În timp, bun strateg, Victor Stan şi-a stabilit, în volumele sale de versuri, câteva direcţii de acţiune, alegând de fiecare dată tonul cel mai potrivit şi stilul care pare a nu-l trăda niciodată.

Temele sunt alese cu grijă şi dragostea nu poate să lipsească la apel. Propunerile imaginarului sunt proaspete şi uneori inedite: Ești tânără și foarte frumoasă/de tine nu mă mai pot lepăda/grăbește-te, pătrunde-mi în casă/să-mi bubuie crivățul verde al stelelor /cuibărit sub manta! (CÂNTEC DE AŞTEPTARE);

Te-nchipuiam de iarbă uneori/înavuțind sub lut nemărginirea/precum o trecere din aurori/ într-un colind Bunavestirea! (STĂPÂN PE TAGMA DE CUVINTE); Ardea în flăcări noapte-n părul tău/era ca o ispită-ntunecoasă,/dulce păcat dumnezeiesc,/ întruchipare pururea frumoasă! //Și-n trupul tău era o amânare,/o revărsare mută de dorințe /perpetuând grădini crepusculare / ducând o floare albă între dinți! (GRĂDINI CREPUSCULARE); Hai, iubito, împreună /în templu retinei/să putem auzi gâfâitul izvoarelor, /miresmele de aur ale pâinii! //A venit toamna și-n văzduh/aud cum își preschimbă lumina/copacii seduși de triunghiul cocoarelor! (ÎNDEMN);Ți-am trimis în dar melancolia/ca pe-o floare albă de cireș/dinspre stele ți-am trimis solia/s-o primești iubito fără greș! (PE CĂRĂRI ALBIND…); Ți-am adus în dar nemărginirea, /un izvor cu tufe colorate/să-mi aștepți c-o pajură venirea/din imperiul florilor brumate! (MĂ PRIVEŞTI…).

Tonul devine stins, rostit parcă de altcineva, poate un înger: Atât de tineri, Doamne, eram/în faţa scutierilor,/sângele nostru scut străveziu,/roată de aduceri aminte suflet viu.//Venisem să culegem licuricii tăcerii:/guruitul hulubilor surghiuniţi în pustiu,/neliniştea doritelor noastre icoane,/lutul însetat cu miros azuriu,/atât de tineri… ATÂT DE TINERI sau: Mi-e steaua vinovată de azur/din clipa-n care-am vrut să zbor/izbind cu tâmpla verdele contur/din lut osânda florilor de măr! VISÂND PRIVIGHETORI sau: Mă vor statuile sub crângul nopţii/pe tâmplă mă sărută-aceeaşi stea/iarba-n livezi îşi înspăimântă roua,/un vulture boltindu-se mă bea! TÂRZIU ŞI LUNG şi încă: Dacă-o fi când n-oi mai fi,/lujer de lumină gri/să nu-mi faci culcuş de iască/verdele să mă bocească!//Fă-mi altar tăcut din flori/cu stele la subţiori!/Cerul cu arzânde ape/să mă mângâie sub pleoape! LUJER DE LUMINĂ GRI

A doua secţiune a volumului, intitulată Versantele anotimpului roşu, debutează            într-adevăr ca un jurnal de campanie, după chiar mărturisirea autorului: În timp ce vecinul de peste drum cânta /de teama pierzaniei/un cântec la trompetă/am reuşit să-mi ticluiesc jurnalul la zi, JURNAL DE CAMPANIE

Impresionismul se transformă în expresionism, trecând printr-un simbolism bacovian:

În abatoarele oraşului/înflorise din zăpezi trandafirii!/Abureşte carnea de tun!/Şi eu nu mai ştiu cine sunt!/Am uitat de pe-acum tabla înmulţirii/de tot ce văd mă simt că-s vinovat! ARITMETICĂ

În momentele de răgaz, asistăm la un limbaj jurnalistic, devenit absurd în context, ridicol prin redundanţă: Conform obiceiului suntem cu ritmul la zi:/recoltele record sunt contabilizate/în arhive migălos ticluite;/cifrele sunt toate a-ntâia!/Curând vor fi trecute în Europa/în tratatele de istorie!//Un grup de ţărani au fost surprinşi/(în piaţa Obor) înghesuindu-se să aducă în sat/câteva pâini aburite de lacrimi!/Era decembrie! Pe străzi delirau clopoţeii/prevestind în câmpia română o nouă prognoză!… FILE DIN ARHIVĂ sau: Rezervaţia a fost împrejmuită /cu sârmă ghimpată! /Mai marele stăpân al gheţarilor a dispus/să se facă un experiment ştiinţific de importanţă istorică necunoscut de tratatele de biologie!//Vietăţilor asemănătoare la chip cu viitorul om/din „Epoca de Aur” le-au fost transformate/locuinţele în camere frigorifice, tipice timpului nostru modern! Unii au fost de părere că în /condiţiile date proviziile de alimente pot fi dramatic reduse. Riscul supravieţuitorilor devenind /astfel mai sigur. EXPERIMENT şi încă: Respiraţia muribunzilor din groapa comună/a fost sesizată de satelitul plasat pe orbită./Bătăile inimii sunt urmărite de-un radar /de tip special mai afurisit decât cel al poliţiei!//Ochiul lunetei va fi folosit în caz de primejdie!/Tactica rămâne valabilă până la capăt.//Vă salut şi vă doresc /o demonstraţie de forţă plăcută!/Pe măsura puterilor şi gloanţelor fiecăruia;/a jeturilor de apă potabilă/şi-a mult îndrăgitelor /şi preferatelor gaze lacrimogene… ARSENAL PREISTORIC

Poemele pendulează între imagini dilatate statice, supuse contemplaţiei şi meditaţiei:

Lacrimile care au curs/au fost strânse cu grijă -/devenise un fel de obicei personal,/un fel de beţie! LUĂRI DE POZIŢIE şi ca într-un delir proleptic, pre viziuni: În parlament cleveteala se vinde cu milionul/şi răsar peste noapte partidele ca ciupercile!/Explodează în stele de-atâta intrigă atomul;/la tarabe se scumpesc de mâine scovergile! PARLAMENTARĂ

Din acest moment se declanşează apocalipsa. Victor Stan intră în Infern asemenea lui Dante. Numai că Victor e singur:

Inteligenţa ascuţită a poetului îl face să evite amplitudinile, frescele, panoramele generoase, în favoarea unui detaliu aparent insignificant, dar care poate fi, proustian, declanşator de analepse, dar şi de posibile proiecţii viitoare: Am mers o vreme pe brânci descoperind/în ţărână o agrafă de aur!O mai văzusem cândva!/Trebuia să i-o înapoiez tinerei actriţe/care-mi făcuse semn!//Înaintasem pe brânci! /Răsfoiam parcă o carte cu file de lut/mirosind a gutui!/Între mine şi ceilalţi păstram distanţa!… //O armată de îngeri rămaşi pe pământ/să-ngroape sămânţa sub brazde!… AMFITEATRUL SPERANŢEI (Cât de departe suntem totuşi de desenele lui Damian, din perioada Gândirii, când îngerii făceau muncile agricole, aşa cum altădată soldaţii, studenţii şi elevii!)

Poetul se adresează dublului său, Caligraful, prietenul, martorul, umbra, stenodactilograful personal, responsabil cu zicerile poetului: Preumblă-te, Caligrafule,/peste imperiul de purpură!/Peste prundişul hidromelului verde!/Acolo unde aerul ţipă bezmetic, /melodios unduindu-se/în pofida tuturor vitregiilor! AERUL MELODIOS UNDUINDU-SE

Notaţia e scurtă, chiar dacă e vorba de o rugă adresată Divinităţii: Înzdrăveneşte-ne Doamne puterile şi privirile/să putem supravieţui;/să nu ne strivească aripa crunta obidă; RUGĂ

Revoluţia se opune poeziei. Afirmaţia pare hazardată, întrucât revoluţia începe cu o luptă, iar lupta şi revoluţia sunt surori bune.

Epopeea nu e altceva decât o luptă. Homer fără Iliada e greu de conceput. La fel vom găsi lupte crâncene în Cântarea lui Roland, Beowulf, Cântarea Nibelungilor, Cântecul Oastei lui Igor sau orice altă epopee. Pentru că vom găsi în ea ideea de întemeiere, iar orice întemeiere sau descălecare este o luptă. Există şi o poezie dedicată luptei, eroismului. Avem Ostaşii noştri, Cântece de vitejie, Legende istorice, cărţi întregi dedicate problemei.

Avem chiar un concept, o sintagmă, cea de poeta vates, de poet tribun, dar poeţii sunt ascultaţi şi se găsesc în faţa maselor doar la vreme de zaveră, de revoltă, de cumpănă.

Şi cu toate acestea revoluţia se opune poeziei. Şi asta din mai multe motive: revoluţia se scrie numai la prezent, nici nu poate fi altfel, în timp ce poezie este atemporală sau, în cel mai bun caz, e  un prezent suspendat.