CORNEL PAIU: Ce este un portret fotografic de artă? Cât de departe poate merge artistul fotograf în realizarea unui portret?

LUCIAN STROCHI: Arta fotografică este o artă. Dacă fotograful este un artist, atunci portretul va fi o operă de artă.

CORNEL PAIU: Ce fotografi de artă au marcat istoria artei fotografice la noi şi în lume?

LUCIAN STROCHI: Mi-e greu să mă pronunț despre fotografi străini, dar la noi cred că Adolphe Chevalier sau Carol Popp de Szathmari au marcat istoria artei fotografice de la noi. Asta și pentru că au fost pictori sau au avut suflet de pictori.

CORNEL PAIU: Cum comentaţi invazia actuală de imagine, însă, mai puţin de fotografie, de artă fotografică?

LUCIAN STROCHI: De ce trebuie s-o comentăm? Imaginea a învins cuvântul, asta e clar. Limbajul ei este unul universal, nu are nevoie de traducere.

CORNEL PAIU: Ce credeţi despre fotografiile de grup?

LUCIAN STROCHI: Cineva câștigă din această asociere. Eu numesc aceste grupări „Sindromul Vlahuță”. Vlahuță vroia să fie considerat un clasic îl literaturii române și nu scăpa prilejul să se pozeze cu Caragiale, cu Coșbuc sau cu Delavrancea. Nu devii mai genial dacă te pozezi cu un academician sau mai celebru dacă te pozezi cu un actor. Le accept pe cele făcute cu ocazia unor aniversări, comemorări, întâlniri colegiale de peste ani.

CORNEL PAIU: Ce sentimente aveţi în faţa aparatului de fotografiat? LUCIAN STROCHI: Am o relație cu el ca Voltaire cu Moartea: ne salutăm, dar nu ne zâmbim. Fotografia, în sine, e alienantă: îngheață timpul, e un act pur de narcisism. A face o poză e o punere la zid. Prima mea poză de buletin era de groază: apăream ras în cap și pus la zid (zidul școlii). Apoi am acceptat ideea. Ne „imortalizăm”. Fotografia nu ajută memoria, ci o pulverizează. Singurul aspect frumos într-o fotografie e numele ei: „foto(s)” înseamnă lumină și „grafein” a scrie. Deci „a scrie cu lumină”, ceea ce e frumos, să recunoaștem.

CORNEL PAIU: Cât de mult credeţi dvs. că a influenţat Serghei Esenin poezia română? Când întreb asta, am în vedere că speranţa lui de a avea urmaşi e mărturisită clar în versul: „Şi mulţi din tine îşi vor face ţel.” Dintre aceşti „mulţi”, pe cine aţi evidenţia? Unul, poate cel mai important, de la noi, este, desigur, Nicolae Labiş.

LUCIAN STROCHI: Orice poet e unic, exercită și primește influențe. E și cazul lui Serghei Esenin, poet iubit în România, bine tradus de George Lesnea și de Zaharia Stancu. A spune că a influențat literatura română e cam mult și asta pentru că la noi sămănătorismul și tradiționalismul cam trecuseră pe vremea când Esenin își publica primele opere. Totuși, în afară de Lesnea și Stancu, Esenin i-a mai influențat pe Mircea Dinescu, pe Ioan Alexandru (pe vremea când semna Ion Alexandru) și chiar pe Adrian Păunescu. Dar pe toți acești poeți la începuturilor lor. Nu reușesc să depistez influențe reale ale poetului rus asupra lui Nicolae Labiș. Acesta se trage mai mult din Rimbaud, pe care îl și evocă în versurile sale.

CORNEL PAIU: Ce înţelegeţi dvs. prin teme marginale în literatură/ artă?

LUCIAN STROCHI: Temele mari ale literaturii sunt foarte puține: dragostea, natura, destinul, timpul, relațiile interumane, moartea, nașterea. Nici zece. Există însă subteme, cum ar fi pădurea, din care iradiază motive literare precum copacul, ramul, frunza, labirintul,etc. Cred că temele marginale la care te referi sunt subtemele. Sunt însă și alte teme marginale cum ar fi politicul, monarhia, republica, revoluția, detenția, tirania, care pot interesa la un moment dat. Temele marginale nu sunt teme eterne, ci ocazionale. Cooperativizarea a fost o asemenea temă. Sau lupta cu chiaburimea, cu tâlharii din munți. Sau omul nou. Dacă nu sunt, se pot inventa oricând teme marginale.

CORNEL PAIU. V-aţi programat niscaiva întâlniri de grad înalt, spirituale, cu Herodot, Aristotel, Parmenide, Homer, Pindar, Sofocle, Fidias… sau, poate, chiar cu Poseidon, Hermes sau Hefaistos? Sau de ce nu, cu Atena, cea înţeleaptă… Sau, poate, cu metafora (geo)poetică mai recentă a unor Odysseus Elytis sau Konstantinos Kavafis?

LUCIAN STROCHI: Să nu-i uităm nici pe Gh. Seferis sau Sapho. Sau pe Ulise, Apollo, Afrodita… Dar cred că e interesant și grecul simplu, neîmpovărat de eroi sau de zei…

CORNEL PAIU. Vă pregătiţi să faceţi o călătorie în Grecia. Unde anume? Ce aşteptări aveţi? E prima călătorie pe care o veţi face pe melegurile vechii şi însoritei Elade?

LUCIAN STROCHI: Nu, e a treia călătorie în Grecia, dar e prima care include și câteva insule (vreo șase la număr). Mă voi întâlni cu cultura, mitologia și istoria „bătrânului continent”, cu Atena, Salonicul, Teba, Ioanina, Livadia, Sparta, Olimpia, Delfi, Micene, Meteora, Epidaur, Corint, Corfu, Kefalonia, voi trece prin zece provincii istorice ale Greciei.

CORNEL PAIU. Ce părere aveţi de manifestările de până acum, prilejuite de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri? Credeţi, că vor avea finalizări concrete, palpabile sau vor rămâne numai în acest stadiu festivist, diplomatic şi aş spune aproape steril?

LUCIAN STROCHI: Nu comentez un proces în curs. Oricum se îngrămădesc prea multe(și mărunte) sub o umbrelă generoasă. Și e păcat.

CORNEL PAIU. Şi, totuşi, acceptând că domnia sa are dreptate, vin şi vă întreb, oare de ce? Oare se fac răspunzători pentru această stare de fapt, nişte „vinovaţi”?

LUCIAN STROCHI: Există călăi de profesie, vinovați de profesie, victime  colaterale. Un geniu poate răsturna monotonia unei epoci.

CORNEL PAIU. Mi-e cunoscut faptul că la aniversarea a 75 de ani de la Marea Unire, aţi fost invitat la Alba Iulia. Ce amintiri aveţi de la acel eveniment, petrecut acum un sfert de secol?

LUCIAN STROCHI: Cel mai mult m-a impresionat o reconstituire involuntară. Spre Alba Iulia veneau zeci de căruțe, sute de călăreți cu steaguri, gătiți ca pentru o mare sărbătoare, multe lume îmbrăcate în straie populare. Pe la case și porți erau arborate steaguri tricolore. Asta până când am ajuns aproape de casă. Atunci mi-am dat seama că există totuși intensități diferite cu care trăiești un act istoric sau altul. Mihai Viteazul e unic, dar îl percep diferit muntenii, moldovenii, ardelenii.

CORNEL PAIU. „Climatul literar actual de la noi este cu siguranţă cel mai anost din întreaga istorie modernă a literaturii.” (Nicolae Manolescu, „Despre climatul literar”, Editorial, în „România Literară”, nr. 19, din 27 aprilie 2018, p. 3). Ilustrul critic vine, desigur, cu argumente mai mult decât plauzibile, în sprijinul afirmaţiei de mai sus. Totuşi, îndrăznesc să am anumite rezerve. Dvs. ce credeţi?

LUCIAN STROCHI: Sunt convins că dacă Nicolae Manolescu trăia în perioada pașoptistă, în perioada marilor clasici, în perioada interbelică ar fi avut aceeași impresie. Întotdeauna suntem prea exigenți cu noi și prea toleranți cu alții, când e vorba de apriorisme (spațiu, timp).