Vecinicul Eminescu: Catedra „EMINESCU”
Înfiinţată de către un grup de entuziaşti profesori de la Universitate, catedra „Eminescu” îşi dovedeşte din plin funcţionalitatea: printre ambiţiile (mărturisite) ale catedrei se află un buletin „Eminescu”, cuprinzând comunicările interne şi externe (venite din partea unor „amici” ai catedrei – unii eminescologi de rasă), o ediţie critică EMINESCU (obţinută prin confruntarea dintre toate ediţiile critice existente, în plus unele corecţii din ultimii ani), un Dicţionar al postumelor.
Dar, dincolo de alte fapte semnificative, m-aş opri la acel suflu (pe care nu ezit să-l adjectivez: eroic), care animă pe participanţi la una sau altă conferinţă – cursurile Zoei Dumitrescu – Buşulenga şi ale lui Gh. Bulgăr fiind, de fiecare dată, veritabile conferinţe.
De altfel, vreau să cred că ideea generoasei iniţiative, aceea de a iniţia o catedră care să poarte numele celui care a însemnat (şi înseamnă) „sinteza gândirii şi simţirii poporului român” a pornit dintre anonimi, de la acei anonimi iubitori de poezie, din Bucureşti şi de aiurea.
Mă gândesc că această idee ar putea fi generalizată: ce aţi spune de o catedră „Enescu” la Conservator, o catedră „Coandă” la Politehnică, una „Brâncuşi” la Arte plastice?
Evident, înfiinţarea unor asemenea catedre ar trebui înţeleasă în spiritul ei: dincolo de restituirea operei, a omului, a epocii în care acesta a trăit şi şi-a zămislit opera, rămâne acel aer generos, acea gândire dinamică, creatoare, care a animat minţile creatorilor sus-numiţi.
Iar pentru români, înfiinţarea catedrelor rămâne un titlu de glorie prin materializarea unor visuri de pietate şi de împliniri necesare.
Lucian Strochi
Prima dată cînd i-am auzit numele, rostit de cineva în vârstă, cu infinit respect, mi-am spus că nu se poate să te cheme aşa, că ăsta nu e nume, că ce nume e acela care vorbeşte de eminent, am început să mă joc cu numele lui în răspăr, adică invers, i-am înlăturat escu atât de familiar şi de specific românilor şi am citit nime, citit invers şi în ecou aş fi avut nime nime, adică nimeni, dar nu un nimeni restrictiv şi pustiu, ci un absolut al unui grad de comparaţie neinventat încă.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.