Sub vraja unui discret madrigal,¹

Eu, mândru, în costum de general.²

Tu, o domniţă în veşmântul pal…³

Eram, în vis, într-un palat regal… ⁴

Lucian Strochi

 Un madrigal discret ca un vis   

 Sub vraja unui discret madrigal,¹ –madrigalul nu e doar un dans ci o stare de spirit, o fascinaţie.

Eu, mândru, în costum de general.²  – la baluri, punctele de atracţie erau ofiţerii cu uniformele lor vii colorate, impresionând pe cei din jur.

Tu, o domniţă în veşmântul pal…³  – în acest posibil joc al dragostei, apar personajele obligatorii: el şi ea. În contrast cu uniforma plină de zorzoane a ofiţerului, viu colorată, plină de decoraţii şi de fireturi, înfăţişarea şi costumaţia domniţei este mult mai modestă, pală, palidă, dar paradoxal, impresionantă prin simplitate.

Eram, în vis, într-un palat regal… ⁴   – acest dans ne poartă în lumea viselor, a basmului, o lume a palatelor regale, o lume la care nu au acces decât elitele.

Rima este monorimă: AAAA

Când ne iubim,¹ prea strâmt e universul,²

Când ne iubim, neputincios e versul,³

Când ne iubim, împleticit e mersul,⁴

Când ne iubim, o pajere-i aversul.⁵

Lucian Strochi

MADRIGAL DESPRE CEA DINTÂI LEGE A FIRII

 Când ne iubim,¹ –acest madrigal este dedicat iubirii, mai exact este o descriere fenomenologică a ei. Când ne iubim este o anaforă pentru toate versurile. Să remarcăm totuşi că adverbul de timp când are şi o nuanţă cauzală (dacă), ceea ce îmblânzeşte afirmaţiile, adevărate, dar parcă prea tranşante, hiperbolizante. Chiar dacă iubirea „mişcă sori şi stele”, fiind un o lege universală, a crede că, iubind, sufoci universul, e frumos spus, dar exagerat.

prea strâmt e universul,²  – dar poate că în momentele de mare iubire, astrală, iubiţii au dreptul să creadă că întreg universul e al lor şi e prea strâmt pentru a cuprinde imensa lor fericire.

Când ne iubim, neputincios e versul,³  – evident că atunci când îţi împărtăşeşti iubirea, nu o faci în versuri impecabile. Emoţia sugrumă discursul, iar verbul devine „neputincios”, stângaci, chiar şchiop.

Când ne iubim, împleticit e mersul,⁴ –şi mersul devine şovăielnic, atât din cauza gândurilor care te năpădesc, cât şi a fericirii, care te face să nu mai ştii pe unde să mergi.

Când ne iubim, o pajere-i aversul.⁵  –pajura este expresia libertăţii, dar şi a puterii. Pe monede „pajura” este aceea care dă valoare (conţine) cifra, spre deosebire de „cap”. De obicei la trasul la sorţi, pajura e considerată faţa câştigătoare. Aşadar, cine iubeşte este cel care câştigă. Mai poate fi şi o altă interpretare: într-o iubire adevărată (din dragoste), aversul este doar pajura, nu şi valoarea nominală, adică banul. Valoarea trebuie să rămână ideală, nu materială.

Acest madrigal este singurul care nu are ca temă dansul.

Rima este o monorimă: aaaa.

Ne rotim după ameţitorul dans,¹

Într-un unic, neasemuit balans.²

Să fie zâmbetul, promis avans,³

Îmi spui?   Mă ţii într-un prelung suspans?⁴

 Lucian Strochi

MADRIGAL DIN CARE NU AFLĂM DACĂ E VORBA DE UN VALS, UN MADRIGAL SAU UN TANGOU     

 Ne rotim după ameţitorul dans,¹  –temele majore ale madrigalelor este dansul, care la rândul său este expresia unei lumi, dragostea şi tot cortegiul de sentimente ce o însoţesc (inclusiv gelozia sau chiar ura) şi desigur timpul. Au scrie madrigale alături de Petrarca, Torquato Tasso, Battista Guarini, Franco Sacchetti, Clement Marot, Voltaire, Hagerdorn, Goethe. Madrigalul  poate avea şi structura a două sau trei terţine, urmate de unu-două cuplete, toate în vers iambic. Am preferat forma scurtă, de epigramă, părându-mi-se mai dificilă, nu formal, ci din punct de vedere al conţinutului. E mult mai greu să prezinţi aceeaşi realitate în mai puţine cuvinte(versuri). În acest madrigal există trei personaje: dansul, el şi ea. Dansul este indecis, imposibil de prins într-o formulă clasică (vals, tangou, madrigal). El este la rându-i indecis: nu ştie dacă zâmbetul este o promisiune suficientă pentru o iubire. Ea –la rândul ei pare indecisă, urmând ca dansul să-i spună mai mult despre partener. Prepoziţia după contribuie şi ea la ambiguizarea discursului. Partenerii se rotesc după ce au dansat, continuând să fie sub vraja lui? Sau ar fi trebuit spus: „ne rotim în ameţitorul dans”? Metric, nu ar fi fost nicio diferenţă.

Într-un unic, neasemuit balans.² –balansul e obligatoriu în dans, producând un dezechilibru plăcut.

Să fie zâmbetul, promis avans,³  – vers cheie, dar care din punct de vedere al îndrăgostitului nu explică prea multe, zâmbetul putând fi expresia oricărui sentiment.

Îmi spui?  Mă ţii într-un prelung suspans?⁴  – întrebările finale aglomerate într-un singur vers ar vrea un răspuns tranşant şi bineînţeles favorabil. Acest madrigal este unul al preludiului unui sentiment.

Acest madrigal este realizat în monorimă: AAAA.

Cu ochii-ţi galeşi îmi promiţi delicii,¹

Iar trupul tău promite suple vicii,²

Când de pe buze-acum culeg indicii…³

Balul începe calm, sub faste auspicii…⁴

 Lucian Strochi

ACEST MADRIGAL E APROAPE O PROMISIUNE 

 Cu ochii-ţi galeşi îmi promiţi delicii,¹ –acest madrigal este dedicat atât dragostei, cât şi cochetăriei feminine, femeia promiţând din ochi delicii.

Iar trupul tău promite suple vicii,² – fiind vorba de un dans, trupul ei provocator propune suple vicii, dragostea fiind considerată în glumă desigur un viciu.

Când de pe buze-acum culeg indicii…³ –sărutul este un preludiu al dragostei, o promisiune, o pecete, un indiciu, o certitudine.

Balul începe calm, sub faste auspicii…⁴ – acum iubitul poate privi relaxat balul întrucât e sigur de iubirea partenerei. De remarcat un fapt: deşi este o poezie foarte scurtă, madrigalul reuşeşte să prezinte convingător un moment de viaţă, dându-i şi o finalitate precisă, uneori şi un tâlc al naraţiunii. Rima este monorimă: AAAA

Cândva erai abia blondă copilă,²

Dar viaţa-ntoarce filă după filă.³

Când ne-am iubit, mi-ai fost dulce soţie,⁴

Acum eşti ninsă, mamă grijulie.⁵

Lucian Strochi

 MADRIGAL DESPRE VARSTA NESCHIMBATOARE A FEMEII

MADRIGAL¹  – madrigalul este o formă de muzică de cameră, de obicei polifonică, neacompaniată muzical, apărută în Italia, în secolele XVI-XVII. Madrigalul este o poezie de dimensiuni reduse, cel mai adesea un catren (de fapt e considerat sa fiind o epigramă galantă, non corosivă, non caricaturală), dar poate fi şi dublu catren (la Petrarca, în Canţonierul său). Obiectul madrigalului este femeia şi, de cele mai multe ori, dragostea. În general eul liric, vocea auctorială este masculină, tocmai pentru a descrie femeia în toate ipostazele.

 Cândva erai abia blondă copilă,²  – într-un singur catren, prin ochii îndrăgostitului, o femeie trece prin toate ipostazele. Mai întâi este blondă copilă, neştiutoare, dar plină de viaţă şi drăgălăşenii.

Dar viaţa-ntoarce filă după filă.³   – acest vers este unul meditativ, tonul devenind grav, conţinând un aforism.

Când ne-am iubit, mi-ai fost dulce soţie,⁴  – copila îi devine dulce soţie şi înţelegem că  iubitul încearcă a stare de beatitudine, de deplină fericire conjugală.

Acum eşti ninsă, mamă grijulie.⁵ –dar vârstele se aştern peste noi, femeia trecând într-o altă ipostază, cea de bunică. Dragostea rămâne însă eternă, indiferentă faţă de timp.

Rima este împerecheată: AABB