SONETUL BIBLIOTECARULUI NEBUN1 (XVI)

Ascuns în umbra albă2a-unei biblioteci3,

Te crezi în sumbru peisaj din Dante4,

Sau într-o peşteră de diamante,

Dar tu ai vrea să scoţi cuvinte din teci5

 

Şi vrei lumina, ca pe pisoi s-o-neci6,

S-asculţi din muzici, note doar andante7,

Să ai silabe pure ca amante8,

Sau versul sterp, calp, să îţi trăiască-n veci9.

SONETUL HERALDIC 1 (XV)

Mai râd şi-acum în scuturi sfâşiate2,

Culori vestite2 şi regeşti metale4,

Bătrâne fiare îmbrăcate-n zale5,

Creneluri vechi, de piatră, de cetate6.

 

Trist cavaler din vremuri triumfale,7

Eşti însetat de luptă şi dreptate8

Ce vălmăşag de arme e în spate:9

Un inorog10 semeţ îţi iese-cale,

SONETUL DANSULUI1 (XIV)

Sinucigaşa sete de simetrie2

Sau tandră amintire androgină3,

Dorinţă-adâncă, aprigă şi vie,4

Şi două trupuri ce îşi cer virgină

 

Unirea5, cea dintâi şi de pe urmă.6

Cu mâini pierdute, în păgână rugă,7

Mişcări ce liniile ştiute scurmă8,

Foc alb şi solzi de şarpe9, de păstrugă,10

Aprecieri critice – Donatorii de suflete (2)

Donatorii de Suflete este  o minunată aventură și un Omagiu al Începutului, al Cuvântului, al Cărții, al Religiei, al Iubirii de Oameni și de Istorie, dar, mai presus de toate, al Iubirii pentru FEMEIE, o aventură la capătul căreia avem revelația Sufletului și a Donatorilor lui.

O carte cum nu am mai citit până acum, cred că nu a mai fost scrisă și care e atât de densă, încât a trebuit să o recitesc, pentru a nu pierde nimic din bogăția cuvântului ei, „căci în ea sunt cuprinse toate darurile promise și încă nepromise și chiar multe neștiute”.

Lucian Strochi a primit de la Dumnezeu și ne-a dăruit, la rându-i, CARTEA și sufletul ei.

GRAȚIELA RÎPEANU (CANADA)

Aprecieri critice – Donatorii de suflete (1)

Cu Donatorii de suflete, Lucian Strochi oferă literaturii române o scriere unică – impresionant edificiu artistic- însumând aventura spiritului în momentele de răscruce ale istoriei omenirii.

Roman neomodernist, sugerând o catedrală în interiorul căreia are loc o întâlnire cosmică între figurile emblematice ale parcursului existenței umane, opera utilizează întreaga recuzită a tehnicilor narative moderne, făcând din personajul narator o întrupare a uneia din ipostazele autorului: „Sufletul meu s-a strecurat până acum în sute de trupuri, să le spunem cuiburi. Am fost, pe rând, rege, arhitect, general, revoluționar, ziarist, Adam, navigator, filosof, preot, sculptor, scriitor, trubadur, Iisus”…

Erudiția autorului explică lejeritatea cu care se mișcă în epoci și spații diverse, operând  firesc cu categorii estetice și filosofice, lăsând întotdeauna o fereastră deschisă spre fețele Veșniciei.

Roman de prim raft al bibliotecii, Donatorii de suflete tinde  spre statutul de capodoperă a literaturii!

ALEXANDRU MIHĂILĂ

SONETUL POETULUI1 (XIII)

A fost sărac, hulit întotdeauna2,

Adesea alungat şi din cetate3,

E singurul care miroase luna4

Şi-ntrebă soarele de sănătate5.

 

E slab, de bolile celeste şi ftizii 

Atins6, nu ştie adesea floarea vieţii7,

Dar el, doar el aduce grav, din tării, 

Parfumul amărui al dimineţii8.

SONETUL CASTELANEI1 (XII)

Prinţesa are astăzi faţa tristă,2

De-un an întreg nu are nicio ştire,

De când a fluturat tăcut batistă3

Celui plecat, prea tânăr, la oştire.4

 

Plecat-au toţi, zâmbind, la cruciadă,

Spre-a apăra, dârz, sfintele morminte;

Coif lângă coif, de-argint vie cascadă,5

C-un singur ţel, în inimi şi cuvinte.