GETA STAN PALADE – ARIPA ROZALBA DE MAR (2)
Poeta nu se fereşte să fie uneori nostalgică, meditativă, visătoare, cultivând un ton elegiac: La vremea vremii îmi voi dărui sufletul/cireşilor din livada bunicului/călătorind spre Ursa Mare//sau unei câmpii de maci/să-mi pască liniştea florile câmpului,/trilul privighetorilor agăţat de copaci!//Atât va rămâne din mine/amintindu-le oamenilor pajura lacrimii… (PAJURA LACRIMII); E-un labirint îndelung disperarea./Am descifrat împreună ambrozia florilor,/ dialectica aştrilor de la facerea lumii!//Mi-am scris sintagmele cu inima/cugetând îndelung la calculator!…// Petalele roşii ale macilor le-am folosit/ drept interjecţii în albumul color de familie… (LABIRINT); Faţa pământului, Doamne, este o floare/zilnic îndrăgostindu-mă de ea!/În piept simt o evlavie liturgică, /albă, de stea!… (PEISAJ CU PĂSĂRI); Însinguraţi în doi din vanitate/ne ducem jugul traşi pe roţi/dintr-un imperiu neatins de moarte,/ne vindem puritatea pe icusari şi zloţi (TĂLĂNGILE DOGITE DE OMĂT).
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.