Aparent, cartea lui Petru Chirică nu invită la lectură din cauza titlului său neutru, valabil pentru orice octogenar care se hotărăşte să-şi scrie şi să-şi publice „memoriile.”

E numai o primă impresie, contrazisă violent de conţinutul   şi de stilul cărţii. Un conţinut incitant, cu ambiţii „totalitare”; un stil alert, punctat cu mult umor.

În căutarea satului pierdut, autorul foloseşte cele mai neobişnuite metode, de la studierea unei cărţi religioase, la contactul cu Arhivele Statului, cu martori, cu profesori doctori, cu oricine îi poate furniza o informaţie. Şi pe măsură ce se iniţiază, vechimea satului Prăjeşti, din comuna Secuieni creşte. Sunt amintite diferite date între care 1809, 1762, 1815, 1803, 1755, 1612, 1558, 1428. Această ultimă dată îi este comunicată de prof. dr. Doru Mihăescu, care îl anunţă că a găsit în  volumele I şi VI ale colecţiei  Documenta Romaniae Historica, o atestare „tot sub numele de Costinţi, în anul 1429 şi sub numele de Prajea, în anul 1428, în timpul lui Alexandru cel Bun.” (Costinţi şi Prajea –nume mai vechi ale satului Prăjeşti.) În legătură cu numele: multe localităţi au nume precum Pârjol, Ardeoani –sugerând un incendiu de proporţii în zonă). Sunt evocate multe alte nume între care Ion Neculce, Nicolae Cartojan, Ioan Mateiu Ghica-Voievod…