MIHAI BUTNARU este nemţean (s-a născut la 1.12.1937 în comuna Ţibucanii de Sus, judeţul Neamţ) şi un demn şi fidel reprezentant al Şcolii de Pictură de la Iaşi (a absolvit acolo Facultatea de Arte Plastice în 1964).

Altfel spus, un foarte bun peisagist, indiferent la anotimpuri (ultima sa expoziţie de la Galeriile Lascăr Vorel din Piatra Neamţ conţine, în proporţii egale, numeric vorbind, toate cele patru anotimpuri), foarte fin colorist, cu o antropomorfizare a naturii impresionantă, dar în absenţa omului, umanitatea fiind însă copleşitoare), un pictor de o blândeţe unică (în literatură ar avea ca spirite congenere pe Ionel Teodoreanu, Vasile Alecsandri sau Otilia Cazimir), transformând familia în familiar şi familiarul în caracter şi tip (din expoziţie nu lipsesc portretele bunicii, al soţiei, al fiului cel mare, al fiului mic cu fiul său, o noră mică, o nepoţică aflată la vârsta primelor cochetării, dar şi portretul „BĂDIEI” (Ernest Maftei) pe post de posibil Povestitor.

Mihai Butnaru este un rapsod, poveştile sale fiind despre castele fabuloase, despre cavaleri în armură, despre domniţe diafane, dar şi despre fiinţe misterioase, deghizate în flori.

Tehnica este diversă: de la ulei pe pânză cu rezolvări pointiliste sau cu tuşe scurte, dramatice, până la acuarelă, curajoasă, culoarea difuzând uneori, alteori rămânând „suspendată” în tuşe largi, trecând prin culorile vii ale „acrylului”: multe naturi statice, cu flori ochioase, dar şi cu savante orchestraţii cromatice.

Nu trebuie însă uitat faptul că Mihai Butnaru este şi un inspirat sculptor în palmaresul artistului aflându-se un monumental ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT (numai lucrarea în ghips are 250 de Kg!), iar o MATERNITATE este interesantă prin idee, fiind o icoană întoarsă, copilul fiind o prelungire a trupului femeii, practic un mugur al vieţii.