Cartea vrăjită

Când aveam vreo şapte ani, am descoperit în podul casei o comoară adevărată: o ladă cu cărţi, ale tatălui meu, de pe vremea când fusese elev. Am scotocit curios şi nerăbdător prin ladă şi am ales mai ales cărţile cu poze, pentru că, credeam eu, acestea se citeau mai uşor. Am găsit însă şi o carte ciudată, care nu avea rânduri, ca celelalte cărţi, ci doar cuvinte răzleţe. Am crezut la început că e o carte care fusese tipărită greşit, dar am renunţat repede la acest gând. Cartea era destul de nouă, era cartonată şi, oricum, era pusă alături de celelalte cărţi.

cartea-vrajitaAm ales o carte cu poze cu animale şi am coborât. Am citit cartea, dar gândurile mele au rămas acolo, în pod, la cartea aceea fără rânduri, pe care o socoteam cu cât mă gândeam mai mult, o carte vrăjită. Nu ştiam de ce credeam că e o carte vrăjită, dar simţeam că aşa trebuia să fie. Am urcat a doua zi în pod pe furiş, nu vroiam să împart cu nimeni taina mea şi am căutat cartea. Era acolo, dar parcă cu şi mai puţine cuvinte, abia câteva pe o pagină întreagă. Am vorbit cu cartea, am întrebat-o ce i s-a întâmplat, dar cartea nu mi-a răspuns.

Îngerii lui Ştefan

Eram trei buni prieteni: Vasile, Ştefan şi Gheorghe. Prietenii mei, adică Ştefan  şi Gheorghe, zis şi Gigi şi Gicu, şi George după cum îl strigau rudele – că avea o mulţime! – erau cu un an mai mari decât mine. Ne plăceau toate anotimpurile, dar cel mai mult  iarna: ne dădeam cu săniuţa, făceam oameni uriaşi de zăpadă şi pe urmă vorbeam cu ei, erau atât de înalţi, încât ne speriam de ei, mai ales dacă vorbeam şi ei cu noi sau nouă ni se părea că ei vorbesc cu noi. Apoi veneau sărbătorile de iarnă. Ne strângeam la Gheorghe să repetăm. Nu ne deranja nimeni, ba chiar bunicul lui Gheorghe, Gheorghe, căci tot Gheorghe îl chema şi pe bunic,  ne explica tacticos, tot răsucind câteva fire de tutun pe care nu le fuma niciodată, că Viflaim vine de la Betleem, adică oraşul în care s-a născut Hristos, căruia i se spune Mântuitorul pentru că tatăl său, adică Dumnezeu l-a trimis în lume / într-al său nume / să se nască / şi să crească / să ne mântuiască, că Mesia este tot Hristos, adică Iisus, că Fecioara Maria se mai numeşte şi Precista, adică Preacurata. Bunicul Gheorghe mai ne vorbea şi despre ianuarie şi ne spunea că numele îi vine de la un zeu roman cu două feţe…

-Cum: cu două feţe?!? Un om nu poate avea decât o faţă… protestam noi.

-Da, aşa e, aşa ar trebui să fie oamenii… Numai că zeul acesta, pe numele său Ianus, nu e om, e un zeu şi are două feţe: una cu care priveşte în trecut, adică la anul care s-a dus şi alta spre viitor, adică la anul ce va să vie.

-Dar de ce merg oamenii mari cu plugul şi copiii cu pluguşorul,  că doar iarna nu se ară?

-Ei, asta e mai greu de explicat. Oameni vor să spună prin asta că dacă eşti harnic şi ari, semeni, culegi cât mai din vreme recolta, atunci vei fi cu adevărat bogat. Nu se spune că omul gospodar trebuie să-şi facă iarna car şi vara sanie?

Cele trei daruri de preţ ale împărăţiei

A fost odată ca niciodată un împărat şi o împărăteasă ce domneau fericiţi şi liniştiţi într-o împărăţie bogată, de la capătul acestei lumi.

Numai că timpul trecea şi împăratul şi împărăteasa erau pe zi ce trece tot mai trişti, pentru că nu aveau copii.

Într-una din zile, împăratul de hotărî să-l cheme pe cititorul în stele şi zodii şi-i spuse:

– Cercetează stelele şi zodiile şi află de ce nu putem avea eu şi împărăteasa copii şi dacă se poate face ceva pentru dezlegarea acestui blestem, căci blestem trebuie să fie.

Cititorul în stele şi zodii se înclină tăcut şi urcă în turn unde se găsea biblioteca împărăţiei şi o lunetă care îl ajuta să citească stelele. Şi tot tăcut rămase noaptea întreagă şi când se făcu dimineaţă coborî din turn şi  se duse în sala tronului unde îl aştepta nerăbdător împăratul:

– Mărite împărate am cercetat stelele şi zodiile şi ele nu mi-au desluşit nimic. Ceva am aflat totuşi: dacă mâine împărăteasa va alege un dar potrivit de la vreunul din supuşii tăi, va rămâne grea pe dată. Dar trebuie să aleagă doar un singur dar şi are voie doar o singură încercare. Dacă nu va reuşi, lucrurile vor rămâne mai departe ca până acum.

Împăratul se întristă şi se bucură şi-i spuse totul împărătesei, cerându-i să fie atentă când va alege darul.

Apoi dădu sfoară în ţară, cerându-le tuturor să vină cu un dar la curte, pentru ca împărăteasa să aibă de unde alege. Veniră, din toate colţurile împărăţiei, nobili vestiţi cu daruri scumpe pentru nou-născuţi, negustori de mătăsuri cu veşminte moi, pescari cu peşti plini de icre, ţărani cu pâini atât de calde că scoteau încă aburi, oşteni viteji cu arme potrivite pentru un viitor prinţ. Ba se spune că şi soarele mângâiase blând obrazul împărătesei.

Dar împărăteasa respinse toate darurile, neştiind pe care să-l aleagă, ştiind că nu are voie să greşească.

Aproape de asfinţitul soarelui se apropie de ea o cerşetoare-vrăjitoare  care, fără vreo vorbă, îi întinse împărătesei un măr roşu. Când îl văzu, împărăteasa înţelese că acesta trebuia să fie darul vrăjit şi muşcă pe dată din măr, chiar înainte să-i mulţumească vrăjitoarei pentru dar. Şi pe dată simţi că a rămas grea şi spuse acest lucru şi împăratului care se bucură foarte.

Trecură nouă luni şi împărăteasa născu trei prinţi, unul mai frumos ca altul, căci nimeni nu-i putea deosebi.

Întreaga împărăţie se bucură mult de veste şi de întâmplare şi serbările se spune că au durat trei zile şi trei nopţi.

trei-daruriTrecură anii şi împăratul se tot întreba cui să lase împărăţia. Grea alegere, pentru că nici el nici împărăteasa nu mai ştiau care fusese primul născut şi apoi, când e vorba de gemeni, se poate spune că ei se nasc deodată.

Împăratul îşi aduse aminte de cititorul în stele şi-l chemă din nou:

– Cititorule de stele şi de zodii! Mă aflu în grea cumpănă, căci nu ştiu cui să las împărăţia în grijă. Cercetează stelele şi zodiile şi poate îmi vei da un sfat.

Cititorul de stele şi de zodii urcă din nou în turn, stătu o noapte întreagă acolo cercetând stelele şi zodiile şi a doua zi coborî mohorât:

– Mărite împărate, am cercetat degeaba stelele şi zodiile, căci ele nu mi-au spus nimic. Totuşi una dintre stele, mai milostivă, s-a îndurat de mine şi mi-a spus:

– Du-te şi spune-i împăratul să-şi trimită prinţii  în împărăţie, şi, timp de una an, aceştia să întrebe înţelepţii şi nebunii, copii şi bătrânii care e cel mai potrivit dar pe care îl poate primi o împărăţie, pentru a dăinui în veci. Dar numai tu, Slăvite împărate, vei putea alege învingătorul şi astfel împărăţia să-şi afle moştenitorul.