SONETUL MĂREŢEI INDII¹ (XXIV – ENGLEZ)

În piept îmi simt lumina ca pe-o cange²,
Prin Kamasutra³ trăiesc divin, plenar,
Mă scald mereu, devreme-n Gange⁴,
Şi-n noapte prelungă, mă visez Akbar⁵.

Duşmanii i-am învins – sunt Chandragupta⁶,
Duşmanii cred că-s Şiva⁷, când aud de mine
Refuză chiar să mai înceapă lupta,
Şi se refugiază–n rugi, suspine.

Citesc străvechi Upanişade⁸, Vede⁹,
Mahabharata¹⁰, poate Ramayana¹¹.
Sunt Buddha Sakia Muni¹² – cel ce vede
Istoria, cum îşi învinge rana.

Dar, peste toate, fluvii, munţi şi ore,
Maharajah¹³ deplin e doar Tagore¹⁴.

SONETUL MĂREŢEI INDII¹ (XXIV – ENGLEZ)  – Acest sonet este o demonstraţie despre puterea cuvântului: cu doar douăsprezece cuvinte se încearcă şi cred că se reuşeşte descrierea spirituală a unui sub-continent – care este măreaţa Indie.

lumina ca pe-o cange² lumina şi căldura sunt insuportabile în India. În primul rând din cauza umidităţii. Dacă în alte ţări lumina poate fi blândă, lilială, diafană, spectrală, boreală, în India ea loveşte necruţător, aşa cum îl lovise şi pe Meursault din Străinul lui Camus. Numai că în India cuţitul e înlocuit de cange, deci aici materialitatea luminii e şi mai mare.

Kamasutra³ – Kama Sutra este un vechi text indian, lucrare de referinţă despre dragoste în literatura sanscrită. Veritabil tratat de sexologie, Kamasutra reprezintă o filozofie a vieţii, de la „spiritual la carnal”. Kamasutra este primul tratat erotic al omenirii.

Gange⁴ – al doilea mare fluviu al Indiei în ceea ce priveşte debitul. Lungimea Gangelui e comparabilă cu cea a Dunării. Diferenţa de cotă izvor vărsare este impresionantă, de 3892 de metri. Este considerat sacru de către hinduşi şi venerat sub forma personificată a zeiţei Ganga. Fluviul este foarte important din punct de vedere istoric, multe din fostele capitale provinciale sau imperiale (Patliputra, Kara, Kannauj, Allahabad, Murshidabad, Baharampur, Calcutta) aflându-se pe malurile sale.

Akbar⁵ – pe numele său adevărat Jalaluddin Muhammad Akbar. (Akbar în arabă înseamnă cel Mare): A fost Mare Mogul în Imperiul Mogul timp de aproape cincizeci de ani (1556-1605). Împreună cu Ashoka se numără printre cei mai însemnaţi stăpânitori moguli ai Indiei. A întreprins nenumărate incursiuni războinice folosindu-se de elefanţi, cavalerie, artilerie, muşchetari şi chiar trupe de cercetare (pionieri). Reuşeşte să întemeieze un imperiu stabil în nordul Indiei, de la Kabul până în provincia Bengal. Akbar a fost şi artist, inventator, fierar şi dresor de animale sălbatice (a capturat mii de pantere de care el însuşi se ocupa). Gândirea lui este numită de musulmani sufism şi de hinduşi sikhism. Interesat de muzică şi de arhitectură, făcând planul unei noi capitale în Caşmir, la Fatehpur Sikri.

Chandragupta⁶ – Chandragupta Maurya a trăit între anii 340.298 î.e.n. şi a fost fondatorul şi împăratul imperiului Maurya din India. A cucerit nordul Indiei, dar şi părţi din Imperiul Macedonean al lui Alexandru cel Mare. Şi-a stabilit capitala în oraşul Pataliputra. Convertit la jainism, a murit eroic, în urma unui post prelungit, auto pedepsindu-se pentru foametea care îi lovise poporul şi pe care el nu reuşise să o împiedice.

Şiva⁷ – Shiva este o formă a lui Ishvara sau Dumnezeu în religia hindusă. Este zeul suprem în shivaism, principală ramură a hinduismului. Intră în Triada divină Trimurti (Shiva –zeul distrugerii. Brahma –creatorul, Vishnu –păstrătorul şi conservatorul). Deşi e zeul Distrugerii, Shiva este văzut ca o „forţă pozitivă a Universului”, purificându-l. Shiva mai înseamnă „Cel care purifică pe oricine îi rosteşte numele” sau „Cel pur”. Shiva era şi Prinţul suprem al dansului; el dansa fără încetare, dansul lui simbolizând forţa creatoare a naturii. Reşedinţa sa era pe muntele Kailash. Avea ca armă tridentul, ca animal bivolul alb Nandi, iar ca soţie pe Parvati. E amintit cu numele de Shiva în Ramayana, nu şi în Vede. Shiva apare adesea asociat cu soţia sa „plurinominalizată” Sakti, zeiţa vieţii şi a morţii, care e totodată Kali (Cea Neagră), devoratoarea lumii sau Ulma. Parvati, altă soţie, era fiica munţilor Himalaya şi avea o ipostază malefică, Durga, cea inaccesibilă, zeiţa măcelului, a războiului necruţător. Shiva ca izvor al forţei de reproducţie şi divinitate fecundatoare , are ca simbol principal organul falic numit lingam. Shiva avea peste 1008 nume sau epitete, ca urmare a diverselor lui atribute. Iată câteva (în română): Marele Ascet, Strălucitorul, Ziditorul Lumii, Preaputernicul, Pastorul cel Bun, Cel înarmat cu trident, Distrugătorul, Purtătorul colierului de cranii, Milostivul, Aducătorul de nisip, Magicianul, Dansatorul Divin, Cel care trezeşte dragostea, Androginul, Stăpânul celui de al treilea ochi etc.

Upanişade⁸ –Upanişadele sunt o parte din Vede şi formează Scripturile hinduse, care discută despre filozofie, meditaţie, fiinţa divinităţii. Considerate a fi contemplări mistice sau spirituale ale Vedelor, Upanişadele sunt cunoscuta ca Vedanta (sfârşitul/ punctul culminant al Vedelor). Cele mai cunoscute upanişade sunt Brhadaranyaka şi Chandogya (sec. VIII î.e.n)

Vede⁹ –cele mai vechi scripturi ale hinduismului. Vedele sunt apauruşeya (creaţii non-umane). Cuvântul veda înseamnă „înţelepciune” sau „cunoaştere”. A derivat din „vid_” , „ a şti” în sanscrită. Vedele sunt grupate în patru categorii: samhita (în sanscrită= colecţie) este o colecţie de imnuri, mantre şi incantări; există patru samhite vedice: Rig-Veda, Sama-Veda, Yajur-Veda şi Atharva-Vada; brahmanele sunt texte în proză în care se discută „într-un stil tehnic”, ritualuri solemne de sacrificare; aranyakale sau „textele de sălbăticiune”, sunt partea de conclutii a brahmanelor, care includ discuţii şi interpretări ale ritualurilor periculoase; upanişadele (despre care am vorbit).

Mahabharata¹⁰ – una din cele două mari epopei ale Indiei antice, scrisă în sanscrită şi care face parte din itihasa (istorie) fiind elementul fundamental al mitologiei hinduse. Discută despre cele patru scopuri principale ale oamenilor (artha –intenţia, kama– satisfacţia, dharma –obligaţia şi moksh – eliberarea). Are peste 100.000 de versuri şi aproape 1,8 milioane de cuvinte, fiind cel mai lung poem epic al omenirii. Ramayana e de patru ori mai scurtă, Divina Comedia de cinci ori, iar Iliada şi Odiseea de zece ori. Incluzând şi Harivamsa, Mahabharata are peste 200.000 de versuri.

Ramayana¹¹ – Ramayana are un autor cunoscut – poetul Valmiki. E scrisă în sanscrită, conţine 24.000 de versuri şi povesteşte despre călătoriile prinţului Rama, a cărui soţie, Sita, a fost răpită de demonul Rakshasa.

Buddha Sakia Muni¹² (Buddha-cel treaz este un titlu folosit în budism de toţi cei care au descoperit iluminarea (bodhi). Se foloseşte însă mai mult pentru Siddhartha Gautama, acesta fiind primul sau ultimul Budda. Budda are 32 de semne, majoritatea curioase pentru europeni.

Maharajah¹³ – cuvântul provine din sanscrită şi se traduce prin rege, domn mare (Mahart= mare, Rajan= domn, rege). Datorită prestigiului limbii sanscrite, termenul de maharadjah este comun pentru mai multe limbi şi popoare: tamil, hindi, marathi, malvi, telugu, punjabi, bengali, gujarati, rajasthani, oriya etc.

Tagore¹⁴ – Rabindranath Tagore, numele europenizat al lui Rabindranath Thakur. Scriitor şi filozof indian, supranumit Sufletul Bengalului şi Profetul Indiei moderne, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1913. Scriitor bilingv, scriind în bengali şi în engleză. Cea mai cunoscută operă este culegerea de poezii Grădinarul sau Ofranda lirică. Pictor şi compozitor. Imnurile naţionale ale Indiei şi Bangladeshului sunt compuse pe cuvintele unor poeme de Tagore.

Lucian Strochi