Poeta nu se fereşte să fie uneori nostalgică, meditativă, visătoare, cultivând un ton elegiac: La vremea vremii îmi voi dărui sufletul/cireşilor din livada bunicului/călătorind spre Ursa Mare//sau unei câmpii de maci/să-mi pască liniştea florile câmpului,/trilul privighetorilor agăţat de copaci!//Atât va rămâne din mine/amintindu-le oamenilor pajura lacrimii… (PAJURA LACRIMII); E-un labirint îndelung disperarea./Am descifrat împreună ambrozia florilor,/ dialectica aştrilor de la facerea lumii!//Mi-am scris sintagmele cu inima/cugetând îndelung la calculator!…//           Petalele roşii ale macilor le-am folosit/ drept interjecţii în albumul color de familie… (LABIRINT); Faţa pământului, Doamne, este o floare/zilnic îndrăgostindu-mă de ea!/În piept simt o evlavie liturgică, /albă, de stea!… (PEISAJ CU PĂSĂRI); Însinguraţi în doi din vanitate/ne ducem jugul traşi pe roţi/dintr-un imperiu neatins de moarte,/ne vindem puritatea pe icusari şi zloţi (TĂLĂNGILE DOGITE DE OMĂT).

Aflată la a noua carte de poezie (Cerul din oglindă – versuri – Ed. Nona, 2008, Leac pentru lebede – versuri –Ed. Răzeşu, 2011,Văzduh de aripi – versuri –Ed. Ateneul Scriitorilor, 2012, Mladă romantică – versuri -Ed. Citadela, 2013 Testamentul privighetorii –versuri –Ed. Ateneul Scriitorilor, 2013, Templu retinei –versuri – Ed. Ateneul Scriitorilor, 2014, Întoarcerea Zeiței, versuri – Ed. Ateneul Scriitorilor, 2015, Destăinuirile fulgerului, versuri – Ed. Ateneul scriitorilor, 2016), intitulată metaforic şi enigmatic  ARIPĂ ROZALBĂ DE MĂR, GETA STAN PALADE este cu siguranţă un poet ce nu mai poate fi ignorat, chiar dacă poezia ei are „marele păcat” că nu-şi flatează cititorul sau criticul, obligând, pe oricine îi citeşte textele, la o gimnastică a minţii deloc facilă. În primul rând, paleta stilistică a poetei este extrem de largă, de la versul cu inflexiuni folclorice până la textul suprarealist, de la un antiromantism declarat până la un sentimentalism bine temperat, de la demitizări feroce la mitizări convingătoare, de la hiperluciditate şi acuitate vizuală la imprecaţia acribologică. În al doilea rând, Geta Stan Palade relativizează istoria, spaţiul şi timpul propunând, când un erotism atent distilat, când o rugă insolită. Poeta cultivă o ironie fină ce alunecă uneori în autoironie, dar îşi afirmă ferm o demnitate tipic feminină. Livrescul prezent peste tot nu anulează nevoia de dialog, după cum descriptivismul liric se conjugă convingător cu absurdul. Câteva mărci personale sunt de remarcat şi în acest volum, după cum poeta îşi păstrează adesea vocaţia de demiurg, avidă fiind de spaţii siderale. Artele poetice propuse sunt convingătoare, după cum trebuie să observăm neapărat voluptatea cultivării aforismului şi a unui stil metaforic. Imaginarul poate fi dezlănţuit, biciuit totuşi de o hiperluciditate convingătoare.