Traduceri: EEN LAND MET VELE OMSCHRIJVINGEN

Toen ik in april 2003 door Rodica en Henk werd uitgenodigd om samen Nederland te bezoeken, heb ik mezelf natuurlijk de vraag gesteld wat ik van dit land wist alvorens encyclopedie’en, atlassen, albums of historische boekwerken te raadplegen.

Ik realiseerde me onmiddellijk dat Nederland een land van omschrijvingen is. Het is het land van tulpen, dijken, windmolens, klompen, asperges, kazen, hollands linnen, kant, het land beneden de zeespiegel zonder bergen, het meest bevolkte van de wereld (qua bevolkingsdichtheid), het land van Rembrandt van Rijn, Vincent van Gogh, Vermeer van Delft, Piet Mondriaan en van M.C. Escher.

Duikend in mijn herinneringen ontmoette ik opnieuw de illustraties uit geschiedenisboeken, gravures die vertellen over de “wreedheden van de spanjaarden in de lage landen”, Siger van Brabant, de latijns sprekende vlaamse filosoof vereeuwigd door de goddelijke Dante in Het paradijs, Didier Erasmus (uit Rotterdam) met zijn Lof der waanzin, Multatuli, bij ons vertaald en in grote oplage verschenen, met zijn Max Havelaar, Hieronymus Bosch (een van mijn liefste schilders), Frans Hals.

Verwonderlijk of niet, we weten meer over wetenschapsmensen dan over schrijvers. In feite, wie heeft niet gehoord van Mercator en zijn lengtegraden terecht verbeeldende gelijkwaardige parallellen met breedtegraden zijnde loodlijnen op de meridiaan (de beroemde projectie van Mercator)?

Of van Baruch Spinoza , de filosoof die lenzen slijpt, maar ook een werk als Etica en een politiek traktaat schrijft die bevruchtend werken op de gedachten van Fichte en zelfs Hegel?

Of van de jurist Hugo Grotius (de Groot), die aan het begin van de XVII-e eeuw Mare liberum schrijft, een werk waarin hij de vrijheid op zee verdedigt?

Of van Laurentz, wie we de theorie van de electronica van de materie verschuldigd zijn; van Van ‘t Hoff Jacobus Henricus, de schepper van de stereochemie; van Van der Waals Johannes, die een theorie gaf aan de moleculaire aantrekkingskracht en men verwart met Van Musschenbroek, de uitvinder van de Leidse fles, voor de eenvoudige reden dat beiden in dezelfde stad geboren werden? (Waarna beiden verward worden met Van der Graaf, de man van de statische electriciteit, inclusief zijn apparaat dat lyceisten emoties geeft, met Graaf Reiner, de fysioloog die de follikels ontdekte, die zijn naam dragen).

Vervolgens was er nog Huygens Christiaan, die met de pendule, met de ondulatie-theorie van het licht met het effect van een spiraal, resulterend in zijn onthulling van de ongeziene magische ringen van de planeet Saturnus.

Geografie lirică: Olanda (13)

Neeltje-JansCineva spunea că democraţia este instituţionalizarea tiraniei. Olanda fiind o ţară democratică, te întrebi unde este, de unde începe tirania. Un prim răspuns poate fi acesta: în Olanda toţi trebuie să muncească. Şi voi da două exemple, cred, semnificative. Aflându-mă pe un pod în Rotterdam, am observat în apă o ridicătură de pământ, ocolită cu grijă de ambarcaţiuni. Era un început de cuib. Olandezii construiseră un petec de pământ, lăsând în sarcina păsărilor, construirea cuibului propriu-zis. Puteau desigur să construiască şi un cuib, dar ce ar mai fi făcut atunci pasărea? S-ar fi lenevit, ar fi uitat poate cum se mai construieşte un cuib, ar fi devenit în cel mai bun caz o bleagă pasăre domestică, dependentă total de oameni. Nu, în Olanda până şi păsările trebuie să muncească pentru propria lor fericire, pentru viitorul lor.

Un alt exemplu: nu oricine poate locui unde vrea într-un oraş. Trebuie să probezi că banii pe care îi ai sunt obţinuţi prin muncă cinstită, că nu sunt bani spălaţi sau negri. Un îmbogăţit peste noapte nu poate spera că va obţine din partea primăriei autorizaţia de construcţie pentru o locuinţă în centru, oricât de mulţi bani ar avea.

De ziua Reginei, copiii se transformă în mici negustori ambulanţi, vânzându-şi produsele lor, unele naive, stângace, alteori chiar competitive, trecătorilor. Nimeni nu le cumpără produsele din simpatie; dimpotrivă, negocierea e extrem de aspră. În acest mod, oarecum inedit pentru noi, copilul îşi dă seama mai bine care este valoarea reală a banului, ajunge să (-şi) preţuiască munca.

M-am întrebat cu ce ţară din lume poate fi asemănată Olanda (bineînţeles că ea este unică, dar analogia funcţionează implacabil, întotdeauna). Un prim răspuns ar fi Japonia. Aceeaşi luptă cu apa, cu pământul, acelaşi dialog între apă şi pământ, aceeaşi grijă pentru detaliu, aceeaşi muncă plină de devoţiune, aceeaşi orientare spre înalta tehnologie. Olanda poate fi şi ea considerată un arhipelag, un arhipelag mai aparte, al câmpiei.

Geografie lirică: Olanda (12)

Doar câteva observaţii: la Köln am prins cel mai mare ambuteiaj pe care l-am văzut, cu mii şi mii de maşini captive timp de mai bine de două ore şi jumătate, timp în care ne-am târât cam un kilometru. Nici elicopterele poliţiei nu au putut face mare lucru, iar la radio devenisem un eveniment naţional…

Un episod amuzant în Ungaria, la hotelul Angela. Ultima dată când fusese aici, Henk se înţelesese bine cu un chelner în engleză şi în germană. Acum era alt chelner, dar Henk îi vorbea acestuia tot în engleză şi germană, uneori chiar în olandeză, chelnerul neştiind decât maghiara şi ceva croată. A urmat apoi un dialog incredibil, ambii încercând să intre în voia celuilalt, Henk inventînd maghiaro-croato-engleza cu figuri, iar chelnerul vorbind englezo-germono-maghiara cu icnituri şi zâmbete. Dar esenţialul a fost realizat: am mâncat şi am dormit bine. Numai că minunaţii cârnaţi de Braşov semănau suspect de mult cu cârnăciorii olteneşti…

Alt episod, de data asta la vama de la Borş. Suntem înconjuraţi de un comisar şef de poliţie şi de vreo 12 poliţişti mai tinerei. În jur lumea începe să ne privească cu suspiciune. După aproape 2.000 de kilometri nu prea aveam prospeţimea unor VIP-uri, dar nici a infractori periculoşi, căutaţi prin Interpol, daţi în consemn la toate vămile, nu arătăm.

Comisarul şef este amabil, ni se spune că totul e în ordine, nu e vorba de a se căuta droguri, dar, pentru că maşina noastră e una deosebită, vrea să le arate mai tinerilor săi colegi unde trebuie să caute seriile de la caroserie, motor, cauciucuri, geamuri etc.

Asta, bineînţeles, cu consimţământul proprietarului…

Mândru că maşina sa e atât de apreciată, Henk acceptă şi o jumătate de oră stăm în vamă în postură de material didactic, întorşi pe toate feţele, cercetaţi prin toate „cusăturile”.

Geografie lirică: Olanda (11)

Van-GoghAjungem pe seară la Apeldoorn. Henk şi Karina ne-au pregătit şi ei o surpriză: o excursie în Imperiul Piramidelor. Nu în Egipt, ci în Imperiile precolumbiene. Civilizaţiile incaşă, aztecă, mayaşă, toltecă, olmecă defilează prin faţa noastră la fel de misterioase şi de magice, ca în urmă cu secole, când spaniolii le întâlneau pentru prima dată, reînvie mari centre culturale şi religioase precum Tikan, Copan, Palenque, Uaxactun, Tenochtitlan, lacul Titicaca, Machu Piccu, Cuzco, zeităţi înfricoşătoare sau blînde precum Quetzalcoatl, Tezcalipoca, Hunabku, Itzamna, Ixchel, Zumkaax, Ah Puch, Ometeotl, Huitzilopochtli, Tlaloc, Chicomecoatl, Tonantzin, Inti, Viracocha, crudul şi tragicul Moctezuma II. Admirăm Marea Piramidă de la Tenochtitlan, închinată lui Tlaloc, zeul fulgerului şi al ploii, piramida circulară a lunii, scările impunătoare ce duceau la sacrificiile rituale. Apoi metafore: oglinda fumegândă, şarpele cu pene, metamorfoze îngheţate, dar atât de expresive. Dar şi o lume viu colorată, smulgând câte o pană din aripa curcubeului.

Îi înţelegi abia acum pe marii muraliştii mexicani, pe care îi pronunţi împreună, ca pe un psalm, ca pe un pomelnic pentru cei eterni, într-o singură suflare: Rivera, Orosco, Siqueiros, pe neîntrecutul Posada (amintiţi-vă de Cavarera huertista şi de Cavalera lui Don Quijote), de Vicente do Rego Monteiro cu a sa Adoraţie a magilor (cea mai ecumenică operă de artă pe care am văzut-o, conciliind totul: epoci, culturi, religii, stiluri), pe Ricardo Martinez cu Femeia cu grâu şi pe câţi alţii…

Pentru a scăpa de agresiunea aproape insuportabilă a imaginilor ce vin peste noi sacadat, implicabil, violent, crud, îndulcită doar de vocile calme, calde ale Karinei şi ale lui Henk Barkhof, mă refugiez într-o pauză în biblioteca gazdelor. Impresionantă, dar oarecum previzibilă.

Geografie lirică: Olanda (10)

Olanda-ApeldoornAjungem pe seară la Apeldoorn, la Karina şi Henk, unde vom dormi două nopţi.

Pentru a doua zi e pregătită cea mai mare surpriză din întreaga excursie, vizita la Rijkmuseum Kröller-Müller museum, aflat în cel mai mare parc naţional al Olandei (peste 5.500 de hectare de pădure, cu dune mişcătoare şi iezere, cu animale sălbatice: căprioare, vulpi, iepuri şi porci mistreţi, prin care te poţi plimba cu maşina sau cu biciclete şi, bineînţeles, pe jos, cât te ţin picioarele).

Îl caut pe hartă şi îl găsesc cu greutate: parcul se află între Apeldorn şi Arnhen, de fapt pe un drum lateral între Otterlo şi Hoenderloo. Sunt puţin neîncrezător şi îmi amintesc brusc de un scandal aproape politic, aproape anecdotic, pe care l-am trăit în adolescenţă. Echipa de fotbal Jiul din Petroşani urma să susţină un meci în Cupa Balcanică, cu o echipă albaneză, la Tirana. Amabile, gazdele (relaţiile noastre politice cu Albania erau pe atunci excelente, Albania fiind un copil râzgâiat şi rebel, intrând în conflict cu ruşii) i-au invitat pe fotbaliştii români la o plimbare prin oraş. La un moment dat, gazdele s-au oprit, respectuoase, cu un sentiment aproape religios, în faţa unei macarale, declarate ca fiind… cea mai mare macara din Europa.

Contrariat, un fotbalist şi-a permis să fie sincer şi să declare candid: „Bine-bine, dar numai în cartierul meu sunt vreo patru asemenea macarale!”

Vexate, gazdele au renunţat la amabilitate şi au acuzat direct delegaţia română de atitudine duşmănoasă, de toate relele. A trebuit să intervină diplomaţia portarului, care a declarat că „de fapt colegul său a vrut să spună că şi în România sunt asemenea macarale, dar nu atât de mari şi totul se datorează unei traduceri inexacte, chiar dacă limba română seamănă atât de mult cu limba albaneză, ca limbi surori!”.

Geografie lirică: Olanda (9)

Kampen-OlandaPrima oprire semnificativă este la KAMPEN.

Kampenul e situat pe râul Ijssel. (Râul se scrie şi cu J mare întrucât iniţial IJ erau de fapt Y!)

Kampenul avea până în secolul al XIX-lea încă intacte zidurile de apărare cu cele şapte turnuri de poartă. Astăzi mai sunt în picioare doar trei.

Ne oprim întâi la Beuerderpoort, datând din 1460 (poarta ce dădea spre un câmp cultivat), apoi la Koornmarktspoort (Intrarea dinspre râu-piaţă pentru grâu). În drum spre cel de al treilea turn dăm şi de o insuliţă, ridicată artificial, de doar câteva zeci de metri pătraţi, pentru a proteja câţiva copăcei. Parcul are câteva ronduri cu flori albastre şi mov, extrem de firave, semn că primăvara abia s-a anunţat pe aici.

Ajungem şi la Cellebroederspoort, al treilea turn, cu un nume cel puţin ciudat. În trecut se numea Horstpoort (1460) şi era închisoare. În 1527 îşi schimbă numele şi devine mănăstire a fraţilor din Celle (Germania). Şi din nou celebrele, de acum, obloane-scuturi heraldice (aici sunt albastre, cu clepsidre rombice albe).

Kampenul rămâne centrul învăţământului superior teologic protestant. Vin aici studenţi din toată lumea protestantă, în primul rând din Germania.

Tot în Kampen se află o biserică a fraţilor franciscani datând din secolul al XIV-lea, cu ferestre având nervuri gotice, ingenioase, masivă, solidă, semănând cu un hangar pentru reparaţii de avioane sau cu o gară, cu o orgă superbă (1620), încă funcţională.

Turnul nou a fost terminat în 1664 şi se remarcă printr-o clopotniţă cu 47 de clopote.

Geografie lirică: Olanda (8)

Olanda-utrechtLuăm masa de prânz în restaurantul De Waag. Restaurantul se găseşte deasupra unui canal. Primesc, prompt, explicaţia: De Waag înseamnă „cântar mare pentru mărfuri” ; aici era locul unde se cântăreau mărfurile venite pe apă; de aceea se află pe un pod. În faţa restaurantului o statuie dedicată meşterilor argintari. Olandezii, oameni care se consideră simpli, considerând că nobleţea stă în caracterul omului şi nu în titluri sau averi (nu spunea o butadă că la originea oricărei mari averi se află o crimă, o trădare sau un incest?!), înţeleg să elogieze prin statui munca cinstită, oricât de măruntă ar părea unora aceasta. Până şi o modestă vânzătoare de păsări îşi are statuia ei. (Deschid o paranteză: deşi canalele din Amsterdam se numesc Canalul Prinţilor, Canalul Regilor, Canalul Împăraţilor, cel mai aproape de Dam, adică de inima oraşului, cel mai important canal cu alte cuvinte este cel al Domnilor. O ilustrare a zicalei româneşti, puţin parafrazată: „A fi Domn e lucru mare”). Şi din nou lucruri practice: restaurantul este şi cafenea şi bar şi restaurant. Preţurile sunt la vedere, scrise cu cretă pe tăbliţe negre. Există desigur şi liste cu meniuri, pentru cei care nu se grăbesc. Pe mese, întotdeauna proaspete, flori. E vremea trandafirilor acum şi trandafirii se găsesc pretutindeni. Trandafiri olandezi, cu zeci de nuanţe plecând din alb şi ajungând în roşu cardinal, din galben până spre umbră arsă de pământ. Fiecare restaurant, fiecare cafenea, fiecare bar au un „ce” al lor, numai al lor. Unele localuri amintesc de anii ’30, altele de epoca Art Nouveau; altele de perioada colonială. Sunt localuri regale, după cum altele sunt republicane. Cele regale conţin imagini din viaţa regilor, a prinţilor, a familiei regale. Vin în aceste localuri şi destui republicani. N-am văzut însă nici o regină, Wilhelmina, Iuliana sau Beatrix cu mustăţi. Dreptul la opinie este un drept absolut, respectat cu sfinţenie.

Primăria din Schoonhoven datează din 1452 şi e construită din piatră albă de Gobertingen, la fel ca şi primăria din Gouda.

Geografie lirică: Olanda (7)

Amsterdam

AmsterdamCîteva date despre Amsterdam

Oraş-port în Olanda septentrională şi capitala oficială a ţării, Amsterdamul este aşezat pe ţărmul de sud-est al lui IJselmerer, la 16, 5 km de IJmuiden.

Cel mai mare oraş al Olandei, cu peste 866.000 de locuitori.

A fost supranumit Veneţia Nordului de către italianul Luigi Guicciardini.

Peste 100 de canale şi 600 de poduri, numeroase construcţii pe piloni.

Cel mai important centru de şlefuire a diamantelor din întreaga lume.

Întreprinderi constructoare de maşini (avioane, nave), echipament electrotehnic, uzine chimice de îngrăşăminte, fabrici textile, de prelucrare a lemnului, industrie alimentară.

Sediu al 35 de bănci, al unei burse renumite.

Este legat de toate regiunile ţării printr-un sistem complex de canale, căi ferate, şosele.

Geografie lirică: Olanda (6)

erasmusPatronul spiritual al oraşului rămâne Erasmus. Statuia sa îl înfăţişează cu o carte în mâna stângă, cu dreapta pregătindu-se să mai întoarcă o pagină. E o carte a sa sau un tratat medieval? Greu de spus. Activitatea sa e mai puţin cunoscută astăzi. Cine îşi mai aduce aminte de Adagii, de Manualul cavalerului creştin (Enchiridion militis christiani), de Instituţia principelui creştin (Institutio principis christiani), scrisă pentru viitorul Carol al V-lea, de Novum Testamentum, de Colocvii, de Eseu asupra liberului arbitru, de De sarcienda Ecclesiae concordia? Pentru toţi el rămâne autorul neuitatului volum Elogiu nebuniei, lucrare dedicată prietenului său Thomas Morus. Prin creaţia sa, Erasmus a încercat concilierea între antici şi învăţăturile Evangheliei, pamfletele şi scrierile sale satirice cu caracter antifeudal şi anticlerical netezind drumul Reformei. Nu departe de statuia lui Erasmus se află clădirea bibliotecii, clădire ultramodernă, amintind prin ţevile sale multicolore, de o uzină, în care domină culoarea orange, de Beaubourg, de Centre Pompidou. Numai că, aveam s-o aflu imediat, clădirea bibliotecii din Rotterdam e anterioară cu câţiva ani celebrului Centru din Paris! Alături de ea, „Creionul”, un simplu bloc cu 13 etaje dar terminat cu un vârf amintind de cel al unui creion proaspăt ascuţit.

Lângă Creion, celebrele locuinţe rombice, sfidând parcă simţul nostru comun. De fapt, despre arhitectura olandeză aflasem câte ceva chiar înainte de a intra în Boijmans van Beuningen Museum. În stânga, imediat după ce treci de o impresionantă biserică, se află o clădire modernă. Este Institutul de arhitectură. Aici lucrează, pentru Uniunea Europeană, sute de arhitecţi. În centrul Rotterdamului, arhitecţii au ajut ocazia să se dezlănţuie, să dea frâu liber fanteziei lor debordante.

Gândit ca un enorm centru cultural, centrul cuprinde între altele un teatru, cimematografe, săli de spectacole muzicale, o piaţă acoperită cu un pavaj metalic. Macarale performante, vopsite în carmin sau brun par sculpturi dintr-o perioadă recentă. Când însă intră în funcţiune, tot peisajul se schimbă, pregătind un megaconcert în aer liber, de exemplu.

Geografie lirică: Olanda (5)

DELTA

Neeltje-JansVizităm portul Rotterdam. Mergem pe o şosea paralelă cu portul, perpendiculară cu docurile. Kilometri întregi. Admirăm fantasticul balet mecanic al macaralelor. Nu vreau să mai dau cifre, dar o comparaţie se impune: Rotterdamul, ca port, este de trei ori mai mare decât Marsilia, de exemplu. Nu văd nici o corabie cu pânze, nici un iaht de agrement. „Le vom întâlni la Kampen şi la Deventer” –mă linişteşte Henk.

„Nu poţi cunoaşte şi înţelege Olanda, dacă nu cunoşti şi înţelegi Delta”- mai adaugă filozofic Henk.   Pornim spre deltă. Traseul e destul de complicat: vom traversa pe rând marea şi urcatul în partea de sud-vest a Olandei, până la Middelburg, capitala Zeelandei. Aşadar: Waterworks Delta, Haringvlietdam, Ouddorp, Brouwersdam, Haamstede, Delta expo, Neeltje Jans, Veere, Middelburg. Ne vom întoarce prin Goes, apoi Zeelandbrug, Bruinisse, Grevelingendam, Oude Tonge, Hellegatsplein, Numansdorp, Rotterdam. Un oval uriaş, destul de turtit.

Dar mai întâi trecem prin Brille (den Bril), o anexă a Rotterdamului. Două fapte istorice, legate de Brille. Prima se referă chiar la numele aşezării. Numele îi vine se spune de la ochelarii Ducelui de Alba, care şi-a pierdut aici ochelarii (zün brille), atunci când olandezii au obţinut aici prima victorie, în 1572 împotriva spaniolilor. Şi poate nu întâmplător locuitorii sărbătoresc această victorie chiar de 1 aprilie! Al doilea fapt istoric este statuia reginei Wilhelmina, bunica reginei Beatrix, înfăţişând-o intorcându-se de la Londra, unde a fost şefa guvernului în exil, întorcându-se în Olanda prin Brille, după înlăturarea ocupaţiei naziste. O bunicuţă simpatică, îmbrăcată cam gros, cu căciulă şi palton şi cu o cizmuliţă (cea de pe piciorul stâng) lustruită (statuia e din bronz). Explicaţia e simplă: olandezii simpli îi mângâie sau îi sărută piciorul, apreciindu-i curajul şi iubirea faţă de popor. Regina Wilhelmina are mâna dreaptă ridicată cu un arătător ameninţător îndreptat spre nazişti. Statuia îmi aminteşte de toiagul lui Mircea cel Bătrân în celebrul dialog (ficţional totuşi!) cu Baiazid.

Drumul spre deltă nu e monoton, aşa cum credem la început. Oprim în câteva rânduri. Iarba miroase sărat, a mare. Sărat şi amar. E destul de frig.   Facem câteva poze pe Brouwersdam cu panoramare către insula Goeree. Traversăm podul Zeelandbrug cu o lungime de 6,3 km. Îmi propun să renunţ la superlative. Vizităm Muzeul Deltei Neeltje Jans. E cel mai scump muzeu din Olanda. Poate şi pentru faptul că are multe piese în mişcare. Retrăiesc momentul inundaţiilor din 1953. Printru-un sistem ingenios, eşti plasat chiar în mijlocul viiturii. Eşti înconjurat numai de ape. Filmările sunt de atunci. Nimic trucat, nimic animat, nimic prelucrat pe calculator, nimic digital. Retrăieşti ceva din spaima şi disperarea acelor oameni care şi-au pierdut bunurile, sau chiar viaţa, acum exact cincizeci de ani. În câteva sertare, câteva amintiri: o jucărie a unui băieţel, o păpuşă, un plic care nu va mai ajunge niciodată la destinaţie.