Eseu: ATITUDINI/AMPLITUDINI MIGRATOARE

ATITUDINMărturisesc că nu cred în puritate. În puritatea omului. Tot ce e pur este de esenţă divină. Omul este de la natură impur ţi în asta constă farmecul său (ca specie). Aproape orb (din punct de vedere al şoimului), aproape surd (din punct de vedere al delfinului(, insensibil la diferenţele de temperatură (din punct de vedere al şarpelui cu ochelari), lent (din punct de vedere al ghepardului), fragil (din punct de vedere al rinocerului) ş.a.m.d., omul rămâne suma imperfecţiunilor sale. Dar şi domn şi stăpân pe planeta albastră.

Limba este o minunată născocire a omului. Mai importantă ca focul, roata sau pârghia. Limba este impură ca un popor. Atunci când savanţii au încercat să o purifice, rezultatele au fost hilare, ridicole, absurde. Limba română e un unicat. Pe un  fundament fertil de limbă latină vulgară, amalgam de slavă veche, neogreacă, turcă, franceză, maghiară, germană, italiană, engleză. Limba română este impură şi în această impuritate constă farmecul său. Forţa ei persuasivă. Moliciunea ei. Asprimea ei. Precizia şi imprecizia ei. Pe teritoriul limbii române au migrat cuvinte. Au venit, s-au dus. Unele au rămas. Cu folos. Să lăsăm deci neologismele să migreze peste/prin limba română. Dar…

Limba română nu e  o colonie, o limbă bananieră. Încercările disperate ale unora de a o transforma într-un amestec anglo-americano-român sunt hilare, ridicole, absurde. Maimuţăreala vine din incultură(sora prostiei şi vara primară a sclaviei). C e va să zică adică „little big super market”? Dar a „stepui”? (a „păşi”- pentru neavizaţi). Am scăpat de „iarovizare” şi de micii „miciurinişti”. Ar fi păcat să facem tumorău lobi pentru ca în giobul nostru să insaidărăm şotcaturile unei limbi altfel ilustre…

Nu de alta, dar nu n-ar înţelege nici ei…

Lucian Strochi

Eseu: APOCALIPSA CĂRŢILOR

APOCALIPSA CĂRŢILORAm citit recent o carte frumos ilustrată şi desigur foarte scumpă editată într-o ţară occidentală, care se intitula cam aşa: CELE 12 APOCALIPSE. Ni se arăta, cu argumente ce păreau corecte la prima vedere, cele 12 posibilităţi de dispariţie a planetuei pământ şi, implicit, a noastră.

Se vorbea de ucigătorul egect de seră şi de încălzirea globală, de poluarea excesivă  (s-a găsit stronţiu radioctiv şi în laptele mamar!), despre tulpinile tot mai rezistente ale unor bacterii şi viruşi, despre un cataclism nuclear, despre pericolul galben, despre o cometă otrăvitoare (coada cometei avea destulă cianură încât să otrăvească toată atmosfera terestră), despre năbădăioşi meteoriţi care ar dori un contact fizic cu planeta albastră destre conflicete planetare, despre hrana tot mai neîndestulătoare pentru cei 10 miliarde de indivizi de pe Terra etc.

Eseu: POEZIA AMPLITUDINALĂ (I)

cantul-nibelungilorPoezia a apărut încă din copilăria omenirii. Toate marile creaţii literare sunt la început în versuri. Uneori dimensiunile acestor opere sunt impresionante, depăşindu-se 600000 de rânduri.

Epopeea este genul predilect, permiţând cosmogonii, teogonii, ilustrarea unor concepţii generale despre lume şi viaţă, mituri. În fond epopeea reunea doză condiţii necesare şi suficiente pentru o literatură orală: narativul, ceea ce presupune diacronicul, succesiunea, logica dezvoltării epicului şi mnemotehnicul, ce permite reţinerea şi apoi transmiterea unui text de dimensiuni apreciabile.

Ramayana, Mahabharata, Panciatantra, Epopeea lui Gilgameş, anumite scrieri egiptene şi tibetane, Biblia, Odiseea, Iliada, şi, mult mai târziu Cântarea lui Roland, Cidul, Cântarea Nibelungilor, Beowulf, Cântec despre Oastea lui Igor, Kalevala – sunt creaţii în versuri, amintind despre întemeierea unor culturi şi popoare, permiţând o viziune eroică, civilizatoare.

Decisiv este mnemotehnicul, versul ritmat permiţând reţinerea unor texte imposibil de reţinut dacă ar fi scrise în proză, având acelaşi fir narativ. (Basmul este singura operă literară în proză mnemotehnică, dar în cazul său intervin doi factori esenţiali: stereotipia şi repetiţia). Copilul elen reuşea să reproducă, fără prea mari eforturi, Iliada.

Totul stă în mărime şi ordine – postula Aristotel.

Urieşescul e un sentiment ce derivă dintr-o nostalgie a omului: aceea de a fi zeu, demiurg, de a domina moartea, destinul, viaţa, dragostea.

Într-o perioadă în care scrisul aproape că nu exista (ca realitate ficţională, nu funcţională), epopeea era istorie, literatură, mitologie, cod de legi, filozofie, testament.