Aflat acum la a 14-a expoziţie personală, iconarul Ioan popei este un consacrat, în toate accepţiile cuvântului. Cunoscut ca un foarte bun portretist (pentru portret a primit importante premii, între care unul la concursul „Artur Verona”), artistul, născut la 15 iulie 1954 la Agapia (nume de rezonanţă al picturii noastre bisericeşti, prin Nicolae Grigorescu, îndeosebi), nu a avut dificultăţi de adaptare, severitatea canoanelor picturii bizantine invitându-l la o disciplinare, la o aprofundare a materialului pictural. Ioan Popei este un adept al lui Dionisie din Furna, celebra Carte de pictură a acestuia fiindu-i „carte de căpătâi”.

Având o mână foarte sigură, rapidă, curajul unor tuşe energice, decisive, dar şi un natural simţ al culorii, Ioan Popei poate reuşi atât în pictura în ulei, de dimensiuni relativ mari, cât şi în miniaturi, subiectul „narat” fiind întotdeauna surprinzător, uneori tratat ironic, alteori în registru grav sau simbolic.

Icoanele sale l-au făcut însă celebru, îndeosebi după 1989, când preocuparea sa specială a devenit pictura de icoane pe lemn.

Scriam cândva despre artistul Ioan Popei şi icoanele sale:

„Icoanele pe lemn ale lui Ioan Popei sunt aşchii din arborele Sfânt. Nici aurul veneţian, nici „patina” atât de iscusit obţinută, nimic din „secretele” unui bun artist nu contează, ci arta de caligraf, minuţia, credinţa şi iluminarea. Icoanele lui Popei sunt pictate direct cu raze de lumină. Unele icoane au graţia siluetelor găsite pe vase egeene. Altele au severitatea şi precizia icoanelor de Novgorod. Cu siguranţă că, pe Popei, însuşi Anastasie Crimca şi l-ar fi dorit ucenic sau chiar colaborator.”

Despre Ioan Popei am scris în mai multe rânduri, îndeosebi despre perioada sa de început, când se manifesta aproape exclusiv ca iconar.

Scriam aşadar în 1993: „Un „iconar” este şi Ioan Popei, născut la 15 iulie 1954 în Agapia (loc celebru pentru icoanele lui Nicolae Grigorescu, dar nu numai. Şi astăzi măicuţele de la Agapia pictează unicele (ca tehnică) icoane cu „mărgele” („perlate”). Expune începând din 1975, iar din 1987 participă la toate saloanele anuale, judeţene şi municipale, organizate de cenaclul „Aurel Băeşu”. Din 1990 este membru al Asociaţiei artiştilor plastici profesionişti – Neamţ.

Premiile obţinute (1989 – Marele premiu pentru pictură – Botoşani şi Premiul I pentru portret la Concursul A. Verona) l-au determinat să participe cu „personale „ şi peste hotare: 1991 – Kinng’ s Linn (Anglia) şi 1992 – Bayonne (Franţa). Are lucrări în colecţii particulare din Anglia, Franţa, Belgia, Suedia, Italia, Olanda, Australia, S.U.A..

Expoziţia de icoane de la Casa Prieteniei Neamţ – Champagne-Ardenne (15 decembrie 1992 -15 ianuarie 1993) va fi un prilej pentru publicul pietrean de a lua contact cu o artă mai puţin cunoscută, mai puţin practicată, extrem de pretenţioasă.

Icoanele pe lemn ale lui Ioan Popei sunt aşchii din arborele Sfânt. Nici aurul veneţian, nici „patina” atât de iscusit obţinută, nimic din „secretele” unui bun artist nu contează, ci arta de caligraf, minuţia, credinţa şi iluminarea. Icoanele lui Popei sunt pictate direct cu raze de lumină. Unele icoane au graţia siluetelor găsite pe vase egeene. Altele au severitatea şi precizia icoanelor de Novgorod. Cu siguranţă că, pe Popei, însuşi Anastasie Crimca şi l-ar fi dorit ucenic sau chiar colaborator.”

Această perioadă a creaţiei sale a ţinut destul se mult, peste şapte ani, în anul 2000, scriind încă despre icoanele sale: