Maxima zilei: Era frumos ca un zeu, ca umbra unei păreri, ca un zbor de pasăre. Cum să nu-l urăşti, cum să nu-l ucizi?!?

Era atât de intransigent, încât nu era de acord cu nicio părere. Nici măcar cu a sa.

Era atât de încrezut, încât devenise încrezător.

Era atât de îndrăgostit de sine, încât trecuse de la egoism la egotism şi de la egotism la egomism. Până şi o insulă pustie i se părea suprapopulată.

Era atât de înţelept, încât punea întotdeauna virgule în loc de puncte.

Era atât de nehotărât, încât a ajuns foarte departe.

Era atât de orgolios, încât nu recunoştea decât un singur grad de comparaţie: superlativul absolut.

Era atât de palid, încât părea amantul lunii cu care îşi petrecea risipitor toate nopţile.

Era atât de pedant, încât și la întâlnirea cu propria sa moarte a ținut să poarte mănuși.

Era atât de preocupat de propria sa glorie, încât își publica postumele în ediții plurilingve, de lux.

Era atât de radical, încât discursul lui era plin de zecimale.

Era atât de tipicar, încât pentru o cifră sau o literă putea ucide.

Era atât de urât, că devenea simpatic.

Era atât de urât, că devenea simpatic.

Era atât de viteaz, că până şi moartea a făcut un pas înapoi în faţa sa.

Era atât de vulgară, încât rujul ieftin de pe buze părea o aureolă de sfântă.

Era banală ca o fabulă fără morală.

Era de viță nobilă. De aceea cerea ca și aracul să fie din lemn nobil.

Era în stare de șoc la naștere. Nu și-a revenit încă.

Era la fel de penibil ca un bou la o coridă.

Lucian Strochi