Trenul de sticlă: Ore suplimentare
Ore suplimentare impresionează prin jocul autorului cu timpul, timp care se despică asemenea unei limbi de şarpe: pe de o parte e vorba de un timp perfect circumscris unei epoci (cea socialistă), pe de altă parte e vorba de un timp etern, mai mult decât durativ. Grupul statuar e impresionant, dinamic, o antipietà. Simbolic, profesoara capătă un nume abia în final, un nume de înger, Angela, aşa cum alţii capătă statutul de sfinţi. (Eugeniu Zloteanu)
Cititorului i se oferă inclusiv o imagine realistă a satului, cu problemele oamenilor, cu felul lor de a fi, toate văzute cu ochii unei profesoare debutante în învăţământ, ajunsă, prin repartiţie, într-un sat, unde este nevoită să accepte 6 ore suplimentare la o şcoală ce se afla la o distanţă de 6 kilometri de şcoala unde era titulară şi pe care era nevoită să o străbată pe jos. (Constantin Tomşa)
Compararea inspectorului şcolar, „de teritoriu”, cu ceea ce este protopopul între clericii aparţinând unui unităţi administrativ-bisericeşti ne stârneşte şi zâmbetul şi curiozitatea, ştiind faptul că autorul nostru nu face niciodată o afirmaţie fără a avea în vedere o construcţie mult mai elaborată. Profesia de dascăl, ca şi aceea de preot, implică, alături de necesitatea exercitării acestora din vocaţie, spirit de sacrificiu, insistenţă ritmică, infinită răbdare şi, o doză semnificativă de inocenţă. Tulburător în aceste caracteristici este portretul unei tinere profesoare, Angela, căreia autorul, deliberat îi atribuie un nume simbolic, angelic, răsplătindu-i şi în acest mod corectitudinea şi devotamentul profesional şi civic. Este portretul unei persoane practicantă a virtuţii, în orice împrejurare, cu încredere în bune rezultate, din convingerea că aşa e bine, aşa e cinstit, aşa se cuvine. Din acest unghi, gestul unui fost elev („Americanul”, şi el anonim, străin), care-i aşează la crucea de la mormânt, un monument reprezentând un înger de ciment, este un emoţionant act de recunoştinţă. Gest anonim, aşa cum trăise şi profesoara sa. Acest anonimat pare a fi exorcizat tocmai prin acest înger de ciment, care printr-o suită de întâmplări ajunge să fie ocrotitorul unei grădini particulare, anulând, poate, în acest fel, metafizic, înstrăinarea de-o viaţă al celei căreia îi fusese dedicat şi căreia trebuia să-i vegheze somnul de veci. La extremă, revoltător, dar profund moralizator, prin exemplul negativ ilustrat, de neurmat, este portretul preotului Gheorghe. Insistenţa exegezei ar necesita adâncimi teologice mereu actuale. Dragostea autorului pentru lingvistică este şi aici evidentă. Ce sunt oare aceste „ore suplimentare”? Riscăm a le defini ca fiind acele ore care ţin de planul metafizic, care se coordonează după alte repere şi reguli, care curg pe axa sufletului. (Cornel PAIU)