată pe zid; Monica Pillat – Cadoul; Ov. S. Crohmălniceanu- Tratatul de la Neuhof; Willian Austin – Peter Rugg, dispărutul; Washington Irving – Aventura unui student german; Edgar Allan Poe – Prăbuşirea casei Usher; Julio Cortasar – Cea de departe; Jean Ray – Adevărul asupra unchiului Timotheus; Charles Dickens – Semnalizatorul; Mantague Rhodes James – Inimi pierdute; W.W.Jabobs –Laba de maimuţă; Robert Smythe Hichens – Dragostea cu sila a profesorului Guildea; Philip MacDonald – Domeniul interzis; Heikki Toppila – Fiul morţii; Honoré de Balzac – Elixirul de viaţă lungă; Marcel Jouhandeau – Astaroth sau vizitatorul nocturn; Jean-Louis Bouquet – Alouqua, sau comedia morţilor; Hans Heinz Ewers – Păianjenul; Jacques-Stephen Alexis – Inspectorul de fantasme; John Sherindan Le Fanu –Asediul casei roşii; Fitz-Fames O’Brien – Făcătorul de minciuni; Giovanni Papini – Poveste complet absurdă; Dino Buzzati –Cazul Aziz Maia; Junichiro Tanizaki – Tatuajul; Jan Potocki – Istoria comandorului de Toralva; Stefan Grabinski – Linia moartă; Pedro A. de Alarcon – Femeia uriaşă; Gustavo-Adolfo Becquer – Muntele strigoilor. Exemplele pot continua la nesfârşit.

Continue Reading →
Posted on

RECUZITA FANTASTICĂ (I)

RECUZITA-FANTASTICA(I)Dacă romantismul, curent care dinamitează întreg eşafodajul de norme şi scheme ale clasicismului, lasă, paradoxal, cea mai bogată zestre de clişee, stereotipii şi ticuri lingvistice, imagistice şi „tehnice”, înregistrate vreodată în literatură, nu se putea ca fantasticul, progenitura sa plină de virtuţi şi de păcate, să nu lase o moştenire cel puţin la fel de notabilă.

Nu ne propunem, în cele ce urmează, un eshaustiv şi obositor inventar al clişeelor fantastice; menţionarea celor mai importante şi mai frecvente se impune însă cu necesitate.

Un  inventar aproape complet al temelor interacţiunii fantastice ne oferă excelenta lucrare monografică dedicată fantasticului, Proza fantastică românească a lui Sergiu Pavel Dan.

În opinia cercetătorului român aceste teme ar fi :

I.Temele interacţiunii fantastice

  1. Înrâurirea magică
  2. vraja (hipnoza, sugestia magică)
  3. solomonia (acţiunea magică asupra elementelor naturii sau fiinţelor necuvîntătoare)
  4. alchimia
  5. imanenţa magică naturală: omul, obiect al vrăjitoriei naturii personificate (mitul geniilor elementare: Ondina, Salamandra etc.)
  6. Anticipaţia fantastică
  7. visul prevestitor;
  8. semnul prevestitor; viziunea premonitorie; presimţirea
  9. prezicerea oraculară
  10. predestinarea (tema blestemului sau binecuvîntării)
  11. Consemnul fantastic
  12. instanţa morală extraumană (consecinţa „greşelii”, apăsarea păcatului)
  13. fiinţa nefastă (piaza rea); deochiul
  14. locul sau obiectul nefast (vrăjit, neprielnic): castelul (casa), moara, hanul, iazul, farul; statuia, păpuşa, stiloul ş.a.
  15. data (numărul) fatidic: în general, consemnul superstiţiilor
  16. comoara necurată
  17. instrumentul miraculos (aducător de putere şi fericire necurată); elixirul, talismanul, mandragora, semnul (cuvîntul) magic, piatra filozofală etc.
  18. pactul cu diavolul (mitul lui Faust)
  19. tema Secretului interzis, ambiţia luciferică de cunoaştere absolută (mitul fructului oprit)
  20. Comunicaţie transmentală (telepatie; clarviziune fantastică)
  21. Influenţa (malefică) postumă; mesajul spiritist
Continue Reading →
Posted on

RECUZITA FANTASTICĂ

recuzita-fantasticaRECUZITA FANTASTICĂ. Dacă romantismul, curent care dinamitează întreg eşafodajul de norme şi scheme clasice, lasă, paradoxal, cea mai bogată zestre de clişee, stereotipii şi ticuri lingvistice, imagistice şi „tehnice”, înregistrate vreodată în literatură, nu se putea ca fantasticul, progenitura sa plină de virtuţi şi de păcate, să nu lase o moştenire cel puţin la fel de notabilă.

Nu ne propunem, în cele ce urmează, un exhaustiv şi obositor inventar al clişeelor fantastice; menţionarea celor mai importante şi mai frecvente se impune însă cu necesitate.

TITLURILE operelor fantastice frizează paradoxalul, insolitul, bizarul, unicul, spectaculosul, senzaţionalul. Adalbert von Chamisso scrie „Nemaipomenita poveste a lui Peter Schlemihl”; Jorge Luis Borges „Grădina potecilor care se bifurcă”, „Pierre Menard, autorul lui Quijote”, „Miracolul secret”, „Nemuritorul”, „Cealaltă moarte”, „Dezinteresatul asasin Bill Harrigan”, „Omul din colţul străzii roşietice” (ultimele două titluri – excelente pentru romanele poliţiste de succes); Mircea Eliade – „Secretul doctorului Honigberger”, „Ghicitor în pietre”. Exemplele pot continua la nesfîrşit. Există, evident, şi titluri neutre (sau fals neutre – atunci când se urmăreşte „ambiguitatea”), dar, aşa cum ştim, excepţia confirmă regula.

Continue Reading →
Posted on

FANTASTICUL ÎN LITERATURA UNIVERSALĂ (III)

Intamplari-din-lumea-mandarinilor-8660(continuarea articolului FANTASTICUL ÎN LITERATURA UNIVERSALĂ (II))

O literatură practic necunoscută publicului larg din Europa e literatura chineză. Fantasticul e prezent încă din perioada Ming prin povestirea huaben. Iată o frumoasă caracterizare a povestirii fantastice chineze din perioada medievală făcută de B. Wechsler:

„Povestirea huaben continuă una dintre cele mai constante tradiţii ale literaturii chineze, aceea de cultivare a gustului pentru straniu, miraculos şi fantastic. În proza chineză, elementul fantastic şi ireal, miraculosul şi înregistrarea obiectivă a moravurilor epocii fuzionează, sugerând atmosfera unui fapt real ce îşi continuă semnificaţiile în sfera iraţionalului. Apariţiile ireale (duhuri, spirite, vulpi) se integrează firesc în existenţă, aceasta fiind de fapt mediul în care ele se pot realiza. Circulaţia dintre lumile reale şi ireale (ale visului, morţii, cerului) se face cu un firesc destul de greu de înţeles pentru noi, deoarece îi lipseşte ceea ce cultivă fantasticul european, şi anume dimensiunea groazei. Povestirile fantastice cuprind întreaga paletă, de la mitologic (Zeiţa apelor mării) şi legendar (Şerpoaica albă), până la miraculosul folcloric (Răzbunarea vulpilor) sau religios (daoist sau buddist).”16

De fapt, ceea ce face dificil de înţeles pentru un european literatura chineză în general şi cea fantastică în special sunt câteva caracteristici ale artei chineze: metaforizarea excesivă, expresia perifrastică, lanţul de simboluri, permanentul joc între gol şi plin, între feminin şi masculin, între extrema simplitate şi încărcătura barocă a expresiei, un imens lirism, o de-diacronicizare a textului, din cauza specificităţii scrierii chineze, un chinez contemporan nouă reuşind să citească cu relativă uşurinţă un text scris acum două-trei mii de ani. Din literatura chineză, antologia lui Caillois a ales Povestirea lui Ţin Kiu-Po de Kan Pao şi Patru poveşti din Leao Ceai Ce Y de Pu Sun-Lin, scrieri onorabile, dar departe de adevăratele capodopere ale literaturii chineze precum Flori în oglindă de Li Ruzhen, Patru generaţii sub acelaşi acoperiş de Lao She, Întâmplări din lumea mandarinilor de Li Baojia, Osândiţii mlaştinilor de Shi Naian, Cărturarul mucalit de Lanling, De pe măgura cu magnolii de Xiaoxiao, Lotus de aur, vaza şi prunişor de primăvară de Sheng şi mai ales Visul din pavilionul roşu de Cao Xueqin, o capodoperă a literaturii universale, e drept nu toate scrieri integral fantastice. Dar adevăratul nume care se impune în literatura mondială este Lu Xun, autorul celebrei Biografii reale a lui A Q, dar şi a altor scrieri care ne interesează aici, precum Povestiri fantastice din dinastiile Tang şi Song şi Proză veche retranscrisă.

Continue Reading →
Posted on

FANTASTICUL ÎN LITERATURA UNIVERSALĂ (II)

Metamorfoza-Kafka(continuarea articolului FANTASTICUL ÎN LITERATURA UNIVERSALĂ (I))

O situaţie cu totul aparte ne oferă o literatură care, aparent, nu e una dintre culturile majore. Tributară limbii (germană), redusă la condiţia de ţară mică după ce a fost, timp de secole, unul din principalele imperii europene, Austria a surprins în prima jumătate a secolului XX printr-un mare număr de scriitori, filosofi, medici, de o incontestabilă valoare.

Fantasticul literaturii austriece este unul ontologic, mult mai realist decât un fantastic englez, de exemplu. La urma urmelor, Austria, Kakania lui Musil era ea însăşi o ţară fantastică, „un stat hilar al paznicilor de noapte”. 8

Rigiditatea, stereotipul, spiritul mimetic transmis de sus în jos, celebrii favoriţi ai lui Franz Josef pe care se simt obligaţi să-i poarte toţi bărbaţii imperiului, o lume a funcţionarilor care nu mai administrează nimic, oameni fără însuşiri, fără virtuţi sau păcate, o lume fantomatică, dar din care avea să apară „cel dintîi dintre austrieci”, Hitler, o lume bolnavă în care medicii sunt mai numeroşi decât pacienţii (dacă ei înşişi nu sunt pacienţi) – iată mediul în care s-a putut dezvolta unul dintre cei mai mari scriitori de fantastic din lume, Franz Kafka.

La o privire mai atentă, lumea sa nu e chiar atât de absurdă şi de fantastică ci, aşa cum afirmam la început, fantasticul austriac acuză din plin criza realului. Omul se simte strivit ca o insectă de un stat totalitar, aberant până la urmă. Metamorfoza lui Kafka pune această problemă reală în paranteze fantastice, obţinând o parabolă. În faţa legii este o povestire cu un tâlc biblic, amintind de profetul Iona. O solie împărătească poate fi semnată de Borges, Un medic de ţară pare scrisă la început de Turgheniev şi continuată de Gogol. Colonia penitenciară – fantastică, teribilă, e întrecută însă de unele cruzimi naziste atunci când se confecţionau abajururi din piele de om. Dar Kafka rămâne autorul marilor romane Castelul şi Procesul, două mari documente de existenţă ale secolului XX. Robert Muzil (cu celebra carte devenită metaforă Omul fără însuşiri, formulare apropiată acelui om de prisos de care e plină literatura rusă din secolul al XIX-lea), Hermann Broch, Max Brod, Geoge Saiko, Elias Canetti (ajuns în ultimii ani cu adevărat o celebritate mondială), Heimito von Doderer (cu Demonii), Ernst Weiss (cu povestirea Cusătura pe inimă, aproape imposibilă ca tensiune, cu un timp dilatat enorm) şi, desigur, mulţi alţii, contribuie din plin la prestigiul unei literaturi în care fantasticul, fără a fi întotdeauna vioara întâi, este o constantă indiscutabilă.

Continue Reading →
Posted on