Alteori, în Păretologul, Nicolae Dabija devine un păpușar, un regizor magnific, iar comicul de nume, de limbaj e demn de un Caragiale, protagoniștii fiind: Naftalina Mărari, Pafnutie Gurău, Țârdea, Barbăroșcată, Oleg Cristalizatu, Alexei Tulburatu, Dârdală, Talpărată, Gheorghe Slabu, Munteanu de la șes etc.

Sau, mucalit, discută despre un „proverb” de după 1812, anul  tragic al Moldovei: „Rusește nu știu, dar iapa nu ți-o dau”. (1812, anul când s-au pus gratii la cer).

Nicolae Dabija are un mare și de neiertat păcat: iubește (chiar cu frenezie!) oamenii. Pe unii (Mihai Cimpoi, Gheorghe Duca, Ion Ungureanu, Ion Bostan, Eugen Grebenicov, Ninela Caranfil, Stanislav Groppa, Andrei Galben, Eugen Doga, Vasile Micu, Mircea Druc, Spiridon Vanghelie, Petru Soltan, Gheorghe Ciocanu, Nicolae Mătcaș, Alexandru Moșanu, Ioan Ciuntu, Petru Buburuz, Valerian Dorogan, Andrei Eșanu) îi vede „prezidențiabili”. Pe alții, pur și simplu oameni, aceștia ilustrându-și, la superlativ, profesia, vocația, talentul, patriotismul, geniul: Gheorghe Ciubuc, regizor, Rodica Iuncu, ziarist, muzicolog, Mihail Sleahtițchi, ministru, Ion Vatamanu, scriitor, Andrei Mudrea, pictor, sculptor, Ștefan Manic, biolog, Mina Dobzeu, preot, Anatol Ciocanu, prinț al Poeziei, Nicandru Munteanu, preot, Mihai Cimpoi, academician, Elena Vulpe-Muncescu, directoare de bibliotecă, Nicolae Sulac, cântăreț,    Anton Moraru, istoric, scriitor, Andrei Vartic,filozof al culturii, Victor Prohin, scriitor, Grigore Vieru, poet, Fuego, cântăreț, actor,  Mihai Morăraș, poet, Vlad Darie,luptător, deputat,  Boris Lazo, Eugeniu Coșeriu,lingvist,  Valeriu Graur, patriot, Gheorghe Dodiță, profesor, Eugen Gheorghiță, ziarist, Iustin Pârvu, călugăr ș.a.

Biserica este legată intim de limbă. Despre limbă, Nicolae Dabija se pronunță tranșant, adaptându-și stilul și tonul în funcție de situație: poate fi solemn, ironic, patetic, hazos, insinuant, encomiastic, aluziv, metaforizant, ambiguu, concesiv, conclusiv, histrionic, ditirambic, umil, orgolios, patriot. Câteva mostre:  „Atunci când își așternea poemele pe file – parcă scria decrete: despre cum ar trebui să zboare fluturii în după-amiezi, despre cum ar urma să sloboadă mugurul frunze și flori, despre cum ar fi să înfrunzească pe dealuri mestecenii”(despre Anatol Ciocanu) (Prințul); „Victor Teleucă  a spus ce nu se poate spune în cuvinte. El a pus nu doar cuvintele, ci și tăcerea să vorbească. Poezia lui e un dar, care e mereu cu noi.” (Un dar ceresc); „Moldoveneasca și româna sunt unul și același vin turnat în două sticle cu etichete diferite” (o celebritate a lingvisticii ruse); Paul Boțu, scriitor: „Moldovenii care vorbesc corect vorbesc limba română, moldovenii care vorbesc stâlcit vorbesc limba moldovenească.”  (Partea noastră de veșnicie – limba română); „În această parte a lumii limba a avut cel mai mult de pătimit. Ea a fost, odată cu vorbitorii ei, trasă pe roată, a căzut rănită pe câmpurile de luptă, a fost prizonieră în temnițele de la Edicule și Lubianka, a fost deportată în Siberii și Kazahstanuri, a fost pusă la zid, a fost bătută în cuie pe răstignirile veacurilor…Dar a înviat de fiecare dată ca Iisus. și nu ne-a părăsit.” (IX); „În acest spațiu dreptul de a ne vorbi limba a fost plătit de multe ori cu viața. Peste 30 de lingviști și scriitori din RASS Moldovenească, între care Nichita Marcov, Leonid Madan, Dumitru Milev, Pavel Chioru, Tudor Malai, Mihai Andriescu, Samuil Lehtțir, Ion Corcinschi, Sofia Soloviov, Filimon Săteanu, Ecaterina Ralli-Arbore, au fost împușcați, în 1938, pentru că „au îngunoioșat limba moldovenească cu cuvinte românești”, „au introdus în limba moldovenească termeni și expresii românești.” Aceștia au fost aduși în fața plutoanelor de execuție, pentru că au folosit în articolele sau discursurile lor cuvinte considerate „românești” în locul altor cuvinte, definite ca „moldovenești”: „Oră” în  loc de „ceas”, „Ziar” în loc de „gazetă” „Stradă” în loc de „uliță”, „Atenție” în loc de „băgare de seamă”, „Danemarca” în loc de „Dania”, „Popor” în loc de „norod”, „Elveția” în loc de „Șveițaria”, „Elev” în loc de „școlar”, „Timp” în loc de „vreme”, „Uzină” în loc de „zavod”, „Chibrituri” în loc de „sârnișe”, „Gară” în loc de „stanție”, „Căsătorit” în loc de „însurat”, „Regiment” în loc de „polc”, „Mitralieră” în loc de „pulemiot”, „Drapel” în loc de „flag” ș.a.m.d.” (X) Scriitorul Tudor Malai a fost împușcat pentru că „ a introdus în limba moldovenească termeni și expresii românești”.

Când Părintele, Poetul și Președintele Societății culturale Clepsydra din Roman, Cornel Paiu,  i-a înmânat marelui scriitor  Nicolae Dabija Diploma cu Titlul de „Ambasador clepsydric”, în cadrul celei de a IV-a ediții a Serilor basarabene, desfășurate la Hanul Răzeșilor, l-a anunțat că acest titlu este însoțit și de un Premiu onorific: dreptul scriitorului laureat de a-și publica gratuit „orice carte  dorește” în editura PapirusMedia, patronată de societate.

Așa s-a născut cartea de față, academicianul Nicolae Dabija având pregătit deja textul volumului.

Sunt multe secvențe memorabile în carte, cum ar fi cea în care Costi, entomologul, e îndrăgostit de o moartă sau de sora geamănă a acesteia: „În sicriu se afla o tânără frumoasă, cu un păr lung, blond, răvășit pe piept, care părea că doarme. Ea stătea întinsă,da, acesta e cuvântul – stătea, nu zăcea, în coșciug: ca o icoană pusă într-o ramă masivă de lemn.”; „Un capitol aparte l-am rezervat fluturilor cu trei aripi, un altul – fluturilor care pot fi dresați și pe care  i-am învățat să aplaude frenetic cu aripile, am vorbit de asemenea despre fluturii sinucigași, care se pot arunca în stoluri uriașe peste focuri reușind să le stingă, despre fluturii-șoim cu cap de viperă, care arată astfel ca să-și convingă inamicii să-i lase în pace, despre cei dintre ei care zboară de-a-ndăratelea.”;„Dar cum am adormit, moarta cea frumoasă îmi veni în vis. „Eu sunt fluturele de aur. Uită-te la mine cum știu să zbor, mi-a spus și s-a desprins de la pământ.” Moarta se numește Raza. Are o soră geamănă Zara. „…deodată Raza a strigat, arătându-mi vrăjită ceva deasupra capului meu: – Uite-l! Și atunci l-am văzut! Era el, eroul lipsă al raportului meu științific: fluturele de aur.”

Dublul înseamnă și Modul, adică pozitiv și negativ (motivul dublului e unul fantastic): „Toți membrii familiei lor au dubluri: și tata, și mama,și ea… Sosii care le seamănă perfect, iar cea care se apropiase în acea seară ca să-mi dea peste mână – „te rog să nu te superi pe dânsa!”  – nu fusese ea, ci dublura ei…”; „Iar eu…eu…oare a cui sosie voi fi fiind?”

Cuvântul poate fi scris, înscris, scrisoare, de fiecare dată  forța sa fiind fatală, stihială: „Oana Nour a lăsat o clasă întreagă corigentă. Clasa a XI –a de băieți se îndrăgostise de profesoara lor și, cu o  zi înainte de sfârșitul anului școlar, i-au scris toți ca unul, copii fără minte, scrisorele de dragoste, cerând-o în căsătorie. Severă, cum îi stă cel mai bine unei proaspete absolvente de facultate, i-a lăsat pe toți repetenți, „până le iese din cap prostia”.”

Tot „Vlaicu” poate fi citit în ramă („laic”) (până se va sacraliza prin jertfă și iubire), sau chiar „Culai” de la „Neculai” „cel care împarte daruri”. Dar Vlaicu e și numele unui îndrăgit aviator român, iar prenumele acestuia, Aurel se leagă de Nour prin „or”, adică „aur”.

Cineva ar putea considera aceste decodări ca fiind forțate. Să nu uităm însă că Oana este matematician și chiar a descoperit formula dragostei: „Practic analogia pornește de la condiția că unul dintre numere este suma divizorilor celuilalt și cuprinde tot ce are celălalt mai intim în ființa sa, îmi zice Oana, care se apropie de tablă și începe să scrie:

E foarte greu ca după o capodoperă să urmeze o alta, a aceluiași autor. Cu acest gând am luat la citit cartea lui Nicolae Dabija intitulată provocator și enigmatic TE BLESTEM SĂ TE ÎNDRĂGOSTEȘTI DE MINE!. Citisem TEMA PENTRU ACASĂ și ajunsesem la concluzia că acel roman e o capodoperă, indiscutabil.

Trebuie spus de la bun început că Te blestem să te îndrăgostești de mine! e o carte greu clasificabilă, din punct de vedere tehnic. E vorba despre un tratat de dragoste, un vademecum în care dragostea este descrisă, aproape clinic, drept o boală, cu precizarea cu există atâtea tipuri de boli câți bolnavi sunt. Adică „fiecare cu dragostea lui”, dragostea fiind când în fază acută, când cronică și care, din păcate și din fericire, nu poate fi tratată preventiv.

– Acesta este destinul marilor creatori, să se identifice total cu opera lor, concluzionă Mendelstam.

 El nu lăsă nici cea mai mică urmă, nici un fie de iarbă lățit, nici un miros de încălțăminte, nici un foc stins sau solz de pește uitat pe vreun mal de râu. …Aceasta a fost singura evadare perfectă în toată istoria Dallag-ului. (A se remarca aici trei straturi interpretative, două dintre ele fiind ironice).