CĂLĂTORIA UNUI POET SINGULAR – Tudorel Radu
Călătorie de unul singur este o parafrază, ironică desigur, la o celebră carte a lui Jean Jacques Rousseau: Visările unui hoinar singuratic.
TUDOREL RADU îşi propune o călătorie iniţiatică în cinci etape (cinci este se ştie cifra actului, a ātmanului -indian), dintre care prima etapă e Călătorie de unul singur, iar ultima Reîntoarcere în cotidian. Între prima şi ultima etapă, trei popasuri (Un popas. E timpul…; Alt popas. Din iubire…; Popas. Natural;).
Imagistic, cartea e o scară cu cinci trepte, o scară orizontală, aparent neobişnuită, dar umană, spre deosebire de scara ascensională, ce urcă la cer, dar părăseşte umanul.
Tot cinci sunt şi temele acestei cărţi: omul (eul liric) – în relaţie cu celelalte teme: timpul, dragostea, natura şi călătoria.
Lucrurile nu sunt simple decât în aparenţă, pentru că temele se compună dual, ternar şi cuaternar între ele. De exemplu: călătorie însemnă om, se desfăşoară în timp, în natură, poate avea ca finalitate iniţierea, adică dragostea. Timp însemnă om (cu funia de timpuri din el: timp cronologic, astral, psihologic, biologic), natură (stările alotropice ale naturii sunt relevate de timp – anotimpurile), dragoste (timp suspendat, eternitate), călătorie (călătorim în timp sau timpul călătoreşte în/prin noi). Ş.a.m.d.
Călătoria de unul singur este una tragică, din lipsa sentimentului şi a dialogului.
Călătoria începe cu… staţionarea, cu răgazul, cu pregătirea spre iniţiere: Opreliştile/ Fac trăirile mai intense/Când sunt depăşite de timpul fragmentat/De simţurile pornite la vale / Prin spaţiul fără dimensiunile/ Finite…p.5
Prestigiul lui Eminescu este imens. Cel puţin pentru / printre români. Pentru majoritatea românilor, Eminescu este Poetul, Poetul naţional, Geniul, tânărul delicat de pe coperta întâi a unui caiet de şcoală, privind visător şi adolescentin, undeva, în zare, la steaua singurătăţii. Orice român, capabil să recite pe de rost o strofă eminesciană are impresia că îl cunoaşte pe Eminescu, că îl înţelege perfect, ba chiar e în stare să aducă şi argumente în favoarea „genialului poet”.
Există numeroase încercări de a clasifica opera lui Eliade.
Mărturisesc că l-am cunoscut pe Calistrat Costin destul de târziu ca poet, deși pașii noștri s-au intersectat în timp de câteva ori prin Bacăul… bacovian sau prin Piatra…nemțeană, infirmându-se astfel lema că întâi cunoști opera unui scriitor și abia apoi, dacă mai apuci, pe scriitor în carne și oase.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.